Vestea mortii tale m-a socat. Pur si simplu m-a dat cu capul de toti peretii. Cand am inceput ieri de dimineata, in ratb, sa citesc articolul scris de Sorin, de pe ecranul mic al telefonului, eram entuziasmata… Credeam ca in sfarsit ati pus la punct ultimele detalii pentru expozitie!

Citind mai departe insa, entuziasmul meu a pierit brusc si am devenit nervoasa. Cum adica Ruxi nu mai e in viata? L-am sunat pe Sorin. Nu mi-a raspuns. Am sunat-o pe Oana. Nu mi-a raspuns. I-am trimis mesaj lui Sorin. Nu mi-a raspuns.

Indata ce am ajuns la birou am cautat mai multe informatii. Am citit in ziare si tot nu-mi venea a crede.

M-am uitat pe toate conturile tale, asa cum stiu eu mai bine sa „stalk-uiesc” pe cineva, cautand semne disperate… Cautam de fapt  raspunsuri. Incercam sa inteleg ce a fost in mintea ta de te-a indemnat sa faci acest ultim gest. Asa putin cum te-am cunoscut eu pe tine, i-as fi garantat oricui pe lumea asta ca tu nu ai face asta.

Imi pare tare rau sa-ti spun, Ruxi, dar m-ai dezamagit. In opinia mea sinuciderea nu e un act de curaj.(!) Chiar daca l-au facut si altii inaintea ta: Hemingway, V. Woolf, Marilyn Monroe, Seneca, Cleopatra, Lafargue, Madalina Manole…

Nu te judec, sunt sigura ca ai avut motive, dar mai stiu si ca ai fi putut trece peste greutati. Cu atata lume care te iubeste si te apreciaza, Ruxi? Ma bucur macar ca sora ta a inteles ca ea trebuie sa-si traiasca viata din plin, chiar daca a pierdut in aceeasi zi doua modele in viata, o sora si o bunica.

Ramai cu bine, dragă Miruna, dragă …