Vorbind din puncul de vedere al unui mare fan X Factor probabil ca orice vizita in studio poate duce la un esec total. In general acest lucru se intampla aproape tuturor cu orice emisiune. Chiar vobeam de curand cu o prietena care a fost in culise la “Dansez pentru tine”. Rezultatul? Nu a mai urmarit emisiunea nici macar la TV.

Probabil multi se intreaba de ce. E simplu: cadrul e total schimbat, atmosfera difera radical fata de cea infatisata pe micile ecrane, iar actiunea este discontinua. Dar hai sa va impartasesc cateva impresii personale.

Am ajuns la studio cu cateva autobuze speciale. Vorba Elenei Cîrîc, eram mai emotionata decat un copil in clasa I.

Intrand, am ramas impresionata de marimea scenei si de jocurile de lumini de pretutindeni. Eram fascinata…imi doream atat de mult sa ajung aici si in sfarsit visul mi se indeplinea. Mi-am cautat un loc in public. Spatiul destinat acestuia era mult mai mic decat parea la televizor. Practic, erau doar niste trepte foarte late. Mai mult decat atat, lipsa spatarului si marginea metalica a treptelor pe care iti sprijineai picioarele iti creau un disconfort total. Publicul era impartit in 2 jumatati: una adresata sustinatorilor (care era in permanenta in lumina reflectoarelor si a camerelor de filmat) si alta pentru ceilalti spectatori. Uneori, camera era indreptata si catre noi, “oamenii de rand”, insa nu atat de sus unde stateam eu. Erau filmate doar primele doua randuri de jos.

Ajunsesem aproape cu o ora mai devreme decat ora inceperii emisiunii. Asadar, in tot acest timp, am facut multe poze si mi-am “clatit” ochii cu tot ce apucam. Totul era foarte tehnic, toti erau agitati, dansatorii isi exersau numerele pe scena, gradenurile se umpleau incetul cu incetul, iar cameramanii isi pregateau materialele pentru filmat. Totul era aproape pregatit. Deodata, un moderator incepe sa ne prezinte cateva “proceduri de baza”: “Va rugam sa dati telefoanele pe silentios. Pe tot parcursul show-ului va rugam sa zambiti. Fiti activi! Fiti vioi si energici! Nu mestecati guma, nu faceti poze atunci cand camera este indreptata spre voi. Beti apa/suc doar in pauza. Nu mancati in timpul filmarilor…etc.”. De remarcat era aspectul moderatorului. Tipic din scenariile de filme: sapca pe cap, maini in permanenta incordate, mestecand guma zgomotos si cu gura deschisa.

Ma uitam cu ochii mari in toate partile cand deodata se aude un tipat: 2 minute! Intra in scena Razvan si Dani (care inainte sa intre in emisie, isi strang mana si isi ureaza succes reciproc), publicul se potoleste si emisiunea incepe. Membrii juriului isi fac aparitia, apoi concurentii. Toti erau frumosi si aranjati. Aveam emotii. Ma asteptam ca luminile din spate sa se stinga, pentru a-mi putea indrepta atentia doar catre scena. Din pacate, acest lucru nu a fost posibil. Studio-ul era luminat aproape in totalitate. Din acest punct de vedere, emisiunea privita la TV avea un avantaj.

Intra in scena primul concurent apoi emisia se taie, urmand ca pe micile ecrane sa fie difuzate scurte filmulete in timp ce in studio era montat decorul. Din nou, televizorul castiga. Parca toata asteptarea iti taia putin cate putin din “elanul tineresc”.

Ei bine, incepusem la randul meu sa-mi pierd entuziasmul, temandu-ma, exact cum am spus la inceput, de reactiile adverse post-emisiune. Insa am fost din nou surprinsa. Cei care cantau erau incredibili. Efectul este mult mai puternic aici. Ai impresia ca esti cu ei pe scena si ai totul la picioare. Probabil simt asta pentru ca traiesc cu si pentru muzica. Totul in viata mea se invarte in jurul muzicii. Cu toate ca inca nu profesez in acest domeniu, muzica este pretutindeni in viata mea. Revenind, pot afirma cu tarie ca momentele sunt unice. Dedicatia cu care concurentii canta si atmosfera creata iti taie rasuflarea, iar aparatura de sunet este foarte bine pusa la punct.

Ioana Anuta a creat un moment extraordinar…simteam pasiunea cu care canta si dorul fata de colegii eliminati in editia anterioara. Desi era destul de bolnava, a muncit foarte mult si a dat tot ce a putut. Chiar si acum, daca ascult filmuletul, retraiesc cu emotie acea clipa.

Am fost profund dezamagita de public. Televizorul iti creeaza impresia ca toti vibreaza si impartasesc trairile si energia concurentilor, insa lucrurile stau diferit. Inainte de fiecare intrare in emisie, moderatorii strigau: 8, 7, 6…si incepeau sa aplaude pentru a ne crea instinctul fals de a face acelasi lucru. Cameramanii anuntau prin gesturi faptul ca vor trece prin fata unui anumit grup de oameni din public pentru a-i face atenti (ceva de genul: Hai, mai multa energie! Vin cu camera. Zambiti!). Lucrurile ar trebui sa stea total altfel… ma asteptam ca publicul sa vina din dorinta de a vedea o emisiune frumoasa, din placerea de a asculta voci deosebite sau din sustinere fara de concurenti. Poate doar sustinatorii “oficiali” traiau putin mai intens momentele, insa nici acestia nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor mele.

Cu fiecare concurent eram din ce in ce mai emotionata. Cred ca puteam sa acopar intreg publicul prin tipete, cantat si aplauze. Urmau pauzele, timp in care fiecare isi mai dezmortea picioarele sau mergea la baie. Timpul era foarte scurt oricum. In schimb, era foarte interesant de urmarit comportamentul real al juriului. Cu totii se comportau ca niste oameni normali (atata timp cat nu erau in emisie), chiar daca exista public si in spate. Se intindeau, isi reimprospatau machiajul, se schimbau, exersau, dansau, cantau, faceau glume si poze cu publicul. Erau lipsiti de orice inhibitie. Razvan si Dani erau niste dragalasi. Se amuzau pe seama oricarui lucru si zambeau mereu chiar daca nu mai erau filmati.

Duminica seara am avut si un invitat special: Johnny Logan. Cu siguranta sunt multi care nu stiau de el. Oricum, din nou, publicul a lasat o imagine rece: nimeni nu dansa, nu canta si nu reactionau in nici un fel, nici macar in fata camerei. Parca erau acolo din lipsa de orice activitate de duminica seara.

Ajungem la momentul votului cand televizorul castiga iar. Stiti melodia aceea care e menita sa creeze suspans in momentul asteptarii? Ei bine, in studio nu se auzea nimic. Era o liniste incredibil de suparatoare, iar asteptarea te facea sa-ti pierzi emotiile. Dupa cateva minute bune, se anuntau rand pe rand concurentii salvati sau cei eliminati.

In final, decizia voturilor a fost una realista. Cei mai buni au mers in finala.

Asadar, contrar aparentelor si conceptiilor fixiste, eu m-am simtit incredibil. Am simtit emotiile concurentilor, i-am auzit cantand live si m-am bucurat alaturi de ei. I-am sustinut si am ramas profund impresionata de calitatile lor vocale. Ma bucur atat de mult pentru ei ca au ocazia sa faca ceea ce le place si sa o arate tuturor. Mi-ar placea intr-o zi sa ajung si eu acolo. 🙂

Cam atat as putea sa va zic. Insa, ca sfat, daca nu traiti la fel de intens si nu mergeti acolo pentru concurenti sau pentru muzica, veti fi usor dezamagiti. Eu am ignorat toate aspectele neplacute enumerate mai sus datorita muzicii si emotiilor transmise. Merita macar o data sa faceti asta! 🙂

Mulţumesc, Alina Taflan!  Sper să te ascultăm şi pe tine la X Factor!