Cum să devii prietenul bicicliştilor şi să ştii şi de ce o faci

Acesta este titlul unui articol scris de Vlad Mitrache, un redactor de la Top Gear. Articolul l-am citit cu două zile în urmă şi mi-a plăcut, mai ales fiindcă exprimă foarte bine multe lucruri pe care le cred şi eu despre “incompatibilităţile” dintre şoferii români şi biciclişti, dar pe care n-am reuşit să le pun cap la cap atât de bine, într-un singur articol.

Eu vă recomand să citiţi articolul intreg, fiindcă are şi o doză bună de ironie. Daca vă grăbiţi prea tare, citiţi măcar pasajele pe care le-am extras eu mai jos:

“Îmi place să cred că toţi am învăţat după aceleaşi chestionare la şcoala de şoferi. Îmi place să cred că şi tu, la fel ca mine şi ca toţi ceilalţi, ai văzut desenele în care, aflat într-o intersecţie împreună cu un tramvai, un camion şi un autoturism, biciclistul putea trece şi primul dacă indicatoarele spuneau că aşa ar trebui să se întâmple. Cu alte cuvinte, drepturi egale.”

“De aici, e important să reţinem trei lucruri: bicicleta, drumul şi acostamentul. Bicicleta, deci, nu are ce căuta pe trotuar, lucru care ar trebui să ajungă şi la urechile celor de la Primărie, care s-au hotărât să-şi bată joc făcând pistele alea haotice care se termină din senin şi reîncep la 20 de metri mai încolo, fiind practicabile doar pentru cei capabili de teleportare. Şoferii trebuie, deci, să înţeleagă şi să accepte faptul că că locul bicicletei este pe şosea, în trafic.”

“Pentru că multe maşini se pun în mişcare fără să semnalizeze şi fără să se asigure, un biciclist responsabil o să meargă mereu la 60-100 de centimetri de vehiculele staţionate, pentru a evita situaţia când o portieră deschisă brusc l-ar putea trimite foarte aproape de acostamentul de pe partea cealaltă, şi la fel de aproape de eternitate. Fireşte, sunt străzi când aşa ceva înseamnă că nu mai rămâne loc pentru o altă maşină pe lângă biciclist. În cazul de faţă, eşti rugat să aştepţi până când respectivul îţi va putea face loc, fără să claxonezi sau să te manifeşti în alt fel. Şi, oricum, o stradă atât de îngustă denotă de multe ori o zonă rezidenţială, unde nu ar trebui să depăşeşti 30 km/h şi, în niciun caz, nu ar trebui să claxonezi.”

“Bicicliştii ar mai vrea ceva de la tine. Şi-ar dori foarte tare să foloseşti întotdeauna semnalul, dar mai ales atunci când urmează să virezi la dreapta. Foloseşte-l chiar şi în timp ce stai pe loc la semafor, pentru că aşa o să vezi că un biciclist o să te ocolească prin stânga, în aşa fel încât să nu vă intersectaţi.”

“În definitiv, un biciclist este un om care a hotărât să lase maşina acasă, contribuind astfel la aerisirea traficului şi la aerisirea aerului. Numai că şoferii nu-l privesc aşa, ci ca pe un încurcă lume inferior lor, căruia trebuie să i se dea o lecţie pentru a-şi cunoaşte locul.”

Sunt de acord că există în trafic o multitudine de biciclişti sinucigaşi, care respectă propriile lor reguli, şi-atunci îi înţeleg şi pe şoferii care se tem de ei. (O dată ce te frigi cu lapte, sufli şi în iaurt) Problema cea mai mare e că mulţi dintre ciclişti nu cunosc codul rutier, nu ştiu regulile de circulaţie. Cei care au permis de conducere sunt parcă mai precauţi un pic. Dar şoferii ar trebui să înţeleagă că în viitor vor apărea şi mai mulţi biciclişti în trafic, şi ar face bine să se acomodeze cu ei, şi să ţină minte că tabla doare.

Într-un articol viitor o să vă povestesc care-s cele mai incredibile (cu sens peiorativ) lucruri care mi s-au întâmplat mie ca participant pe 2 roţi la traficul bucureştean.

(foto)