Din spatele sălii de la Gala Premiilor Gopo

Am fost aseară în sală când filmul “Periferic” (pe care eu nu l-am văzut!) a câştigat 5 trofee Gopo: pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Ana Ularu), cea mai bună actriţă în rol secundar (Ioana Flora), cel mai bun film de debut, cel mai bun montaj (Eugen Kelemen) şi cea mai bună imagine (Marius Panduru). De asemenea, Ioana Flora a primit la gala Gopo un premiu din partea Pro Cinema.

De-acolo însă, din întunericul sălii, din zona ziariştilor (unde s-au infiltrat şi bloggeri), lucrurile nu s-au văzut aşa roz. M-a indispus  faptul că nu se aplaudă. De ce vă strângeţi la o gală ca asta, voi ca industrie, nu ca să primiţi aprecieri şi premii? Dar nu le puteţi primi voi pe toate, trebuie să mai primească şi colegii vosţri câteva. Aşa că mi se pare firesc să-i aplaudaţi. Sigur, nemulţumiri or să apară întotdeauna după astfel de gale/clasificări/categorisiri/listări. Sunt convinsă că cei implicaţi în filmul “Loverboy”, de exemplu, se aşteptau să câştige măcar un trofeu, doar fuseseră nominalizaţi la nouă categorii…

Primul moment în care sala parcă s-a mai dezmorţit un pic a fost atunci când Dumitru Gaiţă – asistent de imagine – a primit un premiu special, ca recunoaştere pentru lista lungă de lungmetraje realizate. Al doilea moment a fost când Iurie Darie a primit premiul pentru întreaga carieră. Iar ultimul şi cel mai intens a fost momentul în care Tamara Buciuceanu-Botez, doamna comediei româneşti, a primit şi ea premiul pentru întreaga activitate.

Felicitări merită şi filmul “Aurora“, în regia lui Cristi Puiu, un lungmetraj nominalizat la 10 categorii, care a câştigat trei trofee – pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu. Am putea spune că el e marele câştigător al celei de-a şasea ediţii a galei Gopo.

Eu însă m-am bucurat extrem de tare când l-am văzut pe Emilian Oprea pe scenă, alături de frumoasa Ana Ularu, înmânând premiul pentru cel mai bun montaj. Am simţit la fel ca Andreea:

Acum pot să recunosc liniştită că “I had a little crush on him”. :)

Şi m-am mai bucurat când am recunoscut-o pe scenă pe Roxana Condurache, pe care eu o ştiu de astă vară, din tabară din Ţara lui Andrei, unde Roxy Foxy era o savantă dedicată Spiritului Focului, care îi învăţa pe copii “fun science”. (În plus, mi-a plăcut mult cum a jucat în “The Whistleblower”.)

Una peste alta, gala premiilor Gopo a fost o experienţă interesantă, i-am văzut de aproape pe unii, i-am reîntâlnit pe alţii… Cel mai tare mă oftic fiindcă n-am apucat să-l salut pe Florin Şerban, regizorul meu preferat, o să înţelegeţi în curând de ce. :) Iar la after-party n-am mai stat.

Vouă cum vi s-a părut? Fiindcă la tv se vede întotdeauna altfel. Eu, spre exemplu, n-am putut auzi o parte din discursuri, fiindcă boxele din sală nu erau îndreptate spre noi. Iar feţele şi reacţiile celor prezenţi nu le-am putut surprinde la fel de bine ca obiectivele camerelor video.

Vă las acum cu lista completă a câştigătorilor premiilor Gopo 2012:

Cel mai bun film: “Aurora” (Cristi Puiu)

Cel mai bun regizor: Cristi Puiu (“Aurora”)

Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache (“Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana Ularu (“Periferic”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ioana Flora (“Periferic”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Adrian Titieni (“Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu (“Aurora”)

Cel mai bun film european: “Melancholia” (Danemarca) – distribuitor Independenţa Film

Tânără speranţă: Anca Miruna Lăzărescu (“Apele tac”)

Cel mai bun scurtmetraj: “Apele Tac” de Anca Miruna Lăzărescu

Cel mai bun documentar: “Vorbitor” de Radu Muntean şi Alex Baciu

Cel mai bun film de debut: “Periferic” de Bogdan George Apetri

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Dana Roşeanu şi Domnica Bogdan (“Bună! Ce faci?”)

Cele mai bune costume: Nicoleta Cârnu (“Bună! Ce faci?”)

Cele mai bune decoruri: Dan Toader (“Dacă bobul nu moare”)

Cea mai bună muzică originală: Piotr Dziubek (“Crulic – Drumul spre dincolo”)

Cel mai bun sunet: Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk (“Crulic – Drumul spre dincolo”)

Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen (“Periferic”)

Cea mai bună imagine: Marius Panduru (“Periferic”)

Premiul pentru întreaga activitate: actorii Tamara Buciuceanu-Botez şi Iurie Darie

Premii speciale: asistentul de imagine Dumitru Gaiţă şi scenografa Lidia Luludis

Premiul Romanian Society of Cinematographers: Radu Aldea (“Bună, ce faci?”)

Premiul Pro Cinema 2012: actriţa Ioana Flora (pentru rolul din “Periferic”)

Premiul publicului – pentru filmul cu cel mai mare succes în box office-ul românesc: “Naşa” (MediaPro Pictures)



8 Responses to “Din spatele sălii de la Gala Premiilor Gopo”

  1. Rady says:

    Da, total de acord in privinta aplauzelor.
    Cred ca problema vine din educatie si chiar si dintr-un egoism exacerbat, un fel de mandrie si prejudecata se invarte in mintile oamenilor astia. Oare nu merita aplauze un coleg care termina ca sef de promotie, devreme ce a studiat in aceeasi facultate, a avut deci, parte de aceeasi profesori care au predat materia in aceeasi maniera/
    Cand o sa invatam sa fim corecti cu noi insine o sa invatam sa fim corecti si cu cei din jur.
    In privinta corectitudinii premiilor nu pot comenta, intrcat ma pricep (prea)putin, sunt prea multe degete la o mana pentru a numara filmele pe care le-am vazut din gala, etc.
    Dar totusi, mi se pare ca se tot repeta ciclic subiectul filmelor contemporane, si as avea niste concluzii dupa gala de aseara:
    1 mult nu inseamna neaparat si bun
    2 ciudat si extravagant nu inseamana neaparat si de calitate
    3 oameni ca Tamara Buciuceanu-Botez ar trebui bagati mai mult in seama pentru ca nu stiam cat o sai mai avem langa noi
    4 hai sa incurajam oamenii care chair au studii in domeniu, eu unul m-am saturat de amatori.

    P.S.; tare as fi vrut sa fiu in sala aseara:)…

    • Imi place ce ai spus: “Cand o sa invatam sa fim corecti cu noi insine o sa invatam sa fim corecti si cu cei din jur.”
      In privinta corectitudinii premiilor nici eu nu vreau sa comentez, fiindca cine sunt eu ca sa comentez? Cel mult pot sa spun cu cine as fi votat eu. Dar imi place sa cred ca cei care au jurizat se pricep mai bine ca mine. (sunt naiva intr-o oarecare masura, imi asum asta)

  2. Bia says:

    Măi să ştii că m-am uitat şi eu pe Pro Cinema şi chiar m-am bucurat de gala asta, dar audienta a fost tare adormita, s-a vazut asta si de acasa, erau obositi, plictisiti, aroganti (?!?) chiar nu prea pricep…
    Iar “momentele” de pe scena n-au avut pic de savoare… In plus am avut un şoc cand l-am vazut pe superbul Iurie Darie in acea stare, eu nu stiam ca are asemenea probleme medicale, parca numai ce l-am vazut jucand de curand, in foarte mare forma, desi are… multi ani.

    Tamara Buciuceanu mi se pare extraordinara, femeia asta arata si acum la fel cum arata in Liceenii, ma bucur ca a fost premiata insa imi vine sa intreb: “abia acum?”

    De vazut n-am vazut niciun film din cele cu nominalizari, dar numai bine ca mi-am facut o lista demna de stat weekenduri intregi cu ochii la ecran.

    • Si eu mi-am facut o lista cu filme de vazut, mai ales ca am aflat si de filmele care urmeaza sa apara in 2012! :)

      Cat despre Iurie Darie si Tamara Buciuceanu, stiati ca ambii sunt nascuti in acelasi an (1929)?

  3. Rodica says:

    Sunt de aocrd cu voi, cam apatica sala! Plus ca eu n-am inteles de ce, hai sa nu zic multi, dar destui dintre nominalizati sau castigatori (!!) nu au fost prezenti la eveniment?!
    Daca se doreste ca filmul romanesc sa reprezinte ceva, cred ca ar trebui sustinute si genul acesta de premii si gale. Pana la urma sunt o forma de promovare a industriei, nu?

    • Rodica, a fost ceva intentionat…
      Cristi Puiu a interzis organizatorilor galei să folosească fragmente din pelicula “Aurora” în cadrul prezentărilor care au avut loc aseara.

      Publicaţia online FilmReporter.ro informează că regizorul “a refuzat să-şi înscrie filmul la Gala Premiilor Gopo, însă juriul de nominalizări a decis să includă Aurora la 10 categorii. Regulamentul îi permite juriului, atunci când un producător nu-şi trimite oficial filmul în cursa pentru premii, să îl nominalizeze, dacă îl consideră relevant pentru anul cinematografic abia încheiat.”

      „Am explicat de mai multe ori de ce nu vreau să particip la asta. Niciun premiu nu e relevant, în general, însă în industria asta a noastră cvasi-inexistentă mi se pare că suntem într-o configuraţie de tipul «chelul cu tichie de mărgăritar», iar eu nu vreau să subscriu sub nicio formă la această fanfaronadă“, şi-a motivat absenţa regizorul Cristi Puiu, într-o declaraţie pentru siteul FilmReporter.ro.

  4. […] de Corina și Anca și ne-a spus ”voi sunteți bloggeri, așa-i?” :)) Moment ratat de Ruxa, Elena și de Piticu, căci ei erau prin mulțime, nuș ce făceau […]

  5. […] rămas de atunci în minte titlul, apoi mi-a fost din nou supus atenţiei la Premiile Gopo iar acum bag de seamă că îmi place afişul. Sofia, fetiţa de pe afiş este absolut adorabilă […]

Leave a Reply

css.php