Articolul de azi e despre cum am ajuns să-mi apreciez mai mult țara/orașul după ce am colindat meridianele lumii.

Sigur, gradul meu de patriotism e oricum mai mare decât al altora. Întotdeauna am fost mândră că m-am născut româncă, și de fiecare dată când am avut ocazia, le-am povestit și altora despre țara mea. Nu le-am spus numai pe alea bune, ca să nu ascund gunoiul sub preș, dar am insistat pe părțile bune, pe care ziarele sau televiziunile din țările lor nu le văd și nu le prezintă.

Am avut multe ocazii de a fi ambasador informal al României peste hotare: ca student Erasmus în Portugalia, ca tânăr aflat într-un exchange project în Zakopane, ca participant într-un alt exchange project în Santiago de Compostela, ca voluntar în Brazilia…Însă mă voi opri un pic asupra Braziliei, fiindcă pe tema asta vreau să scriu mai multe.

Când mi-am anunțat apropiații de plecarea în Brazilia, toate reacțiile primite au fost de genul: „Brazilia? Dar de ce tocmai Brazilia? Știi că nu e cea mai sigură țară din lume, nu?” Când am ajuns acolo, și gazdele s-au simțit responsabile să mă ferească de belele, zicându-mi de fiecare dată: să nu mergi seara singură pe stradă, să eviți zonele pustii, să nu scoți camera foto pe plaja din Copacabana, să nu ții telefonul la vedere, să nu umbli cu toți banii la tine etc.

Și toate astea s-au transformat într-un sentiment de teamă și nesiguranță. Când plecam seara la o bere cu prietenii îmi lăsam de multe ori smartphone-ul acasă, și luam cu mine doar telefonul ieftin și prost în care aveam o cartelă cu număr local. Nu că aș fi cărat prea multe bijuterii cu mine în Brazilia, dar nici pe cele pe care le aveam nu le foloseam toate. Când am fost în Copacabana mi-a fost într-adevăr frică să scot camera foto, fiindcă era mare, ar fi atras atenția, iar eu eram singură și mă temeam că voi rămâne încă de la începutul șederii mele acolo fără poze. Când mă urcam în autobuz îmi pregăteam dinainte mărunțis pentru bilet, ca să nu scot portofelul. Telefonul îl țineam de obicei în buzunarul interior al gecii. Când m-am plimbat prin São Paulo cu un prieten de-al locului, l-am văzut și pe el că își punea 5 reais într-un buzunar exterior, ca să aibă mărunțis la îndemână în caz că-l oprește cineva să-i ceară „1 leu”. Când ne-am hotărât să intrăm la un film în Brasília, un alt prieten mi-a lăsat portofelul și telefonul și s-a dus să mute mașina de la 200 m distanță de cinematograf la 100 m distanță de cinema, ca să fie cât mai aproape la 21.30 când ieșeam noi de la film.

Să nu mă înțelegeți greșit, Brazilia e o țară extrem de mișto și m-aș întoarce oricând acolo. (Dacă aveți posibilitatea, mergeți musai s-o vizitați!) Conjunctura, însă, m-a făcut să capăt un comportament paranoic. Am cunoscut acolo mulți oameni care mi-au povestit cum au fost chiar ei jefuiți sau atacați în plină zi. Motiv pentru care, abia la întoarcerea în România, am realizat cu adevărat cât de sigur e Bucureștiul ca oraș! Când butonez fără stres telefonul în stația de autobuz, mă gândesc uneori la asta. Când pedalam lunile trecute fără stres la 23.30, în rochie, spre casă, mă gândeam la asta. Când am mers săptămâna trecută pe jos spre birou, printre străduțe neumblate, m-am gândit la asta. Când văd cum mașinile așteaptă noaptea fără dubii la semafor, zâmbesc. (În zonele mai neumblate din Rio de Janeiro sau Sao Paulo, noaptea mașinile nu prea opresc la semafor, fiindcă șoferii se tem să nu fie atacați!) Faptul că cele mai multe blocuri de aici nu au gratii, portar și camere video din toate unghiurile, îmi dă un anumit sentiment de relaxare. Până și aurolacii din Gara de Nord sunt mai simpatici decât cei care se plimbau pe la 6pm, când deja era întuneric, prin spatele gării centrale din São Paulo (Estação da Luz). Și da, când m-au întrebat brazilienii ce mi-a plăcut cel mai puțin în Brazilia le-am spus și lor că e vorba despre sentimentul de nesiguranță fizică pe care-l simțeam la orice pas.

Acest articol face parte din campania bloggerilor români care călătoresc mult, de evidențiere a unor motive care ne-au făcut să ne apreciem mai mult țara și locurile de baștină. Vă invit să citiți și celelalte articole publicate în cadrul campaniei, aici:

Iar dacă vreți să citiți ce scriu bloggerii străini călători prin România, găsiți aici câteva articole faine: 

La mulți ani cu bucurii, ROMÂNIA!