Erasmus in Mirandela ( Guest post )

As vrea, inainte de a povesti si a-mi jeli aici pe un petic de hartie virtuala zilele pe cand petreceam in Mirandela, sa stabilim un lucru: nu exista experiente bune sau proaste, ci doar experiente. Ce alegi sa culegi e practic seva care iti hraneste evolutia oriunde ai fi, oricand te-ai intoarce acolo…

Ei bine, nu pot spune ca am redescoperit dinamita, desi m-am nascut pe aceeasi data (mai putin anul) cu Alfred Nobel, nu am pus capat razboaielor si nu am gasit vreun leac cancerului sau altor boli necrutatoare. Cu toate astea, in doua-trei randuri, am sa va vorbesc de In Vinus Tuna, Benfica sau Porto,  de ceea ce a insemnat experienta mea Erasmus din Mirandela, Portugalia.

Recunosc ca atunci cand am aflat numele locului in care aveam sa locuiesc timp de 4 luni, mi-a venit a ramane acasa, avand in vedere ca Mirandela rimeaza cu “piranda”/”pirandela”. Cu toate astea, am plecat in necunoscut impreuna cu inca 6 romani, fara sa avem asteptari, fara sa ne cunoastem prea bine. Si cu toate astea, s-a dovedit a fi o experienta faina!

Exceptand frigul pe care nu aveam cum sa-l evitam, pentru ca portughezii nu investesc in sisteme de incalzire ( a trebuit sa ne cumparam acolo incalzitoare), exceptand costul unui pachet de tigari (3,5 euro), exceptand si faptul ca ne-am gasit cazare abia dupa o saptamana in care am stat la hotel, si ca la inceput totul era cam dezolant( nimeni pe strada noaptea, pub-uri, bodegi, restaurante, baruri etc nu prea erau), treptat am inceput sa ne obisnuim cu locul si a ajuns chiar sa ne placa. Tin sa precizez ca impactul a fost destul de mare, fiind vorba de un oras mai mic decat orasul meu natal, Braila. Cu toate astea, ne-am adaptat, au inceput sa ne placa serile din ce in ce mai dese in care mergeam la bodega unde se intalneau studentii (si portughezii si erasmusii). Ziua imi mai curatam sufletul cu ceva Nirvana, iar seara…sa zicem ca il “perverteam” pe ritmuri latino.

Ne-am adaptat la a fi cat mai deschisi, comunicativi, sociabili, la a uita de zilele cand ne trezeam cu zeci de injuraturi si înghionteli la metrou. Eu una, cel putin, nu mai aveam nicio grija, ca trebuie sa merg la scoala (si asta pentru ca profesorii nu stiau engleza, iar noi aveam de facut proiecte). De aceea, in timpul liber (adica tot timpul nostru), eram preocupati de schimbul cultural. Am invatat, in primul rand, injuraturile, am invatat sa ne adaptam la euro, sa dansam “one-two-one-two”, sa digeram supa lor numai cu varza, le-am si gatit sarmale, salata boeuf, clatite (recunosc, nu eu, ci fetele, dar am avut rolul important de a spala farfuriile).

Si parca si acum m-as duce in Mirandela sa-i mai ascult pe cei din Vinus Tuna, care de altfel, ne-au facut si o serenada in mijlocul strazii, as mai vrea sa vad podul si lacul din Mirandela, sa ii mai simt linistea latina.

P.S:  sunt sigura ca daca as incepe un alt articol despre perioada din Mirandela, as scrie cu totul si cu totul alte lucruri. Cert e ca cel mai fain lucru e ca m-am ales cu niste prieteni, pe care abia astept sa-i revad.

• Articol scris de Florina Stan, colega mea de generala