CalatoriA

Plecat-am 3 din Braila, format-am echipa de 5 in aeroport Baneasa, dupa scurt timp ramas-am 3 din nou, si in cele din urma, urcat-am EU in cursa W6739 ce avea sa ajunga pe aeroportul Barajas, din Madrid, la 1.45 AM (ora locala).

Check-out-ul a durat extrem de putin, bagajul meu de 26 kg s-a nimerit sa fie printre primele urcat pe banda, si-uite asa, dupa putin timp pornit-am singurica prin imensul aeroport in cautarea coltului perfect pentru a petrece urmatoarele 5 ore. Mare mi-a fost uimirea sa vad ca nu sunt singura „fara casa”. Toate colturile bune erau deja ocupate de alti tineri ce se familiarizasera cu locul. Eu speram si la o conexiune wireless, dar am sperat degeaba. Netu’-i scump in Madrid:

• 30 minutos lineales: 5 euros
• 1 hora lineal: 7,5 euros
• 24 horas lineales: 15 euros
• 100 minutos consumibles minuto a minuto: 20 euros
• 5 sesiones de 30 minutos lineales cada una: 20 euros
• 5 sesiones de 1 hora lineal cada una: 30 euros

Asa ca m-am bucurat de timpul dat pentru a-mi face ordine in laptop, in memoria telefonului, in folderele cu poze s.a.m.d. Film nu puteam sa urmaresc fiindca n-aveam casti si nu vroiam sa-mi deranjez vecinii de palier, iar CARTEA, superba carte ce n-am lasat-o din mana pe durata zborului nu merita a fi citita intr-un loc ca acela

PS: Decat sa platiti extra kilograme la Wizzair, mai bine ii platiti unui prieten zborul. Nu mergeti nici singuri si iesiti si mai ieftin.

Buuun, pana dimineata am pazit aeroportul, ca nu cumva sa pateasca ceva. De somn nici nu se pune problema; sceptica cum sunt de fel n-am avut incredere nici in fetele zambitoare din preajma mea.

Pe la 7 fara ceva am luat-o la picior, spre Terminal 2, de unde aveam sa iau metroul. M-am plictisit de cat am mers, serios! Iar cand am schimbat magistrala la Nuevos Ministerios iar m-am plictisit de cat am mers. Mai ales ca bagajul nu prea-l puteam ridica de la pamant. Mai trist a fost cand a trebuit sa cobor si sa urc scarile cu bagajul in mana. ( da, la un moment dat li s-au terminat si lor scarile si benzile rulante )

In orice caz, am ajuns la timp la autogara, unde am intalnit nici mai mult nici mai putin de 61 de platforme!!! Am luat autobuzul spre Zamora, am trecut prin cateva sate absolut adorabile si am ajuns in Alcanices. Asta era punctul cel mai dificil al calatoriei. Eram la doar 40 km de Braganca, si totusi m-am blocat. Am incercat sa fac autostopul. Localnicii ma salutau respectuos, de parca ne cunosteam de-o viata. Si, sa ne intelegem, mi-a luat ceva pana cand mi-a iesit semnul ala de autostop. Caci la inceput mi-era si frica sa ridic mana. Da, imi propusesem sa-ncalc regula „Nu te sui niciodata intr-o masina straina” pentru a doua oara pe anul acesta. ( prima oara ) Dar spaniolii nu opresc, frate! Ce-i drept, au trecut si vreo 3-4 dubiosi, dar p-aia m-am facut ca nu-i vad. Probabil ca ei ar fi oprit, dar n-as fi mai ajuns in Braganca. In cele din urma, m-a luat un portughez. Mergea omu’ chiar in Braganca. Dar, ce sa vezi? El nu vorbea DECAT portugheza, iar eu abia legam 2 cuvinte. Cand a inteles ca-s romanca, s-a schimbat cumva la fata. A zis ca oprim la politie, ca el nu vrea sa aiba probleme la granita din cauza mea. Ce sa-i mai explic eu ca am toate actele posibile si imposibile dupa mine? Acum speram doar sa pot cobori din masina si sa-mi recuperez si bagajul din portbagaj.

Am ajuns cu ajutorul lui chiar pana la iesirea din Alcanices, pe drumul european E82 si m-am oprit in fata unei cafenele-bar-hotel- cofetarie- restaurant. All-in-one. Si stai, si stai, si stai. Deja unii oamenii treceau pentru a 3-a oara pe langa mine si eu tot acolo eram. Au inceput sa se adune betivii satului la o bere. Si-uite asa mi-am facut noi prieteni. Plecasem de-o zi de-acasa si deja imi fusese oferit un job. Fara ca eu macar sa cer asta. Da, inca ma aflam pe teritoriul Spaniei, granita pe care se temeau toti sa o treaca cu mine era la vreo 7 km. Abilio, cel cu care am corespondat de la inceputul verii si care s-a ocupat de cazarea mea in Portugalia mi-a promis ca vine sa ma ia de indata ce scapa de indatoriri. Daca n-as fi avut geamantanul ala imens, zau c-as fi luat-o la picior. Macar pana la granita si tot ajungeam.

In orice caz, acum sunt in Braganca, unde se pare ca voi ramane pentru urmatoarele luni de zile, in ciuda “neintelegerilor” transmise de conducerea universitatii cu 3 zile inainte de plecarea din tara. Apartamentul in care locuiesc impreuna cu 5 romance este imens si se afla la maxim 5 minute de mers pe jos de facultate. Oamenii par draguti, dupa o prima impresie, numai ca nimeni nu stie engleza! Iar ei zic ca nu stiu nici spaniola, desi se stie ca se inteleg unii cu altii fara probleme.

Cam atat deocamdata. Trebuie sa ma pun pe invatat portugheza!

Iar maine sper sa va arat si poze