La Palilula “mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie”. În realitate nimeni nu ştie exact unde-i Palilula, dar zău că nu contează; e un orăşel uitat de lume, unde nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. E din primul film al lui Silviu Purcărete, un film realizat pe parcursul a 10 (zece!) ani de zile.

„Undeva la Palilula” spune povestea unui pediatru tânăr, Serafim, care e repartizat pe termen scurt în Palilula, la o clinică ginecologică unde nu se naşte niciun copil (în locul lui nea Pantelică, fostul pediatru care acum zace mort pe o masă rece). Doarme cu capul pe cărţi, la propriu. Dar la Palilula n-o să mai aibă timp să le şi citească. Rolul lui e jucat de actorul teatrului Maghiar din Cluj, Aron Dimeny, dar vocea îi aparţine lui Marius Manole. De altfel, foarte multe nume importante din lumea teatrului şi a filmului românesc sunt reunite în aceasta peliculă, puteţi vedea aici distribuţia completă.

Filmarea a durat 58 de zile, a inclus 40 de actori, peste 900 de figuranţi şi un nou-născut, peste 100 de broaşte vii. Echipa de filmare a cuprins peste 150 persoane, 53 de persoane prezente permanent pe platou şi 21 de şoferi. 19 specialişti din 3 studiouri diferite au colaborat la realizarea efectelor vizuale, iar muzica a fost înregistrată la Budapesta cu o orchestră formată din 50 instrumentişti (felicitări Vasile Şirli, muzica e genială!).

Cu toate acestea, „Nu e un film care să aibă un conflict dramatic, limpede, dinamic şi pe gustul publicului. E descrierea unui univers destul de decalat şi destul de ciudat, ca orice univers spiritual. E un film care ori îţi place, ori ba.” (Silviu Purcărete, regizorul, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional)

Şi din punctul meu de vedere e un film greoi şi greu de recomandat. Durează mult (145 minute) şi e printre cele mai ciudăţele filme privite în ultima vreme, alături de Melancholia. Dar unora o să vă placă, Ruxei i-a plăcut chiar foarte mult. E plin de simboluri, de întâmplări stranii şi sunt semne că o iei razna la tot pasul. 🙂 E un univers extins, în care unii asistenţi poartă la rever acul de seringă pe care îl folosesc cu seninătate atât la oameni cît şi la animale… Probabil că la o a doua vizionare aş privi altfel lucrurile, dar oare aş mai avea răbdare să privesc filmul încă o dată? Mă bucur că l-am văzut săptămâna trecută, dar nu e genul acela de film pe care să vreau să-l văd iar şi iar. Mi-ar plăcea însă să-l vedeţi şi voi, ca să am cu cine să-l comentez. 🙂

„Palilula chiar e un fel de laitmotiv balcanic şi există în mai multe ţări balcanice: în Bulgaria, în Macedonia; jumătate din oraşul Belgrad, capitala Serbiei, se cheamă Palilula – este o municipalitate în sine – şi, bineînţeles, mica noastră Palilulă de lângă Craiova. M-a interesat mai degrabă numele şi caracterul balcanic al acestei localităţi. E, cum spuneam, o constantă balcanică. Citisem într-un ziar că cineva din Palilula spunea că în film noi ne batem joc de ei, de satul lor. Or, nu are nici o legătură.” (Silviu Purcărete)

La ei toţi bolnavii-s sănătoşi tun:

Bolnavi sunt numai cei sănătoşi – doctorii.