2 lucruri care mi-au placut în 2 zile

Nu-mi mai amintesc foarte bine ziua de ieri, dar ştiu sigur că aseară am fost în Centrul Vechi, la o ieşire “cu fetele”. Ele (noile mele prietene) aveau un bar al lor, eu l-am căutat vreo 3 minute, atât de mic era scris numele localului. Am povestit, ca fetele, vrute şi nevrute, chelnerii ne-au servit amabili. La un moment dat însă, managerul ne-a servit un platou imens plin cu fructe proaspăt tăiate. Şi după 10 minute a venit cu o tavă plină de shot-uri exotice, pentru noi. (şi eram vreo 9 tipe!)  Nu ştiu dacă vouă vi se întâmplă des să primiţi mici atenţii din partea celor care servesc în restaurante/baruri/puburi, dar pe mine m-a luat prin suprindere, fiindcă în România nu ţin minte să mi se fi întâmplat vreun caz asemănător.

În Grecia şi Portugalia, însă, practica asta era destul de des întalnită. Fiindcă am locuit acolo în comunităţi destul de mici, patronii obişnuiau să-şi fidelizeze astfel clienţii. Primeam oriunde mergeam gratuităţi “din partea casei” (când eram gaşcă mare şi mai ales atunci când reveneam într-un loc).

Noh bun, mi-a plăcut, am băut şi ceva frappe-uri delicioase acolo, vă recomand şi vouă Izzy Bar!

Al doilea lucru care mi-a plăcut a fost trezirea de azi-dimineaţă la ora 5.15!! Ce naiba poate fi plăcut la ora aia, vă întrebaţi? Nici cocoşii nu cântaseră încă! Ei bine, eu şi alţi 6 nebuni ne-am trezit ca să înotăm! Nu-i sfârşitul lumii, mai avem suficiente zile în care să înotăm (cred şi sper), dar instructorul nostru minunat pleacă în cantonament şi noi voiam o ultimă întâlnire cu el, ca să ne/îi demonstrăm că ce-am învăţat la apă mică (1,40m la Body Art Wellness Club) se aplică şi la 4m adâncime, în bazinul semi-olimpic de la Floreasca.

Zis şi făcut, am făcut ture de bazin timp de 2 ore (la 8  s-a umplut dintr-o dată cu mulţi copilaşi enervant de energici care se antrenau la polo) şi am învăţat să sar în cap de pe bloc-start. Ultima săritură pare-se că mi-a ieşit chiar bine, aşa că am plecat de-acolo cu un zâmbet tâmp pe faţâ. icon biggrin 2 lucruri care mi au placut în 2 zile A urmat apoi un mic dejun al campionilor pe terasa de la City Grill Aviatorilor cu Ioana, Vali, Ionuţ si Auraş şi ziua mea a continuat în biroul de la Standout.

La ora la care scriu acest articol simt că am făcut foarte multe pe ziua de azi, şi toate astea fiindcă m-am trezit de dimineaţă şi mi-am început ziua cu sport, aşa cum mă coafează pe mine.

Presimt un weekend liniştit şi cu o altă ieşire la bazin. Fiindcă nu pot sta locului, vreau să-mi iasă bras şi craul bine!

6 Responses to “2 lucruri care mi-au placut în 2 zile”

  1. Tibi says:

    deduc că îţi place mult să te bălăceşti în apă :D

  2. Valy says:

    Tibi, buna deducere :) . Nu ar mai iesi fata afara :D

  3. Daniela says:

    La mine in oras nu prea am vazut sa se intample asa ceva chiar si cand eram multi. Nu am primit nimic din partea casei de nicaieri.

  4. madpinguin says:

    trezitul de dimineata face minuni!

Leave a Reply