A-nceput pe uscat şi s-a terminat pe ninsoare, aşa s-a derulat aseară evenimentul mult aşteptat de bloggeri: Blog and Roll, în varianta 2012. Fiindcă a fost powered by CAT MUSIC, anul acesta am avut ocazia şi plăcerea să ne testăm talentul cântand pe scenă alături de Jukebox, Ruby, What’s Up sau Mamasita. (se anunţaseră şi Mandinga şi Voltaj, dar i-o fi prins ninsoarea pe undeva…).
Eu una am ajuns mai târziu şi am plecat mai devreme, aşa că am ratat destul de multe dintre „fazele serii”. Am ratat, de exemplu, momentul premierii, dar am aflat între timp câştigătorii şi îi felicit pe:
Locul 1 – Anca Duma
Locul 2 – Şurubel (e cel de aici)
Locul 3 – Bogdan Liviu & Bogdan Daradan
Şi Pandutzu a făcut senzaţii, dar premiul de popularitate a mers către Nihasa, Bunescu, Webmyc şi Cismaru, cei 4 propăvăduitori ai fundaţiei Young Men’s Christian Association (YMCA)! 🙂 Zmeurel Blog’n’Roll 2012, doamnelor şi domnilor, n-am fost eu (şi nici Anurim), ci însuşi Laurenţiu Buică.
Şi-n loc s-o mai lungim cu vorbăria, să trecem la poze:
Hahah si eu m-am gandit la asta. La ora 19 era totul ok, la ora 1:30 noaptea ningea de rupea. A fost super si abia astept sa ne revedem la anul 🙂
Facem si la anu’, dar pe Anca n-o mai lasam sa participe, ca ne ia toate premiile :)))
Hahaha sau macar o punem sa interactioneze cu publicul mai mult.
Anca are voie DECAT sa danseze cand canta altii. Asta nu e bine sa-i interzicem 😀
Elena, bine-ți șade cu microfonul în mână. Ce-ai cântat? Uite, ăsta cred că a fost un eveniment pe cinste, tare mi-ar fi plăcut! 🙂
Loredana, aparentele inseala! 😀 Am cantat „Trenul pierdut”(Compact).
Merci, merci 🙂
Şi Pandutzu a rulat fin, mai ales că nenea Williams nu este uşor de dus 🙂
Să ne vedem cu bine şi data viitoare 🙂
Ai vazut pozele cu tine/voi, da? 🙂
Elena, ms mult pentru poza cu Ruby…A fost muza multor bloggeri :-)…Ramane sa ne mai vedem si la alte cantari offline…
Bogdan, pentru putin. 🙂 Da, am observat ca Ruby a facut senzatii… 🙂
Elena, te rog frumos trimite-mi si mie pe mail poza cu nr.28 (eu cu Alex Vasilache) si daca mai ai si alte poze cu mine , as ramane recunoscatoare. Multumesc anticipat 🙂
Sigur, trimit 😉
Astept cu nerabdare . Thanx