Uneori prietenii mă iau peste picior când le povestesc de blogul meu, sau de întâlnirile cu alţi bloggeri. De parcă aş fi într-o sectă. Alţii ştiu că eu scriu (aproape) zilnic pe blog, dar nu dau doi bani pe asta. Mai sunt unii care îmi citesc blogul, iar când ne vedem îmi cer detalii/explicaţii suplimentare. 🙂

Eu ştiu cât de minunat e bloggingul şi cât de mult mă ajută pe mine să am un loc personal unde să-mi scriu gândurile şi să-mi exprim opiniile. Mă încântă tare ideea că mă pot face auzită şi îmi place când primesc feedback.

Şi cel mai mult îmi place când reuşesc să-i mobilizez pe alţii să facă lucruri pe care eu le consider drăguţe; când sunt o sursă de inspiraţie pentru cineva. De exemplu, sâmbătă când plecam din parcul Lumea Copiilor m-am întâlnit cu o amică din facultate care mi-a spus că s-a dus acolo la spinning fiindcă a citit pe blogul meu despre evenimentul respectiv. Şi era tare încântată de asta. It totally made my day şi nici măcar n-a intenţionat.

Astăzi când am deschis blogul am primit trackback-ul lui Vlad Bălan, care a scris c-a fost în weekend pe munte fiindcă i-am redeschis eu pofta de munte. He also made my day. 🙂

Aşa că blogul acesta va trăi atâta timp cât eu voi considera că-i ajută şi pe alţii în afară de mine. 🙂