Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la călătorii şi mijloace de transport, nu spun nu. Aş refuza doar o variantă înjositoare de transport. Dar bicicleta, avionul, trenul, maşina personală, maşina închiriată, barca, vaporul, funicularul, telegondola, autocarul, autobuzul, microbuzul, raba, docarul, motocicleta, căruţa…toate au avut măcar o dată locul lor în viaţa mea.
Ţin minte şi-acum prima mea călătorie cu avionul, un zbor cu Wizz Air către Dortmund, în cel de-al doilea an de facultate. Destinaţia finală era Amsterdam, dar ne costa foarte puţin să zburăm până în Dortmund şi-apoi să luăm trenul până în oraşul bicicletelor, al străzilor cu miros de iarbă şi-al bulbilor de lalele. Pentru mine zborul în sine era o mare realizare, un prilej de bucurie, o experienţă memorabilă pe care o împărtăşeam cu ASER-iştii. Şi cu prietena mea, M., care era absolut terifiată pe scaunul de lângă mine. Dar eu mă bucuram de drum. Şi-n cele din urmă, m-am bucurat şi de destinaţie.
Cu trenul am parcurs mai ales ruta Brăila-Bucureşti-Brăila sau Bucureşti-staţiune de pe valea Prahovei-Bucureşti, dar dincolo de asta am ajuns şi pe la Cluj/Timişoara. Şi tot cu trenul am fost prima (şi singura dată :P) în Ucraina, în clasa a VI-a. Eram 5 copii de generală şi-o profă de rusă, translatorul nostru oficial la concursul internaţional de matematică distractivă, Kangaroo. Am dormit în vagonul cuşetă, iar eu am ales, desigur, locul cel mai de sus. (am poze, dar pe hârtie, într-un album bine păstrat la Brăila)
Cu bicicleta m-am plimbat prin Maastricht, în lung şi-n lat, pe străzile lor boeme. Şi tot din Maastricht am plecat cu autostopul spre Bruxelles. (cu autostopul se poate călători interesant & aventuros; Iulian a fost cu autostopul în Austria, Bogdan a fost cu autostopul spre aurora boreală, iar veteranul Florin a parcurs vreo 180.000 de km cu autostopul prin România)
Cu o maşină închiriată am ajuns prima oară în Porto, acel oraş ce seamănă cu o doamnă de 38 de ani, care-si creşte copiii pe note de tango si fado. Îi place să simtă privirile barbaţilor întoarse către ea, însă la final de zi bea un pahar de vin roşu şi găteste bacalhau pentru soţul iubitor.
Şi tot cu maşina închiriată am mers din Portugalia până în Spania, în Salamanca. (au fost singurele ocazii când am închiriat maşini, cu gaşca mea de prieteni din Erasmus)
Croaziere pe râuri am făcut de fiecare dată când am avut ocazia:
în Berlin:
în Budapesta:
în Porto:
în Brăila etc.
Nici plimbările cu barca prin Delta Dunării nu-s de colo.
Croaziera spre Skiathos, pe care am avut ocazia s-o repet de câteva ori (şi ca ghid turistic), rămâne însă printre preferatele mele. Muzica grecească, valurile spumoase, munţii de jur-împrejur şi delfinii care săreau în faţa vaporului reprezintă puncte bonus.
Cu raba am pornit din Porumbacu de Sus până mai sus, mai aproape de cabana Negoiu. Eram peste 50 de nebuni, cu rucsaci de tură, în raba respectivă. Dar tare ne-am distrat atunci, nici nu vă puteţi închipui.
Cu motocicleta m-a plimbat Andras pe muntele Olimp, de-a lungul rivierei şi până în satul meu preferat din Grecia: Palaios Panteleimonas. N-aveam cască, inconştientă de pericole, mergeam cu peste 80km/h şi plângeam (din cauza vântului/curentului) şi râdeam în acelaşi timp. Mai vreau!
Cu căruţa m-am plimbat prin satul bunicii de nenumărate ori. Dar şi prin munţii Apuseni, într-una din tabere.
Cu maşina (personală a altora, căci eu nu posed încă automobil) am străbătut de multe ori România, prin locuri cunoscute şi-altele mai puţin cunoscute; doar în Maramureş, Arad şi-n Iaşi n-am ajuns deloc. Am descoperit-o şi-am redescoperit-o de zeci de ori.
Cu funicularul am urcat în Zakopane. Dar şi în Budapesta, Lisabona sau Porto.
Telegondola din Piatra Neamţ e renumită, aşa că n-o puteam rata, în ambele ocazii când am fost acolo anul acesta:
Cu docarul tot în Neamţ m-am dat, la depozitul de armăsari de la Dumbrava:
Cu autocarul am mers de câteva ori în Grecia, pe vremea când eram foarte la curent cu activităţile comunităţii elene din Brăila, dar şi în taberele din România. Sau în Budapesta. Cu microbuzul am fost până în Thessaloniki (cam 14 ore) şi altă dată într-o excursie organizată de mine şi colegii mei într-a 11-a, la Sovata.
Cert e că indiferent care a fost mijlocul de transport, fiecare călătorie are povestea şi însemnătatea ei în memoria proprie. Te poţi simţi bine şi-n cabina unui tir, dar şi în avion, la clasa business. Depinde efectiv/mai ales de tine.
Acest articol face parte din campania blogosferei românesti turistice cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care le aveţi la dispozitie atunci când mergeţi în vacanţă. Foarte multe bloguri de călătorii au publicat astăzi articole pe această temă şi vă recomand să le citiţi, sunt extrem de variate:
=> Cezar Dumitru a scris cateva Amintiri Feroviare si a facut pe .com, in limba engleza, o excelenta Pledoarie in favoarea TRENULUI.
=> Narcisa de la TrevelGirls a scris un Ghid de Buna Purtare in Avion
=> Gabi Solomon a scris pe Viajoa despre o Aventura pe doua roti in Amsterdam
=> Ioana Budeanu a facut o interesanta Istorie a Mijloacelor de Transport din Calatoriile sale…
=> Liliana Oprisan ne-a impartasit din Placerea de a calatorii cu (t)Renul (si veti afla cine e de fapt RENul 
)
=> Anca Serban de la 1001 calatorii ne-a vorbit despre Planificarea Calatoriei cu Avionul
=> Ciprian Caraba ne explica de ce si cum Calatoria scuza mijloacele
=> Sorin Rusi ne explica Cum sa ne imbunatatim sansele de supravietuire in cazul unui accident cu avionul
=> Carmina Nitescu a scris pe Turism Market despre Ce fel de transport e recomandat turistilor
=> Tot Carmina ne intreaba Cu ce mergem in Vacanta?
=> Bia ne asigura ca Cea mai buna calatorie incepe cu o rasucire a cheii de contact
=> Ioana ne vorbeste Printre Randuri despre Samburele oricarei calatorii
=> Dorin Taranu ne povesteste Cum l-au fermecat trenurile
=> Dianora Ungureanu – Maier ne povesteste cateva Aventuri si Amintiri din Trenuri
=> How Do I Bike (via SLOW RIDE)
=>Alice ne povesteste despre 5 Orase indragite pentru Mijloacele de Transport specifice
=> Cristian Francu scrie despre…teleportare!
=> Paravion scrie o pledoarie pentru avioane 🙂
=> Andreea povesteste si ea in fotografii despre mijloacele de transport incercate, dar si preferate.
=> Iulian alege oricand trenul şi are o experienţa bogată în acest sens
Voi ce alegeţi? Cum preferaţi să călătoriţi?
Mie îmi place mult să merg cu trenul. Chiar dacă nu prea e convenabil (mai ales acum că nu mai am niciun fel de reducere), cred că am rămas cu nostalgia anilor de liceu, când nici eu, nici prietenii mei nu aveam carnet. Dar nu pot să neg nici că îmi place la nebunie să gonesc noaptea pe autostradă în drum spre mare. Cu avionul e clar că e cel mai practic dacă vine vorba de distanțe lungi, dar parcă mă simt un pic ciudat să plec din București și în 2 ore jumate să fiu la Amsterdam. Și drumul lung e bun la ceva, parcă te face să fii mai nerăbdător și să te bucuri mai mult când ajungi. De exemplu, la mine a devenit tradiție să mă duc de Revelion în Austria cu mașina și am ajuns să iubesc drumul ăla, deși drumul București-Arad poate fi o adevărată aventură în perioada aia. În fine, și eu le-am încercat cam pe toate și până la urmă cred că cel mai important e cu cine mergi și nu cu ce, de asta depinde frumusețea drumului.
Andrei, si mie imi place mult sa calatoresc cu trenul. E amuzant si-n gasca mare, cand ai un vagon intreg rezervat prietenilor/amicilor tai, dar mie imi place sa calatoresc si singura cu trenul, caci am timp sa ma uit pe geam, sa ma gandesc la mine, sa visez cu ochii deschisi sau sa scriu un articol simpatic pe blog. 🙂 Sau sa citesc, da!
Saptamana trecuta am facut prima calatorie al carei bilet l-am platit integral si mi-am dat seama ca s-au cam dus drumurile cu trenul, multe si reduse. Ma rog, nu-nseamna ca n-o sa mai calatoresc deloc cu trenul, dar cand esti student/liceean parca trenul e mai prezent in viata ta.
In Austria n-am fost deloc si tu te duci in fiecare an de revelion. Oh wel…
Și mie îmi place să merg singur, deși mulți nu pot să înțeleagă chestia asta. Cu trenul nu prea am avut ocazia să merg singur, dar cu autobuzul/ tramvaiul merg în fiecare zi mai mult de 2 ore. Aproape că am citit o bibliotecă întreagă de când lucrez :).
Mi-a placut ca ai inceput gen Creanga. Exact asa ma simt si eu cand imi amintsc de toate calatoriile mele. Este un sentiment extraordinar, pe care din pacate nu multi romani il cunosc. Nu avem cultul de a explora si de a cunoaste locuri noi.. Asta pentru ca, intr-adevar, multi nu au posibilitate si nu au nici macar timp sa se gandeasca la acest lucru. Deci, trebuie sa fim recunoscatori pentru faptul ca am putut trai momente frumoase!