Dar oamenii, unde sunt oamenii?

Septembrie, 16: Am ajuns seara, tarziu, in Bragança. Prima impresie a fost ca orasul arata mult mai bine decat mi-l imaginasem eu. Eu il credeam un oras micut, o comunitate restransa de oameni prietenosi, iar el se arăta “fancy”, cu vitrine bine luminate si magazine cu haine scumpe.

Septembrie, 27: Deja ma familiarizasem cat de cat cu orasul, imi plimbasem pasii pe strazile sale curate, in sus si-n jos. Imi placea ce primeam din partea lui, dar nu puteam sa nu ma intreb ” Unde sunt oamenii?“. Sa ne intelegem: orasul e dispus pe coline si in cea mai mare parte a lui, e extins pe orizontala ( exceptia fiind niste blocuri din centru, construite in perioada comunista pe principiul cunoscut noua “hai sa ne mandrim cu ce-am construit noi” ). Am inteles ca din acest motiv oamenii folosesc masina pentru a se deplasa de colo colo, dar cand nu gasesti nici un semn ca orasul ar avea intr-adevar 21 000 locuitori, incepi sa te intrebi cum isi petrec ei zilele.

Octombrie, 30: Anul universitar a inceput pe 21 septembrie. Abia dupa un timp am inteles ca de fapt orasul asta este animat de studenti. Cei 6500 de studenti ai IPB-ului aduc un plus de culoare si o nota de non-conformism prin PRAXE (sau). In timpul zilei, campusul universitar si zona de jur imprejur este in forfota. Seara, lumea se retrage, iar noaptea incepe iar distractia. Caci in Portugalia, viata de noapte incepe la 2 am. ( fapt pe care imi este greu sa-l accept ). Asta inseamna ca pana pe la ora 22.30 cand oamenii incep sa se adune in pub-uri, orasul este iar mort.

Noiembrie, 1: Am realizat ca cele mai triste sunt duminicile petrecute in Bragança. Fiindca nimic nu se intampla. Si aici merita sa intervin cu o explicatie: portughezii au un sistem original de a numi zilele saptamanii. Sambata era considerata zi de sarbatoare, de targ ( feira = targ ). Zilele urmatoare, cu exceptia duminicii (domingo), au fost numite: a doua zi dupa targ (segunda-feira), a treia zi dupa targ (terça-feira), s.a.m.d. Imi imaginez ca sambata este in continuare ziua lor de sarbatoare, de petrecere si ca duminica oamenii se reculeg pe la casele lor. Poti sa mori si de foame daca uiti sa-ti cumperi de mancare. Nici macar restaurantele nu sunt deschise. Singurul loc din oras in care poti merge este shopping center-ul unde gasesti cativa nebuni care mananca fast food.

Noiembrie, 15: Aproape au trecut 2 luni de cand sunt in Bragança. Am invatat s-accept totul asa cum este si sunt chiar incantata de viata mea de aici. Incerc sa ma gandesc cat mai putin la momentul intoarcerii in capitala, intr-un Bucuresti plin de toate cele.