Cartonas rosu pentru Romania

Se dau urmatoarele:

- meci de fotbal amical, la care joaca baieti din colturi diferite ale Europei

- ca la orice meci, are loc la un moment dat un fault

- un spaniol este lovit in tibie

- a doua zi, niste baieti stau la povesti: “Cum a fost meciul de ieri?” “Frumos, doar ca ma doare piciorul” “De ce, ce-ai patit?” “Am fost lovit ieri in timpul meciului” “Ah, cine te-a lovit in halul asta?” Moment in care un alt spaniol, prietenul tipului despre care vorbim, intervine: “Romanul! Cine altcineva? Orice implica bataie sau furt are legatura cu un roman”

Desi n-am participat la discutie, imi imaginez ca n-a spus-o “la misto”. Iar toata chestia asta s-a intamplat in conditiile in care noi, romancele, ne intelegem bine cu spaniolii respectivi, ne intalnim zilnic la cantina, radem, glumim, povestim. ( Nu de alta, dar suntem singurii Erasmusi care ii inteleg, fiindca nici spaniolii nu stau prea bine cu engleza. Si-atunci le-am spus ca putem vorbi in spaniola, ca oricum noua ne face placere. )

Toata chestia asta m-a dezgustat, insa. Dar mi-am dat seama ca nu e vina lor fiindca asa gandesc. Nu e vina lor ca cei 700 000 – 800 000 romani care lucreaza in Spania au creat “valoare adaugata” statutului de român. Pacat insa ca noi toti trebuie sa suportam consecintele.

(Sursa foto)