Am fost aseară în sală când filmul „Periferic” (pe care eu nu l-am văzut!) a câştigat 5 trofee Gopo: pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Ana Ularu), cea mai bună actriţă în rol secundar (Ioana Flora), cel mai bun film de debut, cel mai bun montaj (Eugen Kelemen) şi cea mai bună imagine (Marius Panduru). De asemenea, Ioana Flora a primit la gala Gopo un premiu din partea Pro Cinema.

De-acolo însă, din întunericul sălii, din zona ziariştilor (unde s-au infiltrat şi bloggeri), lucrurile nu s-au văzut aşa roz. M-a indispus  faptul că nu se aplaudă. De ce vă strângeţi la o gală ca asta, voi ca industrie, nu ca să primiţi aprecieri şi premii? Dar nu le puteţi primi voi pe toate, trebuie să mai primească şi colegii vosţri câteva. Aşa că mi se pare firesc să-i aplaudaţi. Sigur, nemulţumiri or să apară întotdeauna după astfel de gale/clasificări/categorisiri/listări. Sunt convinsă că cei implicaţi în filmul „Loverboy”, de exemplu, se aşteptau să câştige măcar un trofeu, doar fuseseră nominalizaţi la nouă categorii…

Primul moment în care sala parcă s-a mai dezmorţit un pic a fost atunci când Dumitru Gaiţă – asistent de imagine – a primit un premiu special, ca recunoaştere pentru lista lungă de lungmetraje realizate. Al doilea moment a fost când Iurie Darie a primit premiul pentru întreaga carieră. Iar ultimul şi cel mai intens a fost momentul în care Tamara Buciuceanu-Botez, doamna comediei româneşti, a primit şi ea premiul pentru întreaga activitate.

Felicitări merită şi filmul „Aurora„, în regia lui Cristi Puiu, un lungmetraj nominalizat la 10 categorii, care a câştigat trei trofee – pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu. Am putea spune că el e marele câştigător al celei de-a şasea ediţii a galei Gopo.

Eu însă m-am bucurat extrem de tare când l-am văzut pe Emilian Oprea pe scenă, alături de frumoasa Ana Ularu, înmânând premiul pentru cel mai bun montaj. Am simţit la fel ca Andreea:

Acum pot să recunosc liniştită că „I had a little crush on him”. 🙂

Şi m-am mai bucurat când am recunoscut-o pe scenă pe Roxana Condurache, pe care eu o ştiu de astă vară, din tabară din Ţara lui Andrei, unde Roxy Foxy era o savantă dedicată Spiritului Focului, care îi învăţa pe copii „fun science”. (În plus, mi-a plăcut mult cum a jucat în „The Whistleblower”.)

Una peste alta, gala premiilor Gopo a fost o experienţă interesantă, i-am văzut de aproape pe unii, i-am reîntâlnit pe alţii… Cel mai tare mă oftic fiindcă n-am apucat să-l salut pe Florin Şerban, regizorul meu preferat, o să înţelegeţi în curând de ce. 🙂 Iar la after-party n-am mai stat.

Vouă cum vi s-a părut? Fiindcă la tv se vede întotdeauna altfel. Eu, spre exemplu, n-am putut auzi o parte din discursuri, fiindcă boxele din sală nu erau îndreptate spre noi. Iar feţele şi reacţiile celor prezenţi nu le-am putut surprinde la fel de bine ca obiectivele camerelor video.

Vă las acum cu lista completă a câştigătorilor premiilor Gopo 2012:

Cel mai bun film: „Aurora” (Cristi Puiu)

Cel mai bun regizor: Cristi Puiu („Aurora”)

Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache („Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana Ularu („Periferic”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ioana Flora („Periferic”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Adrian Titieni („Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu („Aurora”)

Cel mai bun film european: „Melancholia” (Danemarca) – distribuitor Independenţa Film

Tânără speranţă: Anca Miruna Lăzărescu („Apele tac”)

Cel mai bun scurtmetraj: „Apele Tac” de Anca Miruna Lăzărescu

Cel mai bun documentar: „Vorbitor” de Radu Muntean şi Alex Baciu

Cel mai bun film de debut: „Periferic” de Bogdan George Apetri

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Dana Roşeanu şi Domnica Bogdan („Bună! Ce faci?”)

Cele mai bune costume: Nicoleta Cârnu („Bună! Ce faci?”)

Cele mai bune decoruri: Dan Toader („Dacă bobul nu moare”)

Cea mai bună muzică originală: Piotr Dziubek („Crulic – Drumul spre dincolo”)

Cel mai bun sunet: Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk („Crulic – Drumul spre dincolo”)

Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen („Periferic”)

Cea mai bună imagine: Marius Panduru („Periferic”)

Premiul pentru întreaga activitate: actorii Tamara Buciuceanu-Botez şi Iurie Darie

Premii speciale: asistentul de imagine Dumitru Gaiţă şi scenografa Lidia Luludis

Premiul Romanian Society of Cinematographers: Radu Aldea („Bună, ce faci?”)

Premiul Pro Cinema 2012: actriţa Ioana Flora (pentru rolul din „Periferic”)

Premiul publicului – pentru filmul cu cel mai mare succes în box office-ul românesc: „Naşa” (MediaPro Pictures)