Aseară când m-am așezat în pat încă vedeam și auzeam pietricele căzându-mi în cap. Mă durea fiecare părticică a corpului, dar era o durere plăcută. Eram cumva mândră de mine, fiindcă reușisem să fac acest traseu de 10 ore, o vale alpină, destul de dificilă pentru mine, imposibilă pentru unii, floare la ureche pentru alții… Mulțumesc Dan că m-ai luat cu tine!
Și-acum, în cuvinte puține și imagini mai multe:
M-am trezit cu noaptea-n cap, m-am întâlnit cu Dan lângă trenul de 5.45, am coborât la Bușteni, am luat-o spre căminul alpin, am făcut puțină înviorare de dimineață și pe la 8 am pornit pe traseu.
Ne-am bucurat de mersul prin pădure, ne-am mai povestit viețile, și-uite așa a trecut timpul, încât pe la 10.30 am poposit la refugiul Coștila, unde-am mâncat o mandarină, un baton de cereale și migdale crude.
(Pădurea e întotdeauna mai frumoasă toamna, nu?)
(de sus de la refugiu se vede Azuga, în stânga, și Bușteni în centru-dreapta)
Apoi a urmat partea cea mai interesantă, Valea Gălbinele, cea pentru care ne aflam ieri acolo.
N-a fost chiar dificilă, dar a avut vreo 3-4 săritori, unde nu mi-ar fi plăcut să fiu singură; partea bună a fost că stânca era aderentă; partea nasoală a fost că traseul, nefiind marcat, ne-a indus un pic în eroare. La un moment dat, după câțiva metri de descățărare, eram pe un perete aproape vertical, vale sub mine, și m-am cam blocat, psihic; nu-mi venea să mai mișc picioarele. Am avut ham și corzi la noi, dar nu le-am folosit.
Cert e că pe la 12.30 am ajuns la „Hotel Gălbinele„, o grotă bună de adăpost.
După o scurtă pauză ne-am continuat drumul prin Strunga Gălbinele,
spre Valea Scorușilor.
Puțină gheață pe traseu 🙂
Prânzul (un sandviș cu atenție pregătit de cu seară) l-am servit la soare, pe acest vârfuleț minunat, cu priveliște 360 de grade.
Aici eram deja pe brâna aeriană. (Mama, să știi că nu e ceea ce pare! 🙂 )
Încă o dată, Azuga & Bușteni privite de sus:
Pe la 16.30 eram înapoi la refugiul Coștilei, și la 18.00 urcați în tren, cu ciocolata caldă băută. Eu m-am câcâit rău la coborâre (durere de genunchi + oboseală per total), Dan mă ținea de vorbă ca să nu se plictisească. 😀
Azi am febră musculară, vânătăi și două bătături incomode, ieri mi-am zgariat ceasul și am rupt o pereche de mănuși noi, dar pe cuvânt c-a meritat!
Te credem pe cuvânt. Și dacă n-am face-o, pozele-s prea grăitoare! Înalt weekend ai avut! Bravo, Elena, tare frumos!
Pare al naibii de periculos dar sunt sigura ca a meritat efortul.Fotografiile sunt graitoare in acest sens.
Elena din cauza emisiuni tv am ajuns sa te cunosc sa vad ca iti plac traseele turistice.eu sunt inebunit dupa natura muntelui ,asadar locurile vizitate de tine sunt de vis drept pentru care o sa imi cumpar echipament si in ziua x voi pleca cu sotia mea in acele zone vizitate de tine chiar daca mie frica de aparitia ursului.te iubim .pe curand.