Sunt multe locuri pe care le-am vizitat şi care mi-au plăcut foarte mult. Dar sunt puţine cele în care chiar îmi doresc să revin. (funcţionez pe principiul: a fost frumos, dar decât să merg în acelaşi loc mai bine aleg altceva, poate descopăr ceva şi mai frumos! 🙂 )
Unul din locurile în care chiar aş vrea să revin curând este Palaios Panteleimonas, un sătuc aflat la 700m altitudine, pe versantul estic al muntelui Olimp. Nu cred că pot să explic exact de ce îmi doresc să fiu acolo: poate datorită peisajului (se vede superb Golful Thermaik), poate pentru linişte şi starea de relaxare totală de care m-am bucurat atunci, în 2008, poate pentru casele pietruite, în trepte, care sunt foarte bine îngrjijite şi păstrează acelaşi stil arhitectonic sau poate pentru îngheţată servită în fructul din care provine? 🙂
Voi unde aţi mâncat cea mai bună îngheţată? Ajutaţi-mă să-mi completez lista de locuri preferate! 🙂
Cea mai buna inghetata am mancat-o in Trieste, pe Viale. Recomand Mousse de Saint Honore, Mozart, After Eight si mai aveau una albastra (nu mai retin cum se numea) foarte foarte buna.
Super, multam!
In Arad. Acum vreo 4-5 ani, era un loc dragut unde vindeau inghetata la „Gust” in loc de cupe. Era foarte multa inghetata, foarte buna si foaaarte ieftina. Daca e cineva din Arad poate confirma daca mai exista sau nu locul.
cum adica la „gust”?
Cannes, cam peste drum de Palais. Inghetata de casa.
Bine de stiut! 🙂
Inghetata de casa asa cum facea bunica mea, cu multa, multa smantana? 😀
Langa Mioveni pe drumul spre Campulung, intr-o ghereta pe care poti sa o consideri ca fiind ultimul loc din care ai putea manca o inghetata. Are un singur sortiment dar este absolut delicioasa.
Cand mergem? 🙂
cea mai buna inghetata am mancat-o in Parcul Cismigiu
Totul e relativ… Depinde de gusturi.
Foarte frumoase pozele 🙂