Locuind in Köln (guest post)

Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la Köln… ma gandesc la „Die Studentenstadt“. Atat de relaxat, atat de detasat, atat de studentesc si viu. Daca in München la ora 21:00 in timpul saptamanii zici ca esti in “I am Legend”, in Kölle lumea e pe strada, pe Zülpicher Straße, la un pahar de Kölsch (spre mai multe) de vorba. Skinny jeans si sneakersi, tricouri lungi si eggeri, genti cu toarta lunga si atarnata stramb (dar calculat) pe un umar, insigne si multe, multe saluri. Doamne, cate dimineti petrecute in acel centru, mic (cateva intersectii: Heumarkt, Neumarkt, Rudolfplatz, Friesenplatz, Zülpicherplatz), familiar, primitor, cunoscut ca in palma, si cate si mai cate intoarceri pe bicicleta, numita DeeDeeMobile, acasa, la camin. Am stat exact in campus, langa facultate, adica din pat pana in sala de curs puteam ajunge in exact 47 de secunde (daca nu ar fi fost necesare detalii de genul spalatului pe dinti sau schimbarii de pijama). In WG-ul 1.2 (Wohngemeinschaft sau apartament) cu Chenguang din China, Christy din Sri Lanka (dar crescut in Germania) si Carlita din Romania. Ultimii doi – prietenii mei pe viata. La fel si sarbul Filip de la 1.1 si Julie la 3.2, din Fagaras-city, sora mea de suflet. Sa mai zic de Molo (de unde si numele orasului devenit Mologne), Cristinica, Moa, apoi Ancuta, Paulaner, Cri, my big happy family, impreuna la bine si la rau? Sau Nikola, Bietka, Zuskax3, Paw, Can, Codru, Iwi, Bojan, Mirko, Janni, Jan, Dirk, Steffen, Sven, Chris, Arne, Sebastian, Iris, Ulli, Steffi, Robert, Tomasz, etc. etc. etc? De peste tot, de tot felul, mi-au adus culoare, diversitate, apropiere si cunoastere. Am luat de la fiecare din ei cate ceva si acum sunt bogata (metaforic vorbind).

Eiffel Tower, Burj al Arab, Farul din Constanta si … Kölner Dom. O placinta de catedrala, impresionanta de fiecare data cand o vezi, ca dimensiuni, forma, culoare sau interior, este simbolul orasului si situata exact langa gara centrala, Hauptbahnhof. In spatele sau se coboara scarile catre malul raului Rin, spre o minunata Promenada, care pe vreme frumoasa vuieste de lume, de voie buna, de agitatie si  chelneri in plina verva pe terasele pline, vanzatori de bunataturi sau jucarii si artisti care mai de care mai inventivi. Nota bene: da, recunosc, aici ploua des, mai ales in lunile cu “r”, dar Köln-ul, cel mai verde oras din Germania (dupa cum se lauda localnicul Arne, coleg de facultate si partnerul meu de tenis) este absolut superb primavara si vara. As spune de neintrecut pentru sufletul meu deja pe sfert localnic . Asadar, nu accept competitori si nici contraargumente, asta e Guest Post-ul meu, spun parerea mea: Kölle rulezzz.

Daca primul paragraf a fost introducerea, iar al doilea intriga, acesta e fara doar si poate punctul culminant: Kölner Karneval!!! Da simmer dabeeei, dat is primaaa, VIVAAA Colonia! O nebunie, ceva de descris. Neamtul cel politicos, retras, decent, rational si adesea fara sare si piper, se dezlantuie pe parcursul a 5 zile prealabile postului Pastelui cum nu am vazut nici macar la Oktoberfest in München. Se spune ca pe aceasta perioada unele cupluri se despart pentru a-si face de cap. Cert este ca lumea nu prea mai trece pe la serviciu, ci iese pe strada, imbracata incepand de la pirati, cowboy, politisti, porcusori si alte animale, tiroleze, personaje din basme pana la broccoli (!), pana la Taxi sau Facebook (way to go, Molo!). Se bea bere (Kölsch, jawohl!), se danseaza, se canta (vai, dar ce se mai canta!), se petrece din creierii diminetii pana… in creierii diminetii urmatoare. Insa cel mai frumos lucru, ceva greu imitabil si ceva specific, as cataloga eu, ar fi atmosfera: toti sunt prieteni, tuturor le e drag de fiecare in parte, e o comuniune si sarbatorim impreuna, iar fiecare doreste sa impartaseasca bucuria lui cu cel de langa, fie ca il cunoaste, fie ca nu. Tin minte ca mergand pe strada cu prietenii mei, de care inevitabil te pierzi pentru a te regasi dupa ore 2 m mai incolo, dar fara a te ingrijora, pentru ca la Karneval esti inconjurat de prieteni, tot Köln-ul e prieten cu tine. Si da, dupa primul Carnaval  mi-au fost necesare doua  saptamani sa imi revin complet dupa oboseala de a umbla pe strazi, dansa si a ma distra. Trebuie sa ai exercitiu. (in urmatorul an, am avut mai mult…)

Nu va ingrijorati, am invatat mult si din greu, pentru ca Universität zu Köln e una dintre universitatile de elita din Germania. Masterul terminat ma bucura si ma face mandra, caci a presupus munca serioasa, zile multe petrecute la Bib(lioteca), nopti nedormite, timp investit in a recupera ceea ce se presupunea ca  stiu deja ca absolventa de facultate  si emotii ca, desi stiu materia si m-am pregatit constiincios si indelung, risc sa nu imi pice fisa la probleme de transfer si sa nu imi iau examele. A meritat fiecare ora investita, fiecare moment in care rabdarea a invins asupra superficialitatii si, hehe, si fiecare 15 minute atipite pe bancile  din Bib, in timp ce cugetam la structura lucrarii de master (pentru cei mai glumeti: master of disaster). Cred ca as concluziona asa: diploma de master e o diploma pe care stiu de ce o am! Apropo, am primit-o acum doua  zile. Sentimentul e inaltator.

Daca locuiesti in Köln, atunci traiesti Köln si esti impotriva celor din Düsseldorf . Rivalitatea e veche si se extinde la toate nivelurile: sportiv, politic, personal etc. Düsseldorf-erii se considera superiori, rafinati, cu stil, dar  pentru cei din “colonie” ei raman niste infumurati si inflexibili. In spiritul acestei situatii, eu mi-am lipit pe tocul usii (pe langa magnetii din Amsterdam, Barcelona, Lisabona, Stockholm,  Moscova sau Berlin) o carte postala primita de la Cris cu „I love Ddorf“, hehe.

Cine e Köln? Ii iubesc pe ei care au impartasit totul cu mine, familia mea departe de familie, casa mea departe de casa, prezentul meu si acum amintirile mele: romanilor, nemtilor, sarbilor, croatilor, polonezilor, bulgarilor, spaniolilor!

Imnul meu pentru Köln? Fara indoiala, “all the crazy things I did…, those will be the best memories”.

De ce iubesc orasul asta? Reprezinta perioada mea de studentie departe de casa, nebunia care m-a ajutat sa ma descopar, libertatea care m-a maturizat, experienta care a reconturat intregul mai frumos si mai slefuit ca inainte, constientizarea ca am crescut, ca imi doresc sa devin om serios. Unde? Pai, fara a avea pretentia de a generaliza, nicaieri nu-i mai bine ca acasa…

Multumesc mult, Diana Andreea Patrascoiu (Presedinte ASER 2006-2007)!