Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism

„Ce căcat de film!” – asta au exclamat vineri seara doi băieţi pe la vreo 22 de ani, care tocmai ieşeau de la cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu.

(Înainte să continuaţi, apăsaţi play: Când se lasă seara peste Bucureşti, eu mă uit la fete, dar văd că nu eşti…)

„Când se lasă seara peste București sau Metabolism” spune povestea unui tânăr regizor jucat de Bogdan Dumitrache, care e pe la mijlocul filmărilor unui nou film. Paul, regizorul, are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar. A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina, venită din Târgu Mureş. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Dar se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.

Dar accentul nu e în niciun moment pe acţiune, ci pe cadre lungi şi statice, în care spectatorul n-are ce să facă decât să analizeze şi să interpreteze fiecare gest al actorului. Aşa se face că m-am întrebat la un moment dat dacă Bogdan Dumitrache fumează şi în viaţa reală. La fel cum m-am întrebat dacă pentru scena filmată pe str. Mihai Eminescu (când îi sună obsesiv telefonul Alinei) a fost întrerupt traficul pentru filmare. (din cauză că era mult prea liberă intersecţia pe care eu o ştiu tot timpul aglomerată) Şi tot aşa am observat că Alina poartă în film un pulover bleu, cum am şi eu, de la H&M. 😀 (oare cât s-a antrenat cu beţişoarele ca să mănânce aşa elegant?)

Cele două personaje discută aproape numai despre filmul la care lucrează, în special despre scena nud pe care Alina o repetă de câteva ori ca să-şi intre în rol. („Acum fac duş…”) Nemulţumit de rezultat, Paul îi explică Alinei că scena nud e foarte importantă, deoarece hainele pe care urmează să le îmbrace după ce iese din duș (și aude o conversație pe care n-ar trebui s-o audă) sunt de fapt un scut simbolic pe care ea îl folosește pentru a fi protejată. În cadrul următor, după ce îi vedem sânii Alinei, în momentul în care îi sună telefonul (iubitul sau şoţul gelos), ea mai întâi se îmbracă (adică îşi pune scutul) şi apoi răspunde la telefon. Iar Paul iese din duş (jucând practic rolul personajului său), din hol o aude pe Alina vorbind la telefon, iar el intră în dormitor ca să se îmbrace. Asta-i scena mea preferată. Alături de momentul acela în care regizorul îi explică actriţei că oricare din cele 3 variante pot fi posibile, trebuie doar să aleagă o stare anume şi să şi-o asume până la capăt. Mi-a amintit de un curs pe care l-am făcut cu regizorul Florin Şerban.

Şi-acum întrebarea: despre ce e până la urmă filmul ăsta? 

Eu am privit întregul film ca o prelungire a dialogului din primele 5 minute, ca o ocheadă care mi-a fost oferită în bucătăria unui film. Am simţit frustrări de regizor, pe care acesta le-a trăit, probabil, şi-n viaţa reală. Mi s-a părut pertinent explicată diferenţa dintre un regizor de teatru şi-un regizor de film. Mi-a plăcut cum sunt motivate cadrele lungi din film prin faptul că filmul e tras pe peliculă şi regizorul e astfel limitat la scene de maxim 11 minute din cauza rolei. Mi-a plăcut argumentaţia în favoarea digitalului, care lărgeşte posibilăţile. (dacă ar fi filmat digital, cu totul altfel ar fi fost gândit filmul) Un pic despre ce înseamnă să fii cineast, şi cu precădere despre ce înseamnă să fii cineast român în secolul nostru.

Am mai interpretat şi o posibilă dramă romantică – o relaţie fără viitor. Paul e gelos de fiecare dată când îi sună telefonul Alinei, e clar că îi pasă. Şi-ntr-un fel mi se pare că pierde o zi (costisitoare) de filmări doar ca să mai petreacă o zi cu ea.

Nu ştiu dacă să vă recomand filmul sau nu. Mie mi-a plăcut, dar nu sunt convinsă că o să placă tuturor. De fapt sunt sigură că n-o să placă tuturor, fiincă am numărat persoanele care au ieşit vineri din sală înainte de final: în total 9. Dacă sunteţi pregătiţi să vedeţi un film mai degrabă artistic decât comercial, da, vi-l recomand cu căldură pentru perspectiva oferită şi jocul actorilor. Dacă vreţi dansuri în poală şi faze amuzante, mai bine vă duceţi la We’re the Millers. Sau la o comedie românească – „Love Building”.

Scenariul a fost scris tot de către Corneliu Porumboiu, iar din distribuție fac parte: Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol şi Mihaela Sârbu.