După câteva luni bune în care am plantat şi recoltat cartofi, ieri am ajuns în sfârşit la fabrica Lay’s din Popeşti-Leordeni, ca să văd cum cartofii devin chipsuri. Ni s-au povestit câteva cuvinte despre fabrică şi regulile interne, ne-am echipat corespunzător (am primit şi pantofi, cu întăritură de metal, pentru protecţia muncii) şi am purces la treabă.
Imediat cum am intrat în fabrică, am simţit un miros puternic de pufuleţi, şi mă întrebam de ce, fiindcă nu mi se părea că chipsurile ar semăna cu pufuleţii… Mirosul respectiv îmi aducea însă aminte de unchiul meu care avea o fabrică de pufuleţi când eram mică, şi eu mă duceam şi furam pufuleţi direct de pe „linia de producţie”. 😀 În orice caz, după ce ne-am mai plimbat un pic pe acolo mi-am dat seama că în jumătatea cealaltă a fabricii se realizau restul de produse din portofoliul PepsiCo de snacks-uri.
Procesul de producţie:
După ce sunt recoltaţi, cartofii sunt livraţi de fermele partenere către fabrică. În momentul în care ajung la fabrică, primul pas din procesul de producţie este recepţia cartofilor sosiţi de la ferme. Aceasta presupune analizarea în cadrul unui laborator a cartofilor dintr-un lot, în funcţie de aspect (interior şi exterior), compoziţie şi dimensiuni.
De asemenea, în faţa zonei de recepţie se află un depozit (buffer) în care sunt înmagazinaţi cartofii, în funcţie de programul de producţie al fabricii.
Imediat după recepţie, cartofii intră într-un proces automatizat de îndepărtare a pământului şi a impurităţilor de mari dimensiuni. Cu ajutorul utilajului destoner machine, orice are densitatea mai mare decât a cartofului este îndepărtat automat. În plus, dewooder machine îndepărtează obiectele cu densitate mai mică decât cea a cartofului. După ce se realizează această selecţie, în următoarea fază sunt aleşi cartofii cu dimensiunile recomandate, cei prea mici fiind îndepărtaţi automat. (din păcate, nu există prea multe posibilităţi de refolosire a acestor cartofi mici care sunt respinşi de maşină)
Se trece apoi la îndepărtarea cojii cartofului. După decojirea automatizată a cartofilor, cu ajutorul unei benzi rulante aceştia sunt supuşi atenţiei unor persoane care se ocupă de selecţia manuală. Aceasta presupune îndepărtarea obiectelor străine, a defectelor exterioare şi fragmentarea (înjumătăţirea) celor care sunt mai mari.
Felierea cartofilor la dimensiunile recomandate pentru producţia chipsurilor – acest proces se realizează cu ajutorul a trei utilaje, după ce are loc procesul de îndepărtare a cojii şi inspectarea. Este analizată constant grosimea feliilor – care trebuie să fie de 1,35 mm, iar lamele destinate felierii sunt schimbate la fiecare 90 de minute. (Dacă vor să obţină Lay’s Crocant, schimbă în această etapă lamele drepte cu unele ondulate) De asemenea, la fiecare oră se colectează 10 felii de cartof pentru verificarea în trei puncte distincte (margini şi centru) a conformităţii cu standardele Lay’s.
Feliile obţinute intră mai apoi într-un proces automatizat de spălare, în această etapă fiind colectat şi amidonul rezultat în urma spălării feliilor de cartofi. (chiar am văzut la intrarea în fabrică o cameră unde scria „depozitate amidon”)
Înainte de a merge mai departe pe linia de producţie, feliile sunt uscate. Apoi urmează prăjirea într-un ulei special de floarea soarelui. (chipsurile Lay’s de acum au cu 70% mai puţine grăsimi saturate față de rețeta din 2008, în care se folosea palmoleina)
O altă etapă este reprezentată de sortarea și eliminarea feliilor neconforme/cu defecte cu ajutorul unei camere video. Aceasta mi s-a părut una dintre cele mai deştepte maşinării din fabrică. Şi văzând feliile pe care le respinge, am înţeles şi de ce: majoritatea erau arse într-un punct în care de cele mai multe ori aveau „bube”.
Zona de aromatizare este locul unde, după ce au fost spălaţi, decojiţi, tăiaţi în felii şi rumeniţi, cartofii primesc arome, în funcţie de ceea ce producem: chipsuri cu sare, caşcaval, barbecue, chilli peppers, paprika, pui, mărar&smântână sau cârnăciori de bere. Aromele sunt rezultatul unui proces îndelungat de selecţionare, în care combinaţiile realizate de către parteneri, cei mai renumiţi producători de arome la nivel mondial, sunt testate de către consumatori şi numai cele care întrunesc majoritatea în preferinţele consumatorilor vor reprezenta noile lansări pe piaţă.
Lay’s zice că a eliminat din reţetă orice potenţiator de aromă, conservant sau colorant artificial, pentru ca produsele să fie cât mai pe placul consumatorilor.
Ambalarea pe diferite gramaje şi depozitarea în cutii sunt ultimii paşi de pe linia de producţie. (păstrează prospeţimea chipsurilor timp îndelungat, fără a fi nevoie a se adăuga conservanţi; termenul de valabilitate a unei pungi de chipsuri Lay’s este de 4 luni de zile)
Anyway, lansarea loturilor de chipsuri pe piaţă nu se face până când nu sunt toate analizele în regulă:
Quality wall / degustarea – este un alt proces specific prin care un produs este degustat, analizat şi verificat prin compararea cu Produsul Golden Standard (produsul ideal care îndeplineşte în cele mai mici detalii standardele de producţie PepsiCo). Degustarea are loc o dată la patru ore şi presupune analizarea gustului, aspectului, aromei, texturii, mirosului şi a modului de ambalare. Degustarea este realizată de minim trei persoane, inclusiv directorul de fabrică, directorul de calitate şi directorul de producţie, care participă periodic la acest proces. Dar miercuri am participat şi noi, bloggerii, la un astfel de proces. Şi am dat note de la 0 la 4, unde 0 era cea mai mare! 🙂
Analiza de laborator – se realizează pentru fiecare lot în parte, chips cu chips pentru o cantitate de 100 g. Practic, în cadrul laboratorului din fabrică se realizează analizele fizico-chimice (cantitatea de sare, ulei, umiditate etc).
Cam asta ar fi despre vizita noastră la fabrică, vă las să vedeţi şi fotografiile, care sunt aşezate în ordinea paşilor descrişi mai sus:
PS: Am întrebat şi da, se fac şi alte vizite în fabrica, mai ales din partea copiilor, de 1 iunie, Săptămâna Altfel etc. Şi lucrează şi la un program mai amplu de „Porţi deschise”.
PS2: În ultima fotografie din album puteţi vedea linia specială de produse „by elenaciric.ro” :):)
PS3: Dacă aveţi întrebări pe fotografii, pot încerca să vă răspund. 🙂
PS4: Fabrica din România produce şi pentru Bulgaria şi Republica Moldova. N-am reţinut exact câte pungi de chipsuri se produc într-o zi, au cam ocolit răspunsul acesta, dar undeva la ordinul milioanelor. 🙂
Mereu am fost curioasa cum se fac chipsurile. And now I know. 🙂
Ce complicat! Nu m-aş fi gândit că e un proces destul de stufos pentru un chips pe care îl iei din raft. Mi-ai făcut poftă de chips-uri şi sunt la dieta …:)
Ai mâncat chipsuri din cartofii puşi de tine?
Ana, imi pare rau, mi-am dat seama ca nu ti-am raspuns la intrebare. 😀
Am mancat chipsuri din pungi care aveau numele meu pe ele. Sinceră să fiu, mi-e greu să cred că erau fix din cartofii de pe parcela mea, dar am avut ediţia mea limitată, de care s-au bucurat şi prietenii mei, fiindcă mereu când ne strângeam cu toţii, eu aduceam chipsuri. 🙂
Multumim Elena ca ne-ai aratat cum se fabrica Lay’s! Super experietna ta! Acum ma duc sa iau o punga!
Chiar eram curios daca in Romania sunt astfel de fabrici care sa permita tururi ghidate. In tari precum Germania, fabricile sunt mandria locala si se pot gasi pe hartile turistice. Oricum, buna initiativa.
Fain. Deja poti sa le scoti la vanzre (licitatie) 🙂
Adevarul e ca le-am scos la licitaţie 🙂 Dar a fost una caritabilă: http://elenaciric.ro/2018/marti-construim-cu-spor-big-build.html
Mancam cipsuri cu prietena in momentul in care ti-am citit articolul. Foarte tare!!!chiar ne minunam amandoi de fabrica 🙂
Este foarte mare fabrica si ma bucur ca vad asa ceva an romania.
Eu lucrez an acelasi domeniu dar nu an romania si nu pentru Lays pentru alta firma si am ramas placut impresionat de ce vad acasa.Miar placea sa pot lucra an romania antr-o asemenea fabrica.
Dar este o faza la prajit.Acolo uleiul eu nu cred ca este schimbat dupa orice prajit.Acel ulei este refolosit si dupa cum ma gandesc eu,cred ca uleiul refolosit de multe ori nu prea face bine la corp.
@Vali, sincera sa fiu nu mai tin minte astfel de amanunte, a trecut mai mult de un an de cand am fost in vizita la fabrica. Dar cred ca as putea intreba despre frecventa schimbarii uleiului.
Am citit acest articol plecand de la ideea de a incepe o astfel de afacere.Sincera sa fiu mi-a cam disparut entuziasmul.O astfel de linie tehnologica presupun ca implica si un capital corespunzator.Oare se poate si la scara mai mica?De unde se achizitioneaza si cat costa ai idee?Se poate lucra si in sistem de franciza? Chiar daca nu primesc un raspuns concret ,articolul este f interesant si-ti multumesc.O zi buna.
Vera, din pacate nu cunosc raspunsul la intrebarile tale. Dar s-ar putea ca participarea la un targ ca Agralimex sa te ajute. (în perioada 20 – 23.08.2015, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Teleorman, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, va organiza în Parcul „Padurea Vedea” din Alexandria cea de-a XXV -a ediţie a Târgului Naţional pentru Agricultură şi Industrie Alimentară – AGRALIMEX 2015)
Bună Elena, m-ar interesa detalii tehnice, gen standard de produs, ma poți ajuta sau indruma ? Multumesc anticipat, numai bine