Despre Cirque du Soleil şi Saltimbanco

Despre Cirque du Soleil cred că am citit prima oară într-o carte de engleză. (De altfel, cred că manualele de engleză (pentru că erau toate de la edituri precum Macmillan, Pearson Longman sau McGraw-Hill şi spuneau poveşti frumoase) au fost cele mai educative cărţi obligatorii din generală şi liceu.)

Despre Guy Laliberté, fondatorul şi actualul CEO al  ‘Cirque du Soleil’ (“Circul Soarelui”) nu-mi mai aduceam aminte. Dar el e printre altele un mare jucător de poker, şi de la un alt jucător de poker am aflat că toată afacerea a pornit de jos, de foarte de jos: din stradă. Circul l-a creat în 1984 cu ajutorul unui grant canadian. Iar astăzi e unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, cu o avere de peste 2,5 miliarde de dolari. Se zice că poker însă nu ştie să joace prea bine.

De câteva zile tot citesc despre circul ăsta şi mi se pare că nu ştiu nimic.


Am fost la primul spectacol Cirque du Soleil în România (premiera a fost miercuri, pe 8 februarie) şi de atunci gândul meu e la ei/cu ei. Mi se pare fabulos tot ce fac, de la modul cum îşi creează spectacolele până la modul în care comunică. Iar dacă aş avea ocazia să lucrez pentru ei, aş pleca mâine în turneu. Ba nu, azi!

Am citit printre altele un interviu cu Jessica Berlin, care în 2010 era social media manager la Cirque du Soleil în Las Vegas. Citez: “the forefront of our strategy has always been and will continue to be Blogger OutreachBloggers tell the story of our shows better than we can so we love having others write about their experience with Cirque. We also really focus on content creation for our channels as well as being really engaged in the dialogue with our followers on Twitter.”

“We have 20 shows around the world and each show is its own unique brand so in order to differentiate all of the shows, they each have their own Facebook page.  Each show page is unique and has its own personality.” Uitaţi-vă de exemplu la pagina Saltimbanco. Sau la pagina Viva ELVIS. Sau The Beatles Love, cu peste 97.000 fani.

Spectacolul pe care l-am văzut eu a fost pur şi simplu minunat. Totul e gândit cu o precizie de nedescris, iar din câte am citit în culise lucrurile stau la fel. E normal să fie totul calculat şi la locul lui, cu aşa o experienţă în spate nu poţi să fii altceva decât profesionist.

M-am bucurat în timpul spectacolului că n-am cumpărat bilete în ultimul rând sau la etaj, dar mi-a părut rău că n-am avut bilete central şi mai în faţă de atât. Mi-am dat seama că mimica feţei lor era atât de expresivă şi mie mi-a scăpat de multe ori, costumele lor erau atent croite iar eu nu puteam vedea detaliile.

Mi-a plăcut felul în care au ales să interacţioneze cu publicul: de la argentinianca ce rosteşte vioi cuvinte de bun-venit în limba română la începutul show-ului, la personajele care se plimbă printre rânduri, la bufonul care îşi alege oameni din sală pentru a face un număr împreună cu ei. Nu pot să nu observ că bărbaţii sunt mereu mai spontani decât femeile. 🙂

Prin intermediul Ruxei (care e blogger acreditat al turneului din România) am aflat tot felul de detalii: cum îşi ţin artiştii pălăriile, câte perechi de încălţăminte de rezervă au, cum îşi aşează costumele etc. Iar aseară am rugat-o să afle răspunsul la alte câteva întrebări pentru mine.  Eram curioasă să ştiu care e cel mai tânăr artist din echipa lor (ne referim strict la cei care au venit în România şi pe care i-am văzut eu pe scenă, cred) şi cel mai vârstnic. Ei bine, intervalul e 20-55! De asemenea, am vrut să ştiu din câte ţări provin artiştii care urcă pe scenă şi mi s-a răspuns: “din 20 de ţări”! Nu în ultimul rând, m-am întrebat de câtă vacanţă beneficiază oamenii aceştia. E frumos să călătoreşti din ţară în ţară, dar nu e greu să-ţi dai seama că viaţa lor e circul. Ferice de cei ce-şi găsesc sufletul pereche în cadrul circului. 🙂 Se pare că după 10 săptămâni de turneu, vacanţa lor e de două săptămâni.

Le urez distracţie plăcută celor care merg la spectacolele de azi sau de mâine, şi sper din sufletul să văd curând un alt spectacol marca Cirque du Soleil! Chiar dacă Saltimbanco e cel mai clasic spectacol de-al lor (din câte am înţeles), n-o să vedeţi aceleaşi numere pe care le întâlniţi la orice alt circ. (sau orice alt spectacol de circ văzut de mine până acum)

În încheiere vreau să vă mai zic doar de unde provine numele de Saltimbanco: de la italienescul “saltare in banco” (a sări pe bancă). Aşadar, un spectacol inspirat de textura urbană a metropolei şi de locuitorii săi coloraţi, pe care l-aş revedea oricând, lăsându-mă purtată într-o lume fantezistă în care se vorbeşte o limbă necunoscută, un oraş imaginar unde diversitatea este un motiv de speranţă.  ENJOY!



5 Responses to “Despre Cirque du Soleil şi Saltimbanco”

  1. Ela says:

    CirQue, nu Circue…totusi…e de bun simt.

    • Ai dreptate, iti multumesc ca mi-ai atras atentia! Am corectat acum, erau vreo 3 locuri in tot articolul in care scrisesem gresit. (ce-o fi fost in capul meu?)

  2. marcuaurel says:

    da î-mi place cum ai comentat despre ’Cirque du Soleil’ ,pentru că da ai dreptate, au o precizie și o sincronizare de nedescris, probabil totul este calculat la (MILI SECUNDĂ)dacă se poate spune așa,o spun din propria experiență în care am fost ca muncitor la un circ micuț din Belgia cu origini de Franța dar lafeli cu o istorie impresionantă, circul se numea Zavatta din familia (Prien), în care în culise acolo unde m-au pus să lucrez pentru ei este întradevăr o muncă destul de mare ,stres, sincronizare, și totul ar dorii să iasă perfect ceea ce sincer nu pre le ieșea deși î-și doreau foarte mult.,ori poate m-am obișnuit cu spectacolele lor,deși publicul spunea că spectacolul a ieșit bine și că le-au plăcut,

  3. marcuaurel says:

    aa și scuze că am mai greșit la scrisul ortografic

  4. marcuaurel says:

    am citit forum-ul Ruxei și comentez aici pentru că la acea pagină dă cu eroare …. În rest munca la circ se descrie a fi o muncă de 24 de ore din 24 chiar și pentru mine care am lucrat la un circ mai mic. În funcție de inălțimea cortului cu cei 4piloni de care faci referire(stâlpi) durează cam 2 zile,mă rog aici nu a fost cazu,în rest e sooper , m-am plimbat în 12 orașe din Belgia.

Leave a Reply

css.php