Unde e acasă?

Joi după-amiază, ca un veritabil facebookist, mă plângeam pe Wall că vreau acasă, că mi-e gândul numai la Braila. Și n-a trecut mult timp până când am primit această întrebare:

I-am spus lui Mugur că nu-mi pusesem niciodată problema asta. Dar pentru mine acasă e la mama și la tata acasă.

Acasă nu înseamnă să fug din București (asta fac atunci când plec la munte, de exemplu), să merg acasă înseamnă să-mi vizitez părinții, bunicile, pe frate-miu și pe toți ceilalți care au jucat un rol important în copilăria mea. Acasă e patul suprapus din camera care e și acum a mea, deși dorm acolo o dată pe lună. Acasă sunt dulciurile mamei, magneții de pe frigider, vederile primite de la prieteni, cărțile poștale adunate de prin toate locurile pe unde am umblat eu, caietele din clasele primare, cărțile citite, albumele cu fotografii (din era în care nu era totul digital) și câte și mai câte. Acasă e mirosul de mâncare gătită de mama.

Și da, acasă e una din chestiile care mă țin în România.