Cele mai recente şase zile le-am petrecut pe schiuri.

Încă de la primul curs, mi-am luat rolul de cursant sârguincios în serios. Am conştientizat că pe pârtie suntem sportivi şi trebuie să ne comportăm ca atare. Aşa că am încercat în fiecare zi să respect ceea ce-am învăţat în prima oră: cum să-mi car schiurile cu vârfurile în faţă, cum să stau aplecată spre faţă, cu beţele pe lângă corp, cum să prind panglicile pe băţ, între degetul mare şi arătător, sau cum să stau comod în teleschi. În plus, am încercat să evoluez, să deprind în fiecare zi ceva nou.

Mi-am dorit să învăţ repede (şi bine), aşa că n-am pierdut timpul. De fiecare dată când aveam ocazia, eu eram pe pârtie. Nu conta că era 10 am, 3 pm sau 21.58 şi mă grăbeam să prind ultima tură cu teleschiul. (Doar ca să mai cobor o dată în viraje pe pârtia A, preferata mea.)

Adi zicea că îi e frică să cadă. „Nu din cauza contactului cu zăpada (care uneori poate fi dureros), ci pentru că îmi asum căderea ca o vulnerabilitate care îmi strică din bruma de încredere în sine construită anterior. A trebuit să lucrez pentru a mă împăca cu acest “eșec”.” It happened to me, too.

Pănă la urmă am căzut uşor de vreo 2-3 ori, dar n-a fost panică, lumea nu s-a oprit în loc. M-am ridicat şi am continuat.

Şi la final pot să vă spun că nu văd de ce nu v-aţi lua un instructor de schi, dacă aţi vrea să învăţaţi. Puteţi învăţa şi singuri, the hard way, dar e atât de simplu când vă explică cineva care se pricepe. Şi e important să căpătaţi încredere încă de la început, să vă simţiţi în control.

Ştiu, pe mine m-a prins rău de tot, visez noaptea şi ziua (cu ochii deschişi) că #schiez. Vreau înapoi.

#schiem a fost prima tabară de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos (despre care am povestit cu lux de amănunte aici) cu susținerea Sony, Vodafone, Michelin, Staropramen, Ford, Perla Paltinisului şi Buonavista. Îi mulţumesc lui Zdeto pentru fotografiile de mai sus.