Nu-i de ici de colo să fii acceptat ca bursier la Universitatea Stanford, a doua/treia din lume în topul Shanghai. Mulţi dintre copiii români visează să studieze în Marea Britanie la Oxford sau Cambridge, dar şi mai mulţi îsi doresc să trăiască visul american la Stanford, Yale sau Harvard.

Suntem obişnuiţi să dăm vina pe sistemul românesc de învăţământ, dar oare să învăţăm cu adevărat vrem? Întâmplarea face că îl cunosc de vreo 16 ani pe Stoica Popa Cristinel, unul dintre românii care au studiat în SUA în ultimii ani. Şi vreau să vă povestesc şi vouă câte ceva despre el.

Cristi, colegul meu de-o viaţă, are 23 de ani şi anul acesta a absolvit Universitatea Stanford, secţia de Ştiinţe Politice (având bursă de $50.000 pe an).  Următorii doi ani îi va petrece tot în Statele Unite, făcând un master la Harvard, pentru care va primi bursă de merit de $60,000 pe an. (primise ofertă de admitere şi la Oxford University, dar nu i s-a părut la fel de atractivă 😛 )

Chiar din primul an la Stanford, Cristi a continuat să se implice în activităţi de voluntariat şi a avut şi un job în campus, acela de asistent de cercetare în proiectul Transparent Democracy, unde a lucrat sub îndrumarea profesorului Larry Diamond – delegatul special al SUA pentru instaurarea democraţiei în Irak după război. După terminarea examenelor, a participat la un program de voluntariat de trei săptămâni organizat de Stanford în Oaxaca, Mexic. Primul trimestru din anul II a studiat în Chile, America de Sud, tot cu un program al universităţii.

În anul III a participat la conferinţe Model United Nations la universitatea Yale şi la universitatea Berkeley. De asemenea a fost moderator al unui talk show politic la televiziunea universităţii. Pe plan academic a fost acceptat în programul de onoruri al departamentului de ştiinţe politice şi a  primit încă o bursă de cercetare de $5.600 pentru a putea lucra pe vară la licenţa sa cu onoruri numită „Ultima Cortină de Fier: O Explorare a Posibilei Reunificări Româno-Moldove”. Ca parte a cercetării efectuate a umblat prin România şi Republica Moldova ca să intervieveze oameni de cultură şi politicieni de rang înalt, atât din administraţiile locale cât şi din cele centrale, printre care: Aurel Simionescu (primar Brăila, PSD), Ludovic Orban (deputat şi vicepreşedinte PNL), Oazu Nantoi (deputat Republica Moldova), Victor Ponta (deputat şi preşedinte PSD) etc.

Anul trecut (anul IV) a petrecut un semestru în Coreea şi China cu un program organizat de Stanford University în colaborare cu Peking University. În Beijing a luat cursuri de economie şi politică a Chinei în lume (cu profesori chinezi şi americani), plus cursuri intensive de chineză.

Cristi, colegul meu nu foarte apreciat de profesori în timpul şcolii generale, a absolvit Stanford University cu media 9,70. (o medie mai mare decât cea cu care am terminat eu ASE-ul…) A fost de asemenea unul dintre cei 6 studenţi din departamentul de ştiinţe politice care au terminat cu onoruri, dintr-un număr total de 74 de studenţi din department!  Şi nu se laudă nicăieri cu toate astea, dar dacă îl întrebi îţi explică cu multă răbdare.

Cred că v-am convins şi pe voi de supra-calificarea pe care o are Cristi. S-a implicat în programe de cercetare la cel mai înalt nivel, a participat la programe internaţionale în 8 ţări (Mexic, Rusia, Chile, Germania, Cehia, Ungaria, Coreea şi China) şi 5 state americane (California, Nevada, Louisiana, Illinois şi Connecticut), programe intensive de limbi străine cu profesori nativi în limbile respective (spaniolă, germană, chineză),  a locuit în Silicon Valley, şi-a format o reţea de prieteni care în câţiva ani vor ocupa funcţii de top în ţările lor şi are acces şi la reţeaua absolvenţilor Stanford din anii precedenţi.

Şi totuşi, el nu vrea să fie încă un imigrant calificat în California, ci mai degrabă un politician calificat în România, deşi câştigurile materiale nu se pot  compara. Sincer, eu abia aştept momentul în care să votez cu toată inima!

Sună frumos, nu-i aşa? Cu toate acestea, întotdeauna există şi partea din umbră, partea de muncă, zilele şi nopţile pierdute cu scopul de a realiza  ceva. Deşi, cunoscându-l pe Cristi, îndrăznesc să afirm că nopţile nedormite nu fac parte din rutina lui. El întotdeauna a respectat un program strict, cu trezit de dimineaţă, zi de zi, sală (sport), învăţat şi altele.

Şi-atunci, aş vrea să-l întreb, care a fost preţul plătit pentru tot ce a realizat până în acest moment? E abia la început, greul de-abia de acum va începe să apară pe traseul ales de el, dar sunt convinsă că a fost nevoit şi până acum să facă alegeri importante şi să renunţe la altele. Deci, care-i costul pentru toate cele povestite mai sus?

„Costul de a nu avea o monedă de 10 bani când poţi avea o bancnotă de 100 de lei în locul ei. Sigur că au existat momente când nu am putut să mă distrez cu colegii sau prietenii mei din Brăila pentru că trebuia să învăţ pentru testele standardizate (SAT, Toefl etc.) sau să lucrez la aplicaţii, dar asta s-a compensat cu nopţile de foc petrecute ulterior în cluburile din Shanghai, Mexico City şi Los Angeles. Şi cred că altfel te simţi când chiar ai ce să  celebrezi, decât atunci când te distrezi ca să “uiţi de probleme”.

Fiindcă tot ai terminat tu ASE-ul, Elena, îţi pot spune că în situaţia mea costul a fost mare, dar venitul exponenţial mai mare, făcând un profit net inimaginabil.”

Ce-ar trebui să înţeleagă cei care visează frumos, dar nu mişcă un deget în direcţia dorită?

„Ce chiar mi-aş dori pentru tinerii din România e să nu se mai plângă şi să realizeze că au oportunităţi la care părinţii lor nici nu visau când erau de vârsta lor. Viaţa e trăită o singură dată şi e important ca fiecare dintre noi să  înţeleagă de unde vine şi unde se duce. Într-o lume globalizată locul unde te naşti are un rol din ce în ce mai mic asupra viitorului pe care ţi-l poţi crea. În cazul meu existenţa internetului mi-a adus lumea la picioare. Aşa am aplicat iniţial pentru proiecte europene şi ulterior la universităţi pe partea cealaltă a lumii faţă de locul meu natal. Accesul la informaţie a nivelat terenul de joc între mine, un brăilean, şi un new yorkez din Manhattan, spre exemplu. Dacă ar întelege toţi tinerii din România acest lucru, atunci n-am mai fi în situaţia în care ne aflăm azi.”