Brăilean, cercetător în domeniul nuclear la Harvard University

Despre Stoica Cristinel Popa, colegul meu din clasa I, am mai scris aici. Pe la 16 ani activam impreuna in ONG-urile din Braila, dar el a mers mai departe si a reprezentat Romania la conferinte si seminarii internationale in Bulgaria, Germania, Turcia, Portugalia, Olanda, Belgia, Polonia si Moldova, cu burse de la Uniunea Europeana. Ulterior a fost acceptat la Stanford University in California, Statele Unite ale Americii, cu bursa de peste $200 000. Apoi, cu burse aditionale de la universitate, a urmat programe de studiu, cercetare si voluntariat in Mexic, Rusia, Chile, Germania, Cehia, Ungaria, Coreea si China si in 5 state americane. In 2011, la 23 de ani, a absolvit Stanford University cu onoruri in stiinte politice si a fost acceptat la Oxford University si la Harvard University, dar a ales Harvard-ul, cu o bursa de merit de $120 000.

Ce ai facut in ultimii ani, dupa interviul precedent?
In vara lui 2011 am participat cu finantare de la Uniunea Europeana la un program international in Franta cu Asociatia de Tineret Cultura si Educatie „Speranta Ramniceana”, un ONG din Ramnicu Sarat. Am fost impresionat in mod pozitiv de faptul ca Ramnicu Sarat, un oras cu o populatie de 3 ori mai mica decat a Brailei, este atat de activ in domeniul ONG si are inclusiv contacte internationale. Si la Braila s-au mai miscat organizatiile nonguvernamentale in ultimii ani, dupa o perioada de hibernare, insa proiectele internationale sunt inca extrem de putine. In cea de-a doua parte a verii am reusit sa imi public prima carte “Ultima Cortina de Fier – O Explorare a Posibilei Reunificari Romano-Moldove”, care este o extensie a licentei mele cu onoruri de la Stanford. La sfarsitul lui august am plecat in Boston, statul Massachusetts, pentru a incepe cursurile de master la Harvard University.

Ce cursuri ai urmat la Harvard Kennedy School? Cum ti s-au parut in comparatie cu cele de la Stanford? Dar colegii cum au fost?
La Harvard am urmat in primul an cursuri de stiinte politice, administratie publica, etica, management, leadership si foarte multe cursuri de matematica aplicata (economie, statistica, econometrie). Ce mi s-a parut interesant, si pana la un punct diferit fata de Stanford, a fost faptul ca la Harvard pana si programele de stiinte sociale sunt bazate tot pe studiul intensiv al matematicii intr-un mod sau altul. Ei considera ca nu poti deveni un politician sau functionar pregatit daca nu stii sa folosesti date si numere pentru a-ti argumenta punctul de vedere, si nu poti aprecia impactul pe care il vor avea asupra populatiei legile sau reformele pe care le propui. Deoarece sunt intr-un program de master profesional, majoritatea colegilor sunt mult mai in varsta decat mine, eu sunt al treilea cel mai tanar din 215 cati sunt in anul meu si unul dintre cei mai tineri din tot departamentul de peste 1000 de studenti.

Multi dintre colegii mei au deja ani buni de experienta in functii si au fost ambasadori, parlamentari, membri in guverne sau agentii de stat gen FBI, CIA, Fortele Armate SUA s. a., dar si in ONG-uri internationale gen Amnesty International, Green Peace sau Rotary. Intr-o zi vorbeam cu un domn si cand i-am spus ca sunt din Romania mi-a raspuns ca el este colonelul SUA care a instalat armata americana la Constanta cu cativa ani in urma. Este de-a dreptul fascinant ce fel de oameni poti intalni la Harvard. In programul meu, mai bine de 25% sunt studenti internationali, din peste 50 de tari! Cel mai remarcabil insa e faptul ca in momentul evaluarii aplicatiilor, Harvard nu tine cont de politica si admit pe cei mai buni din fiecare tara, indiferent de imaginea pe care o are tara lor in lume sau relatia pe care o are cu SUA. Astfel, am colegi atat din China, cat si din Taiwan, atat din Pakistan cat si din India, atat din Israel cat si din Palestina. In plus, sunt studenti veniti din Rusia, Brazilia si chiar Iran. Situatia aceasta confirma doua lucruri: ca universitatile Americane sunt considerate cele mai bune din lume inclusiv de cei care locuiesc in tari care se afla in competitie cu SUA si ca toate drumurile (cel putin in momentul de fata) inca duc la Washington.

In ce alte activitati sau organizatii te-ai implicat la Harvard?
In primul semestru am facut cercetare cu profesorul Karl Kaiser, Directorul Centrului Transatlantic pentru Relatia SUA-UE din cadrul universitatii. Proiectul meu s-a concentrat pe politica externa a Uniunii Europene, in special pe Politica de Vecinatate a UE. Fiind bursier al Harvardului, am fost invitat la Washington DC pentru a vizita diverse institutii americane si internationale. Ne-au dus la Fondul Monetar International, la Departamentul de Stat American si la Departamentul de Aparare. Ne-au invitat inclusiv in interiorul Pentagonului, si am putut discuta cu reprezentantul pe Europa de Est.

In timpul liber am avut de asemenea ocazia de a merge la Casa Alba si la Capitoliu (cladirea Congresului American). In vacanta de primava am participat la un eveniment similar in Japonia. In Tokyo ne-am intalnit cu numerosi politicieni japonezi de rang inalt si am invatat despre strategia in situatie de calamitate a Japoniei. Ne-au intervievat numeroase ziare nationale, iar televiziunea nationala din Japonia (NHK), considerata BBC-ul Asiei, a facut un documentar despre “Vizita Studentilor de la Harvard in Japonia”. Am fost surprins sa vad cat de mult ne apreciaza Japonezii. Multi dintre ei ni se adresau cu “senpai”, un termen de respect folosit exclusiv pentru persoane cu statut de senioritate si experienta.

Ulterior, am calatorit in nordul Japoniei, in regiunea Tohoku, pentru a vedea cu ochii nostri efectele cutremurului si tsunami-ului, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte. Vreau sa spun ca prin ce au trecut oamenii din zonele respective nu poti intelege decat daca vezi la fata locului, media nu va putea niciodata transmite o asemenea realitate. In Rikuzen-Takata, primul oras pe care l-am vizitat in zona calamitata, tsunami-ul a avut 38 de metri. Un tsunami nu este un simplu val, ci o serie de valuri care vin unul dupa altul, iar la sfarsit, cand se retrag, matura totul spre ocean. Deci poti supravietui impactului initial, dar ulterior fi tras zeci de kilometri departe de coasta. Iar toate astea dupa un cutremur de aproape 9 grade. Desi orasul era pregatit pentru tsunami, avea un zid de 6.5 m si sistem de alarma pe fiecare strada, tsunami-ul a maturat 80% din cladiri, inclusiv cladirea desemnata zona de evacuare in caz de calamitate. Aproximativ 25% din populatie a decedat, inclusiv peste o treime din tot aparatul administrativ al primariei. Magnitudinea tsunami-ului i-a surprins pana si pe cei mai pesimisti sau precauti experti. Sincer, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi raspuns guvernul Romaniei la un asemenea dezastru.

In ciuda evenimentului tragic prin care a trecut recent, Japonia este probabil cea mai dezvoltata si civilizata tara in care am fost pana acum. La toaleta canta muzica, la taxiuri usile se inchid si se deschid automat cu brat robotic/hidraulic; in Tokyo nu vezi o scama (nu o hartie) pe jos; toate orasele mari au pasarele subterane si supraterane care formeaza un oras dedesubt si desupra strazilor in asa fel incat tot centrul este conectat, iar pe timp de iarna nu trebuie sa iesi deloc afara, ci mergi prin tunel dintr-o cladire in alta. Cand am calatorit spre regiunea Tohoku am mers cu trenul glont (Shinkasen), unul dintre cele mai evoluate si rapide sisteme de tren din lume. Viteza sa maxima in uz e de 300km/h, dar la teste a atins 581km/h, un record mondial. Te simti ca intr-o naveta spatiala. In Japonia si ultimul om este un domn, nu vezi spargatori de seminte, cersetori sau alcoolici la colt de strada ca in Romania, Germania sau SUA. Daca Japonia ar avea o populatie mai mare, ar fi pur si simplu de neoprit.

Alt eveniment memorabil la Harvard a fost intalnirea cu Bill Clinton. Fostul Presedinte SUA venise la Kennedy School pentru inaugurarea unui nou centru de cercetare si noi studentii am profitat de aceasta ocazie de a-l cunoaste. Ar mai fi multe de spus despre primul an la Harvard University…

Dar anul al II-lea cum a decurs?
Dupa terminarea cursurilor din primul an am fost acceptat ca cercetator in domeniul nonproliferarii nucleare la Centrul Belfer pentru Relatii Internationale din cadrul universitatii. Pe parcursul verii am facut cercetare cu Mathew Bunn, profesor la Harvard si unul dintre cei mai importanti experti din domeniul nonproliferarii nucleare. A facut parte din echipa lui Bill Clinton in anii 90 si a coordonat un program prin care toate armele nucleare din fostele RSS-uri au fost transferate in Rusia dupa dezintegrarea URSS.

Cercetarea mea s-a concentrat pe furtul de uraniu imbogatit ce a avut loc in Republica Moldova in 2011. Am facut cercetare in teren in Republica Moldova si in Ukraina cu partenerul meu de proiect, un jurnalist de la Associated Press. La nivel international teroristii sunt tot mai activi in incercarea de a planifica un atentat nuclear, iar fostele RSS-uri in afara de armele nucleare, care deja au fost inlaturate, inca mai au cantitati considerabile de material nuclear. Pentru a face o bomba nucleara improvizata, teroristii nu au nevoie decat de 15 kg de uraniu 235 cu o concentratie de 90%. La nivel international SUA, Rusia si Kazahstan fiecare au peste 10 000 kg de uraniu imbogatit, neluand in calcul materialul nuclear prezent in armele nucleare. Nonproliferarea nucleara si preventia terorismului nuclear este un domeniu in care romani sunt foarte putini. Vestea buna pentru Romania insa este ca centrala de la Cernavoda foloseste uraniu cu o concentratie extrem de scazuta (<5%), inutil pentru domeniul militar. Un dezastru gen Cernobîl sau Fukushima este imposibil in Romania, insa un atac nuclear nu.

Planuri pe mai departe?
In 2013 am fost acceptat, cu bursa completă, la programe de doctorat, în ştiinţe politice, la University of Arizona, University of Colorado-Boulder, University of Southern California, University of Texas at Austin, Johns Hopkins University si University of Toronto. Am acceptat oferta University of Texas, iar urmatorii 5 ani ii voi petrece in Austin. După absolvirea doctoratului, vreau să revin în România, pentru a fi profesor universitar şi cercetător pentru Comisia Europeană.

Ce să zic, când citesc tot ce povestește Cristi, pare ireal, chiar și pentru mine. Mai ales că am plecat din același loc, cu aceiași profesori, și același parcurs academic până la un punct. Dar eu n-am fost la începutul anului să le vorbesc copiilor din comunitatea Ekumfi Ebiram (Ghana) despre microfinanțare. Și nici în Philadelphia, în noiembrie, la o conferință organizată de University of Pennsylvania. Și, în niciun caz n-am fost aleasă ca „most likely to be a future president of his country” de către colegii mei de la Harvard!

 (foto stanga: JD Swiger)