Ziua de ieri n-a început deloc bine. M-am trezit mult prea devreme, după două săptămâni pline. Am vărsat cafeaua, ne-am grăbit să ajungem la Clinceni, trebuia să fim acolo la 9. Nu ştiam drumul, GPS-ul nu funcţionează niciodată bine atunci când chiar ai nevoie de el. 🙂 Am întârziat, ceea ce nu-mi place deloc, şi pe lângă asta am mai primit şi vestea proastă:

„Eu: Salutare, domnule Ramiro!  Am venit iar, vreau să sar azi!

Ramiro: Crezi?”

Norii îşi făceau de cap deasupra aerodromului Clinceni, era plafon la 600m, ceea ce-nsemna că nu era indicat deloc să se facă salturi în tandem. 😀 Şi deşi îmi părea rău că plec de acolo fără să sar, după câteva ore în care am râs împreună cu prietenii mei, toţi instructorii de la TNT Brothers şi elevii care erau ieri la Clinceni, am plecat foarte bine dispusă spre sala Federației Române de Baschet din complexul Lia Manoliu. Acolo avea să se desfăşoare un meci special, amical, în scaune cu rotile, între bloggeri şi echipa în fotoliu rulant a  fundației Motivation.

Când i-am confirmat lui Chinezu că vreau să fac asta, mă aşteptam să fie greu, dar în realitate a fost mult mai greu. În primul rând, regulile jocului în scaun cu rotile sunt un pic diferite. În al doilea rând, echipa de baschet în scaun rulant Motivation este membră a Federaţiei Române de Baschet din 2002, şi ei chiar ştiau să joace baschet, spre deosebire de bloggeri. 😛 Însă mi-a plăcut tare mult atmosfera meciului, a fost un prilej de celebrare a mobilităţii, a performanţei şi a fair-play-ului, dar şi o modalitate de a conştientiza abilităţile persoanelor în scaun rulant. Şi le mulţumesc celor de la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, fiindcă ne-au invitat şi fiindcă promovează activităţile de voluntariat, în anul voluntariatului.

Şi le mai mulţumesc din suflet domnilor cu care am jucat, pe rând, în echipă: Andi Moisescu, Manafu, Cabral, George Zafiu, Bobby Voicu, Marius Manole, Dan Byron şi Cosmin Tudoran! Dar cele mai multe mulţumiri merg către Mătreaţă şi către Daniel, din echipa adversă. Ei m-au primit cu căldură în echipa lor în cea de-a doua repriză a meciului.

După meci ne-am întors la Clinceni, fiindcă între timp ieşise soarele. De data asta am reuşit, am sărit iar cu paraşuta! A fost al naibii de frig, dar merită de fiecare dată!

Iar seara, deşi eram super somnoroasă şi simţeam nevoia să dorm, am mers împreună cu cei 12 finalişti X Factor în turnul de televiziune de la Intact, şi am privit împreună cu o parte din echipa emisiunii (printre care şi Mihai Morar, Adi Sînă, Răzvan Simion) ultimul episod înregistrat, fiindcă de săptămâna viitoare încep galele live!

A fost o zi plină, asta-i clar! Dar exact pe placul meu 🙂

Şi de ieri am un nou slogan: orice zi care începe prost nu poate să se termine decât foarte bine! (mulţumesc Mona!)