Dupa fix o luna de zile

Seara trecuta a fost fantastica. Multe evenimente intr-unul singur, imbracat in haine “de gala”. Conducerea universitatii, impreuna cu biroul de relatii internationale si cu sprijinul asociatiei de studenti ce se ingrijeste de starea noastra de bine ne-a invitat la “Cina Erasmus” – aia de intampinare. Ce daca a trecut o luna? V-am zis doar ca portughezii sunt mai domoli, pe principiul “Avem timp. Nu e nici trei”

Cert e ca trebuia sa ne intalnim la 19.15, am plecat de la locul de intalnire la 19.40, am ajuns la restaurant la 20.10 si pe la 20.30 eram si noi la mese. In fine, n-am chef sa va povestesc micile erori de organizare, caci m-am simtit mult prea bine ca sa-mi pese de asta.

Ne-au primit asa cum se cuvinte: cu vreo 5 feluri de vin si ceva specialitati din peste. Apoi o supa normala ( care de fapt e o crema de supa spre un piure mai moale, dar gustoasa) si o mancare de cartofi la cuptor cu carne de porc, in sos de midii (“carne de porco à alentejana”). La desert puteam sa alegem intre salata de fructe, un fel de budinca de ciocolata, crema de zahar ars sau tort. (pot sa zic ca le-am gustat pe toate si erau delicioase, dar tortul ala cu nuci facea minuni )

S-a lasat cu toasturi, discursuri, aclamatii, rasete si prea putine poze. Dar cu multe vesti bune:

1. Cina ne-a fost oferita gratuit de Serviciul de Asistenta Sociala al Universitatii ( cel care se ocupa si de cantina)
2. Vineri vom sarbatori ” Ziua muzeelor” si le vom vizita pe toate 5 cu ajutorul unui trenulet d-ala turistic
3. Vom primi bilete gratuite la spectacolul de jazz de sambata la care voiam oricum sa mergem
4. Cursul de portugheza pe care-l asteptam cu sufletul la gura va incepe curand
5. Avem doua obligatii majore de indeplinit: “To study” & “to make the most of our stay here”

Si asa cum ne-am obisnuit, in Braganca orice intalnire de Erasmusi se prelungeste pentru doritori si pentru cei rezistenti in pub & club pana dimineata cand se aude cocosul cantand. Drept e ca aseara, dintre cei ~ 100 de oameni prezenti la cina, 98% s-au mutat in pub. ( doar 2 dintre profii prezenti s-au dus acasa ).

Partea trista la toata povestea asta e ca eu am ramas fara voce. Complet. Si e chiar aiurea sa participi la un eveniment de networking si sa incepi incet- incet sa vorbesti din ce in ce mai putin, pana cand iti stabilesti un semn propriu prin care ceilalti sa inteleaga faptul ca tu nu mai poti vorbi. Nu ca nu intelegi italiana/ spaniola/ braziliana/ portugheza/ franceza lor, ci ca pur si simplu nu poti sa le raspunzi, decat prin semne.  Cam ca aici.

PS: Fireste, turcii au servit carne de pui. Evenimentele acestea sunt atat de faine tocmai datorita diferentelor culturale. Dar despre asta, intr-un alt episod.