Povestea incepe asa…am fugit de Bucuresti, de imensitatea lui si de metrouri pentru ca aveam impresia ca m-as pierde acolo. Asa ca am venit in Anglia. Si nu oriunde. Ci in Londra.

Momentan locuiesc in Croydon. Zona 5. Undeva la mijloc intre sud-vest si sud-est. Si e bine. E bine pentru ca ai tramvaiul care te leaga de Wimbledon in mai putin de 30 de minute si de estul Londrei, inspre Bromley. Si 3 gari, cu trenuri accelerate si personale, sa ajungi in London Victoria in 15 minute si in London Bridge in 10. Daca ai chef de ceva balaceala… mai chinuita din cauza pietrisului, te plimbi o ora cu trenul si-ai ajuns la mal, pe faleza plina de pescarusi, in Brighton.

Si n-as pleca din Croydon curand. In primul rand pentru ca nu (prea) sunt romani. Sunt inconjurata de oameni care vorbesc 15 limbi, si prea putini dintre ei sunt romani. Ceea ce mi se pare ok. Pentru ca multi vin aici cu tot cu obiceiurile de mahala romaneasca. Si atunci iti tii gura inchisa si te prefaci ca nu esti roman. Pentru ca ti-e rusine.

Scolile sunt bune. Taxele sunt mari. Teoretic pentru ca in Croydon este criminalitatea mare. Practic, n-am vazut dispute pe strazi de 3 ani de cand sunt aici. Singurul eveniment mai iesit din comun a fost o incatusare pe strada, in plina zi. Ciudat sau nu, aici nu mi-e teama sa vin acasa dupa 10 noaptea. Sa merg pe strazi singura sau in trenuri. (E adevarat ca sunt camere de luat vederi peste tot.) Pentru ca nu esti niciodata singur. Mereu se gaseste un alt ratacit sau intarziat ca tine.

Alta e treaba in weekenduri. Nu sunt adepta puburilor, desi de afara par ok :)). Insa gasesti locuri frumos amenajate unde poti bea o bere, e drept, la pret de 6-7 ori mai mare ca la magazin, si poti manca o pizza… intru socializare. Pe timp de zi si de noapte. Insa sambata e confirmarea saptamanala ca englezoaicele, tinere sau trecute de prima tinerete, frumoase la trup… sau la suflet (poate?!), mai abitir ca englezii, se imbata pana uita de ele. Am citit prin ziare despre cat de mare e rata tinerelor pe care le poti aduna de pe strada la orele mici ale diminetii, cand arata ca niste pasari obosite. Cand nu stiu nici cum le cheama. E trist.

Dar, intr-o alta ordine de idei, zona e destul de saraca financiar, culmea insa – casele variaza intre 150.000 si un milion de lire. Lumea nu plateste mult pe servicii, cel putin nu ca in zona 2, unde teoretic si practic, recesiunea e doar un cuvant de dictionar. O zic ei, englezii pentru care muncesc sau am muncit si care imi platesc, de exemplu, 10 lire pentru ca le duc copii la scoala.

Intorcandu-ma la zona mea, birocratia e ceva rar, mai mult o stare de spirit mai proasta a vreunui functionar. Dar ei chiar sunt pusi acolo sa te ajute. Asadar, in 99% dintre probleme, primesti raspunsul in maximul de timp specificat.

In acelasi ton optimist, Croydon-ul are cafenele „child friendly”, playgroup-uri gratuite, pentru copii nou nascuti pana la 3-4 ani. Cu activitati diverse precum baby massage sau keep fit pentru mamici.

E dezamagitor insa sa vezi femei, persecutate in veacuri pe alte continente, care pretind intaietate pe scaune in autobuz, in magazine… avand uneori 3-4 copii agatati de ele sau in carucioare. Enervant e si „tutu-itul” lor din buze cand nu le convine ceva. Si exceptiile sunt rare.

Ce nu poti face in Londra, deci nici in Croydon? Nu te poti pierde, cu conditia sa stii macar unde trebuie sa ajungi. Ai harti locale in fiecare statie de autobuz si posibilitatea de a gasi pe net codul postal direct pe harta, programul autobuzelor, cu detalii la secunda in fiecare statie, incluzand numarul de inmatriculare si traseul, pe statii, pana la capat. La astea se adauga oamenii care se vor opri si te vor ajuta chiar si atunci cand nu au idee unde vrei sa ajungi. :))

Aici reciclam, nu doar gunoiul, saptamanal, ci exista site-uri cu lucruri pe care le dau oamenii pe degeaba, si nu pentru ca nu mai sunt bune. Reciclam de la casete video, carucioare, pana la masini de spalat, frigidere si sifoniere.

Si n-as pleca, pentru ca imi plac oamenii. In majoritatea lor. Indiferent de culoarea pielii si de religie. Care iti zambesc pe strada, chiar daca nu te cunosc. Care te ridica daca ai cazut pe drum. Care canta in surdina in drum spre munca, adesea in costume, cu adidasi si rucsac in spate.

Pentru toate astea si pentru multe altele, Croydon-ul e acasa. Macar pentru urmatorii ani. Fiinca Londra e locul unde te poti reinventa ori de cate ori vrei. Si o poti lua de la capat cand te hotarasti ca ceea ce faci nu ti se mai potriveste.

Londra, steaguri

Multumesc, Iulia-Cătălina Ghidescu, pentru experiența împărtășită cu noi!