SkirtBike e un eveniment biciclistic destinat cu precădere femeilor. Am mai povestit despre el pe blog, dar dacă încă aveţi nevoie de mai multe detalii vă invit să le citiţi pe site-ul oficial.

Prima ediţie a fost organizată în Bucureşti în 2010, pe ploaie, anul trecut au fost şi mai mulţi participanţi într-o zi excesiv de călduroasă, iar anul acesta am pedalat din nou pe ploaie. Noutatea e că în 2012 evenimentul şi-a luat tălpăşiţele şi către Iași, Arad, Sibiu, Timişoara şi Baia Mare. Toate bune şi frumoase, evenimentul creşte de la an la an şi poate că n-aş fi scris acest articol, dacă n-aş fi citit aceste 3 articole care critică evenimentul, într-o formă sau alta: 1, 2, 3.

Părerea mea e că un astfel de eveniment n-ar fi trebuit criticat şi-o să vă explic de ce:

1) În primul rând fiindcă e un eveniment biciclistic, şi mi-e greu să înţeleg că există biciclisţi care condamnă un eveniment pentru biciclisţi. La fel ca Bikewalk, Masa Critică, Veloparlamentari 2.0, Marşul bicicliştilor,  Ciclopromenade nocturne şi altele, SkirtBike îşi propune să promoveze pedalatul prin oraş.

2) Mai mult, îşi propune să promoveze bicicleta ca mijloc alternativ de transport. În București nu există momentan o infrastructură adecvată pentru bicicliști, dar tocmai asta ne dorim să obţinem. Iar pistele de pe trotuar pe care fostul şi viitor primar al capitalei vrea să le mute în subteran nu reprezintă  soluţia pe care noi o dorim.

3) Îşi mai propune să înfiripe în mintea oamenilor ideea că bicicleta e un mijloc sănătos de transport. Bicicleta ne dă libertate de mişcare, ne permite să mai mirosim şi-un tei înflorit, să vedem florile plantate pe marginea drumului şi să facem mişcare. Mişcare zilnică, fără să mai plătim abonament la sală, la care oricum nu ne ducem fiindcă suntem prea obosiţi după birou.

4) Mai mult ca oricare alt eveniment biciclistic, SkirtBike îşi propune să promoveze pedalatul în rândul femeilor. Fiindcă da, cele mai multe femei se tem de trafic, de pietoni şi de pedalat în general, şi n-ar trebui să fie deloc aşa.  („Ne propunem să redăm femeilor curajul de a pedala în oraș și de a se exprima în stilul lor unic și cochet.”)

5) Skirtbike mai vrea să arate că cea mai mică dintre problemele pe care le au bicicliştii e costumaţia. Ideea e că nu e musai să te îmbraci în blugi pe bicicletă, mersul cu bicicleta la birou nu te împiedică să fii cochetă; poţi să porţi şi rochie pe bicicletă, DACĂ VREI. De aceea toate pozele de la SkirtBike sunt colorate şi prezintă haine super chic, ca să arate că se poate şi aşa. Eu personal anul trecut am purtat datorită bicicletei tocuri mai mult decât aş fi purtat în mod normal. Şi am văzut cu ochii mei bicicliste care fac acelaşi lucru în Bucureşti fără vreo ocazie specială.

5) Skirtbike pune pedalatul într-o lumină cool, dar doar în măsura în care acest lucru ajută celelalte puncte anterioare.

6) Într-adevăr, un procent din totalul de bicicliste care au participat la evenimentul din Bucureşti, au venit cu biciclete închiriate de la centrele gratuite/ieftine din parcuri. Ceea ce-nseamnă că n-au o bicicletă a lor şi că abia au aşteptat un astfel de eveniment ca să facă rost de poze noi pentru profilul de Facebook. Poate. Dar dacă vă spun că am cunoscut personal cel puţin 5 tipe care anul trecut au participat la Skirtbike cu biciclete închiriate iar anul acesta au venit cu bicicletele lor, se schimbă situaţia?

7) SkirtBike a ajuns de mai multe ori în vizorul Ministerului Mediului, prin monitorizarea presei. Punct.

8 ) Skirtbike e mai mult decât un eveniment, e o comunitate a femeilor care folosesc bicicleta ca mijloc zilnic de transport: ne sfătuim unele pe altele şi încercăm în permanenţă să creştem comunitatea. Fiindcă am înţeles că dacă vom fi mai repede mai mulţi, ne va fi mai bine tuturor. (infrastructura n-o să apară decât atunci când toată lumea va fi convinsă că e necesară)

9) Deoarece gradul de bike-friendliness al unui oraș  este dat de numărul de femei și copii care merg cu bicicleta;

10) Pentru că deşi au trecut mulţi ani de-atunci, pasajul acesta despre Miţa Biciclista nu pare chiar atât de vechi…: „Miţa avea o plăcere nebună să alerge cu velocipedul, îndeosebi dimineţile – era un antidot după oboseala de peste zi. Târziu descoperise că banalul obicei de la Paris, în Valahia era o extravaganţă nemaivăzută. Aici doar bărbaţii foloseau velocipedul, adesea numai în intimitate. Era prima femeie care-l folosea, drept pentru care, răuvoitorii care nu intraseră în graţiile ei, o numiseră „Miţa Biciclista”.”(sursa)

11) Cu toate acestea, mie personal mi se pare că faţă de anul trecut numărul bicicliştilor (şi-al biciclistelor) din Bucureşti a crescut, şi cred că o să tot crească. Iar meritul este şi-al evenimentelor de acest gen.

Şi-apoi, e uşor să criticăm, găsim oricând argumente pentru orice, dar poate n-ar strica să ne amintim din când în când că Skirtbike e un eveniment iniţiat de două fete care visează, ca noi toţi ceilalţi biciclişti, la un Bucureşti a la Amsterdam. Iar paşii pe care i-au parcurs până acum ajută mult, nu credeţi?

Să pedalăm fericiţi! 🙂