Cu totii ne temem de moarte, dar deosebirea dintre paianjeni si moarte este ca paianjenii apar, ne speriem si trec mai departe. Ce-ar mai fi daca zilnic ne-am manifesta frica fata de moarte ? Cred ca cei care fac asta au un loc special in unele spitale…
Iar in alta ordine de idei, frica de moarte este in esenta una benefica, pentru ca este una din fortele care ne motiveaza sa ne gasim locul potrivit pe lumea asta, sa facem ceea ce ne dorim si sa avem aspiratii.
Daca vreti un discurs extrem de motivant pentru tineri despre frica de moarte, va sugerez discursul excelent al lui Steve Jobs (CEO Apple) tinut in fata absolventilor de la Stanford din SUA.
@Pixie: Ma tem ca trebuie sa te contrazic!!! 😀 I love kids, but I so hate spiders and daddy-long-legs and hoppers and jiggers and jumpers … Don’t ask me why, cause I dunno!
poate pentru ca frica de moarte s-a transformat in resemnare intrucat de moarte nu poti fugi. in plus, frica de paianjeni are o forma concreta in niste fiinte mici cu multe picioare, pe cand moartea are doar o reprezentare fictiva venita din tendinta naturala a oamenilor de a atribui o imagine unui concept.
Bun raspuns Andreea. Sunt de acord cu asta … si totusi … nu pot sa nu ma intreb: de ce nu sunt eu in stare sa-mi inving teama absolut absurda de vietati mici ? Un alt paradox: Asta vara, pe cand eram cu cortul la munte, ne-a vizitat ursul, coborase chiar in camping. Dar atunci am fost foarte pasiva, aproape ca am adormit instantaneu la loc. Iar un prieten m-a intrebat: „Cum e posibil sa-ti fie frica de gandaci si totusi azi noapte, cand toata lumea era agitata din cauza ursului, tu n-ai avut nicio treaba? ”
Ar mai trebui doar sa mentionez ca de moarte nu ma tem.
Sa intelegi ca va veni un moment in care tot ceea ce reprezinti tu va disparea nu e usor si asta pentru ca nu putem intelege cu adevarat lucruri pe care nu le experimentam. Multi tind sa se complaca in viata de zi cu zi si uita sa se gandeasca ca suntem, nu-i asa, fiinte efemere.
Ceea ce spune Steve in acel discurs as cataloga ca deschizator de ochi. Vei muri, asa ca ce rost are sa nu iei acele decizii care esti sigur ca-ti vor face viata asa cum tu o vrei ? De ce sa te temi de rezultat, de parerile altora, de ce sa iei in considerare conjuncturile ? E mult mai profund decat ceea ce pare, si inseamna sa-ti cunosti esenta, sa te cunosti cu adevarat. Discutam dupa ce urmaresti clipul. Are multe idei bune.
@ Razvan. Ma tem ca nu sunt de acord cu tine in ceea ce priveste paragraful 2. Frica de moarte nu reprezinta un imbold pentru mine. Pot sa fiu motivata, ambitioasa si sa am aspiratii si fara sa ma tem de moarte.
Am raspuns cu intarziere comentariului tau, deoarece am incercat sa ascult discursul lui Steve( mi-ai starnit interesul foarte tare!) , dar conexiunea „buna” la internet nu mi-a permis inca…
Ela: M as arunca in fata autobuzului sau a ta daca asta mi ar sopti providenta prin imuabila voce a providentei, sau cum ii zice Steve, intuitie. Dar vezi tu fiecare face ce ii zice „inima”, cum unii incearca sa echilibreze ecuatia altii incearca sa o destabilizeze. Asa ca constructiv pentru tine poate fi neconstructiv pentru mine. Moartea are valul ei cu siguranta care te face sa impietresti sau sa simti fiori pe sira spinari, asta bineinteles daca nu ai transcenso.
Pana la urma cred ca suntem calatori singuratici de la inceputul si pana la sfarsitul acestei minunate farse pe care o numim Viata. Rareori mai intalnim oameni care ne ating tangential lumile. Dar si aceasta se dovedeste a fi cel mai adesea o iluzie.
Razvan, ai avut dreptate, discursul asta merita ascultat! Cand am afirmat ca nu ma tem de moarte, am avut in minte mai mult efectele fizice …suferinta pe care e posibil sa o simtim inainte de a transcende catre un alt taram, o alta viata, iad , rai sau ce-o mai fi… Faptul ca nu imi doresc sa mor astazi sau maine sau poimaine inseamna ca nu sunt multumita de viata mea? Si eu care credeam ca sunt…
Si totusi, optimismul meu molipsitor nu imi da voie sa ma gandesc la moarte, pentru ca simt ca mai am inca multe lucruri de facut, multe sarcini de indeplinit … mai am mult pana sa pot afirma ca mi-am indeplinit destinul de care vorbea Steve.
Vai ce filosofici sunt oamenii p-aici. Nici nu stiu ce caut pe blogul asta. 😛 Dom’le, nush care e sensu vietii si nici nu ma astept sa aflu, dar stiu sigur ca paienjenii nu-mi plac de cand am vazut un film horror in care ii pica uneia un paianjen in gura. 😐
Cu totii ne temem de moarte, dar deosebirea dintre paianjeni si moarte este ca paianjenii apar, ne speriem si trec mai departe. Ce-ar mai fi daca zilnic ne-am manifesta frica fata de moarte ? Cred ca cei care fac asta au un loc special in unele spitale…
Iar in alta ordine de idei, frica de moarte este in esenta una benefica, pentru ca este una din fortele care ne motiveaza sa ne gasim locul potrivit pe lumea asta, sa facem ceea ce ne dorim si sa avem aspiratii.
Daca vreti un discurs extrem de motivant pentru tineri despre frica de moarte, va sugerez discursul excelent al lui Steve Jobs (CEO Apple) tinut in fata absolventilor de la Stanford din SUA.
Oh come on, paienjenii sunt cute 🙂 copii mici, sub 5 ani…now THAT’s scarry :-s
@Pixie: Ma tem ca trebuie sa te contrazic!!! 😀 I love kids, but I so hate spiders and daddy-long-legs and hoppers and jiggers and jumpers … Don’t ask me why, cause I dunno!
poate pentru ca frica de moarte s-a transformat in resemnare intrucat de moarte nu poti fugi. in plus, frica de paianjeni are o forma concreta in niste fiinte mici cu multe picioare, pe cand moartea are doar o reprezentare fictiva venita din tendinta naturala a oamenilor de a atribui o imagine unui concept.
Bun raspuns Andreea. Sunt de acord cu asta … si totusi … nu pot sa nu ma intreb: de ce nu sunt eu in stare sa-mi inving teama absolut absurda de vietati mici ? Un alt paradox: Asta vara, pe cand eram cu cortul la munte, ne-a vizitat ursul, coborase chiar in camping. Dar atunci am fost foarte pasiva, aproape ca am adormit instantaneu la loc. Iar un prieten m-a intrebat: „Cum e posibil sa-ti fie frica de gandaci si totusi azi noapte, cand toata lumea era agitata din cauza ursului, tu n-ai avut nicio treaba? ”
Ar mai trebui doar sa mentionez ca de moarte nu ma tem.
a fost o revelatie pe care ti-a fost greu sa ti-o reprimi, intrebarea asta?
in medie? cred ca e cam mult spus.
Raspuns final:b) De ce nu?
@ARV: Atitudinea ta nu e constructiva. Daca pui asa problema, de ce nu te-ai arunca in fata autobuzului maine dimineata ?
Sa intelegi ca va veni un moment in care tot ceea ce reprezinti tu va disparea nu e usor si asta pentru ca nu putem intelege cu adevarat lucruri pe care nu le experimentam. Multi tind sa se complaca in viata de zi cu zi si uita sa se gandeasca ca suntem, nu-i asa, fiinte efemere.
Ceea ce spune Steve in acel discurs as cataloga ca deschizator de ochi. Vei muri, asa ca ce rost are sa nu iei acele decizii care esti sigur ca-ti vor face viata asa cum tu o vrei ? De ce sa te temi de rezultat, de parerile altora, de ce sa iei in considerare conjuncturile ? E mult mai profund decat ceea ce pare, si inseamna sa-ti cunosti esenta, sa te cunosti cu adevarat. Discutam dupa ce urmaresti clipul. Are multe idei bune.
@ Razvan. Ma tem ca nu sunt de acord cu tine in ceea ce priveste paragraful 2. Frica de moarte nu reprezinta un imbold pentru mine. Pot sa fiu motivata, ambitioasa si sa am aspiratii si fara sa ma tem de moarte.
Am raspuns cu intarziere comentariului tau, deoarece am incercat sa ascult discursul lui Steve( mi-ai starnit interesul foarte tare!) , dar conexiunea „buna” la internet nu mi-a permis inca…
@www.hairomania.wordpress.com : Sunt departe de un geniu care isi permite sa aiba revelatii…
Ela: M as arunca in fata autobuzului sau a ta daca asta mi ar sopti providenta prin imuabila voce a providentei, sau cum ii zice Steve, intuitie. Dar vezi tu fiecare face ce ii zice „inima”, cum unii incearca sa echilibreze ecuatia altii incearca sa o destabilizeze. Asa ca constructiv pentru tine poate fi neconstructiv pentru mine. Moartea are valul ei cu siguranta care te face sa impietresti sau sa simti fiori pe sira spinari, asta bineinteles daca nu ai transcenso.
Pana la urma cred ca suntem calatori singuratici de la inceputul si pana la sfarsitul acestei minunate farse pe care o numim Viata. Rareori mai intalnim oameni care ne ating tangential lumile. Dar si aceasta se dovedeste a fi cel mai adesea o iluzie.
Razvan, ai avut dreptate, discursul asta merita ascultat! Cand am afirmat ca nu ma tem de moarte, am avut in minte mai mult efectele fizice …suferinta pe care e posibil sa o simtim inainte de a transcende catre un alt taram, o alta viata, iad , rai sau ce-o mai fi… Faptul ca nu imi doresc sa mor astazi sau maine sau poimaine inseamna ca nu sunt multumita de viata mea? Si eu care credeam ca sunt…
Si totusi, optimismul meu molipsitor nu imi da voie sa ma gandesc la moarte, pentru ca simt ca mai am inca multe lucruri de facut, multe sarcini de indeplinit … mai am mult pana sa pot afirma ca mi-am indeplinit destinul de care vorbea Steve.
Nimeni nu-si doreste sa moara, Ela. Asta nu e un barometru al satisfactiei.
Asta era si ideea; gandul ca vei muri e o unealta care vine in ajutorul tau pentru a-ti indeplini destinul. Use it.
Vai ce filosofici sunt oamenii p-aici. Nici nu stiu ce caut pe blogul asta. 😛 Dom’le, nush care e sensu vietii si nici nu ma astept sa aflu, dar stiu sigur ca paienjenii nu-mi plac de cand am vazut un film horror in care ii pica uneia un paianjen in gura. 😐
Mie nu-mi plac paianjenii, dar Spiderman mi-a placut :)) Na!