Argumente pro si contra pentru studierea concurentei

Cu uşurinţă mă gândesc la zeci de motive pro studierii concurenţei, şi cu greu găsesc motive contra acestei practici de marketing. Oricât de bun ai fi mereu ai de învăţat, chiar şi din greşelile altora, dupa cum bine zice Eugen.

Dar să vedem în primul rând ce înseamnă concurenţă: DEX-ul spune că reprezintă o rivalitate comercială, o luptă dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari. A face concurenţă cuiva presupune să-ţi fixezi că obiectiv să intreci pe cineva, ţintind spre acelaşi scop ca el.

În epoca afecţiunii, toate organizaţiile concurează între ele. Nici nu mai contează în ce industrii, regiuni şi pieţe activează. În aceste condiţii, un marketer care să nu fie interesat de activitatea principalilor competitori (direcţi sau indirecţi) mi se pare lipsit de interes. Eu nu-l pot considera un bun practician. Pentru ca întreprinderea să câştige o cotă de piaţă cât mai mare și să fie cât mai profitabilă, este important să cunoştem piaţa pe care acţionează, iar piaţa este alcătuită şi din concurenţă. (Ca să completez, la micromediul de marketing se încadrează și concurența, alături de clienți și furnizori.)

Trăim în era lui ”mai mult”. Mai multe alegeri, mai mult consum, mai multă competiţie. Într-o lume a excesului, a abundenţei, diferenţierea e cheia. Dar şi pentru diferenţiere, trebuie să ştii la cine te raportezi.

Iată ce spun Jonas Ridderstrale și Kjell Nordstrom, autorii cărții Funky Business: „Noi, occidentalii, am fost educaţi să credem că mai mult înseamnă mai bine. Ceea ce nu-i neapărat adevărat. Dar „mai mult”-ul e cu siguranţă evident oriunde întorci privirea. Mai multe produse, mai multe pieţe, mai mulţi oameni, mai multă competiţie. Mai mult e deja o realitate de zi cu zi.”

Când studierea concurenţei ajunge în extrema spionajului industrial (şantaj, supraveghere tehnologică, mituire sau violență), marketerul ar trebui să se oprească şi să analizeze din nou situaţia în care se regăseşte. Practicile neloiale nu sunt sustenabile pe termen lung. Şi atunci când o companie îşi studiază prea mult concurenţa, riscă să creeze numai produse din categoria ”me too”. Organizaţiile, serviciile şi produsele devin din ce în ce mai asemănătoare. De multe ori îţi trebuie un microscop că să observi diferenţele.

Dar eu, alături de Maldita, cred că e mai periculos să te afişezi ca trendsetter şi tocmai când eşti pe cale să lansezi super-produsul tău, să afli că altcineva, cu ceva timp în urmă, a pus în practică super-ideea ta revoluţionară. Şi să nu crezi că ţi-a furat cineva ideea. Pur şi simplu e vorba de o idee pe care altcineva a implementat-o înaintea ta. Avantajul cunoaşterii concurenţei te scuteşte de câteva investiţii inutile într-o direcţie greşită.

Alte dezavantaje ale studierii concurenţei pot fi reprezentate de costuri și resursele de oameni investite. Chiar și resursele materiale. Mulţi manageri se întreabă dacă merită investit în studierea concurenţei, iar părerea mea este că da, merită!

E important să fii conectat, să ştii cum evoluează piaţă, să iei decizii bazate pe cifre şi fapte. Concurenţa nu dăunează nimănui, ba din contră, te face mai bun. Atunci când esti singurul care acționează pe o anumită piață, intri într-o zonă de confort (monopol) din care îți e greu să mai ieși. Însă concurența e cea care te scoate din zona de confort.

Voi ce argumente mai aveți? Pro si contra, firește