Am raspuns si eu de cateva ori la intrebarea asta, atat intr-un cadru formal( interviuri / aplicatii completate ), cat si informal( intre prieteni sau oameni pe care abia ii cunoscusem). Nu stiu de ce unii se blocheaza. Nu e asa greu sa-ti imaginezi ceva. Nu garanteaza nimeni ca vei ajunge acolo, dar poti macar visa.
In fine, de fapt voiam sa spun ca am citit la Adela un articol in care povesteste despre un tip pe care l-a intalnit aseara.
Nu știu câți ani avea L., dar eu am calculat vreo 27. A terminat facultatea în 2005, s-a apucat de un an de inginerie, dar nu i-a plăcut și s-a lăsat. S-a apucat de un an de economie, dar nu i-a plăcut și s-a lăsat din nou. A stat un an la Londra, unde și-a luat un job ca barman pentru a se întreține. Și-a dat seama că nu vrea să fie barman toată viața și s-a apucat din nou de facultate, marketing de data asta. Acum este Erasmus în Barcelona și plănuiește să se mute la Sydney.
Parcurgand si restul articolului, mintea mea a zburat la o experienta asemanatoare din Trier. L-am intalnit acolo pe Charles, un britanic simpatic, de vreo 22 de ani, care, printre altele, e student la Oxford. Eu cand am auzit de Oxford mi-au tremurat un pic genunchii. Oooooxford! (Exagerez, evident) Noi, romanii, suntem asa porniti sa obtinem o diploma de facultate cu care in ziua de azi nici la parinti nu ne mai putem lauda, incat orice deraiere de la traseul clasic: liceu – facultate – job sau liceu – facultate+job inseamna cumva un esec. O parte din strainii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului au insa cu totul si cu totul alta viziune. Spre exemplu, Charles de care va ziceam isi doreste sa fie fermier. Abia asteapta sa termine facultatea si sa se ingrijeasca de ferma lui. Si e student la una din cele mai prestigioase universitati din lume. Altul isi doreste sa termine facultatea pentru a pleca un an ca voluntar in Africa. O tipa vrea sa lucreze 2 ani ca voluntar pentru WWF; habar n-are ce-o sa faca dupa aia. O prietena se gandeste sa-si ia un an liber ( gap year ) ca sa-i invete engleza pe copiii saraci din Asia.
Noi de ce visam joburi si bani? [ Raspunsul tau aici ] Esti sigur? Acum ca te-ai mintit pe tine, incearca sa raspunzi din nou la intrebarea asta.
( Sursa foto )
raspunsul meu & raspunsurile altora aici:
http://blog.joacadeamine.ro/2009/09/07/azi-noapte-am-visat-ca-am-37-de-ani/
intre timp m-am gandit ca peste 5 ani vreau sa am si cateva carti publicate. hihi.
Interesant, Ele…si inspiring!
Stiu. A venit la fix, sincera sa fiu. Urma sa-ti trimit un mail
pentru ca daca nu ai bani nu poti sa te duci in mexic,nu poti sa ajungi sa iti conduci propriul iaht, nu poti sa iti faci o groaza de capricii din astea tampite si nah that’s fun:)
Cred ca problema e si faptul ca venim cu o educatie a vobei: NOI N’AM AVUT! Si pentru ca nu am avut, acum le vrem pe toate. Plus ca venim cu tinichelele parintilor de coada. Ei au fost cetateni ai regimului comunist si trebuiau sa ne ofere educatie socialista. Insa cred ca vorbele tale ar trebui sa ne dea de gandit celor care suntem parinti caum sa celor care vom fi.
Iar pentru cei care acum trec de granita superba a celor 18 ani, nu pot decat sa le spun ca nu e gresit sa vrei bani. E ok. Doar ca nuei tre sa fie scopul principal. Ideea ar fi sa ne urmarim pasiunile (chiar daca unele pasiuni par saracute din punct de vedere al obtinerii de venituri) si mai ales sa urmarim sa fim impliniti!
(Sau poates unt prea optimist?)
@necky @artistu Pai si eu vreau bani. Dar nu ca sa creasca inima in mine cand ii vad in buzunar, ci ca sa pot merge sa vizitez toate locurile pe care doresc sa le vad ( si lista nu e scurta
). Imi doresc o situatie materiala buna, fireste ca nu vreau sa traiesc “studenteste” toata viata. Dar nu-i inteleg pe cei care au bani si totusi n-au un scop pentru ei.