Erasmus in Murcia (Guest post)

If Erasmus is an opportunity and Spain is a choice, then Murcia is a MUST! Acesta ar fi sfatul meu fara ezitari pentru doritorii de statut Erasmus care, dupa ce s-au hotarat sa exploreze timp de un semestru sau un an spatiul spaniol, inca nu stiu cu care coltisor sa inceapa.

Mi-ar trebui alte 6 luni sa povestesc acele 6 luni petrecute acolo, insa nu am pretentia de a face acest lucru. Voi arunca doar un teasing pe blogul Elei, ramanand ca aceia dintre voi care veti avea ocazia sa ajungeti acolo sa descoperiti propria voastra Murcie.

Murcia mea a inceput intr-o calduroasa zi de septembrie si s-a terminat intr-o calduroasa zi de februarie. Da, in Murcia poti experimenta frigul de 10 grade Celsius intr-o zi neobisnuit de racoroasa a iernii. Apoi temperatura isi vine rapid in simtiri, si nu mai scade mult sub 20-23 de grade in anotimpul lui Papa Noel. In Murcia deci, poti experimenta mersul la plaja (eventual la casa de la playa a cuiva), culesul portocalelor din copacii de pe strazi sau din campusul universitar sau un picnic la Jesus, replica lui Cristo Redentor din Rio de Janeiro ce vegheaza asemeni acestuia asupra orasului, de pe o inalta stanca. Si da, toate acestea sunt activitati obisnuite ale lunii februarie.

windsurf 300x225 Erasmus in Murcia (Guest post)

Viata mea pe taramul flamenco-ului, al coridelor, al palmierilor si al sangriei s-a derulat cu o viteza fantastica. Spaniolii au exact spiritul si ritmul meu de viata (preponderent nocturn), numai ca sunt 46 de milioane! Ziua se incepe catre jumatate, nimeni nu va fi niciodata matinal in Spania (nici punctual – intalnirile au loc la 30 de minute dupa ora stabilita), se continua cu siesta de 2-3 ore exact in mijloc (interval in care si plantele par ca dorm), se pipereaza cu 3-4 ore de munca iar apoi incepe zumzetul. Dupa cina de pe la orele 22, oamenii incep sa se adune in oras, in locuri mai mult sau mai putin ferite vederii si numai de localnici stiute (anumite strazi, anumite parcuri, anumite piete) cu pungi mari si incapatoare umplute cu sticle de sangria, bere, rom, pahare mari de plastic si cuburi de gheata de marimea unui avocado. Cam astea sunt ingredientele pentru botellon – sau botelleo, varianta locala – una din activitatile cotidiene spaniole. Pe la miezul noptii, gastile se indreapta catre centrul istoric (destul de generos pentru un oras mediu) unde incepe goana din club in club. Murcia este un oras universitar cu un numar impresionant de studenti si o latura internationala foarte puternic dezvoltata, deci daca esti Erasmus inseamna ca aici te intalnesti inevitabil cu alte cateva sute de studenti dintr-o mezcla (amestecatura) uimitoare de nationalitati.

Tot pentru Erasmus, raita in Badulake si Pyramide – cunoscute drept cluburile Erasmus printre localnici - este obligatorie pentru a saluta fiecare italian, spaniol, german, francez, belgian, roman, portughez, olandez, ceh, polonez, britanic, scotian, irlandez, brazilian, mexican, argentinian, norvegian, marocan, chinez, mongolez, canadian sau american pe care il cunosti. Si tocmai pentru ca orasul este mic iar lumea are aceleasi obiceiuri, aceleasi locuri de iesit la aceleasi ore, am ajuns sa cunosc reprezentanti ai fiecarei din aceste tari. Mai tarziu in noapte, pe la 3 si jumatate, lumea buna se muta in Musik, clubul din interiorul Plazei de Torros iar catre 5 si jumatate taxiurile pot avea doar doua directii: Mariano Rojas sau Atalayas, cartierele cluburilor pentru petreceri tardive, unde distractia se termina pe la 7 jumate – 8 dimineata. Apoi ziua o ia de la inceput.

Botellonul si petrecerile totusi, nu sunt singurele care se intampla in strada. Intr-un semestru am asistat/ trecut pe langa cel putin 20 de proteste si o greva generala nationala. Nu stiu cum fac, insa la spanioli daca nu esti atent le poti confunda cu usurinta cu una dintre paradele lor costumate care au loc macar de doua ori pe saptamana, fie ca e vorba de o fiesta nationala, una locala sau a vreunei facultati. Masti, lumanari, pantofi, afise, surle si trambite, costume, baloane colorate, fete pictate, cantece si scandari si chioscuri ambulante ale vanzatorilor de mancare, dulciuri sau jucarii sunt elemente comune ale celor doua tipuri de manifestatii.

protest 300x225 Erasmus in Murcia (Guest post) greva 300x225 Erasmus in Murcia (Guest post)

In timpul sesiunii am descoperit si al treilea tip de activitate care are loc outdoor (sau mai bine zis out-of-home), in masa si mai ales pe timp de noapte: studiatul la Bibli. In timpul sesiunii, acesta are acelasi ritm aplicat petrecerilor iar campusul universitar se umple asa incat daca nu ajungi la timp, risti sa nu gasesti loc in niciuna din salile facultatilor deschise pana la 6 dimineata. Studentii vin de cu seara, invata in liniste in sali, ies la pauze de cafea/ tigari – cei mai curajosi chiar pauze de club – cu prietenii si revin la invatat.

Odata ajunsi in acest coltisor al Spaniei, nu uitati sa dati ture de tapas in serile calde (din care sa nu lipseasca el pisto murciano, ensalada murciana, paella de mariscos, sangria sau tinto de verano si churros con chocolate la desert) si sa mergeti macar o data intr-un bar (daca nu ajungeti pe stadion) unde se difuzeaza meciul Madrid – Barcelona ca sa strigati in cor “Eo, eo, eo! Esto es un chorreo!!”.

catedrala 300x225 Erasmus in Murcia (Guest post) Se spune ca exista generatii si generatii, iar oamenii difera de la generatie la generatie. Eu pot spune ca am avut norocul unei generatii de milioane potentate de un oras ca Murcia, unde comunitatea Erasmus s-a inchegat asemeni unei familii extinse, unde forfota, cantecele si dansul nu lasa nicio clipa loc linistii sau pustietatii, unde strigoii Halloween-ului se bulucesc pe strazi de la inceputul saptamanii cu pricina si unde exista un cuvant special inventat pentru “atunci cand Barcelona bate Madridul”!

P1040037 225x300 Erasmus in Murcia (Guest post)

Cat de tare ne-a legat orasul asta? Atat de tare incat desi am facut excursii cam prin toata Spania, intotdeauna ne intorceam cu sentimentul ca venim acasa; atat de tare incat la 2 saptamani dupa incheierea semestrului am facut o reuniune a gastii (a unei parti din ea mai bine spus) in Belgia; atat de tare incat Facebook-ul ne vuieste de thread-uri pentru a planui vacanta din aprilie cand ne vom intoarce in acest acasa comun noua, Erasmusilor.

In concluzie, dragi tios si drage tias (aka achos si achas), va invit sa descoperiti pe cont propriu Murcia voastra, care vi se va lipi cu siguranta de suflet asa cum s-a lipit de al meu, Murcia mea bonica.

Diana Berindan

Leave a Reply