Locuind în Schwäbisch Hall (guest post)

Textul de mai jos, despre cum e să locuiești în povești, e scris de Olivia Visarion, o tânără care acum locuiește în sudul Germaniei și care într-o zi din februarie mi-a trimis un email frumos, despre cum s-a regăsit într-un text de-al meu.

De Schwäbisch Hall cred ca n-a auzit nimeni… cu totii stim de Silicon Valley, dar nu si de “Packaging Valley”, asa cum e supranumit orasul de numai 35 de mii de locuitori din tinutul svab (sud-vestul Germaniei), datorita multor firme de aici care produc majoritatea masinilor de ambalat pe plan mondial. V-ati intrebat vreodata cine produce ambalajul ala chic al ultimului rimel cumparat? Sau pungile de solutii perfuzabile? Scaunele de avion? Nici eu… :), dar poate ca tocmai datorita faptului ca nimeni nu si-a pus problema asta, sunt ei lideri…

Nu stiu altii cum sunt :), dar eu… de cand ma stiu am fost pe picior de plecare… tot mereu curioasa oare cum o fi acolo… dar dincolo? Asa se face ca pana la 25-26 de ani deja locuisem in 5 tari si la vreo 10 adrese… Si nu, nu consider ca am vazut si am inteles si am bagat la cap destul incat sa ma intorc acasa. Nu vreau sa par genul parvenit care a sarit gardul in curtea mai verde a vecinului si acum se “leapada” de cine a fost. Vreau sa vad ce face vecinul mai exact, de trage lumea la el in ograda… vreau sa-mi invat copiii sa faca si ei asa… nu neaparat pentru a “atrage” doritori, ci pentru a nu simti ei nevoia sa plece spre “mai bine”. Sa le fie mai bine la noi… din ce in ce mai bine! De ce nu se poate? Eu cred ca din cauza ca fiecare gandeste pentru el, strange pentru el, iar daca invata ceva tine secret ca sa nu aiba si altii idea lui… In SHA (Schwäbisch Hall) am venit cu pofta de invatat lucruri noi, de imprumutat o mentalitate noua, care ii face pe oamenii astia atat de harnici si eficienti si… si fericiti?!

SHA are imaginea aceea de parca i-ar lipsi printesa aferenta, are “Freilichtspiele”, un festival de teatru intru totul special si mai are unul din cele 8 Globe-theaters functionale din lume (construit dupa modelul Shakespeare’s Globe din Londra). Asa cum am citit si-n testimonialul Danielei Radu despre Edinburgh, “Toate acestea vin insa cu un cost. Cladirile de locuinte construite acum multi ani si conservate fara mari modificari restrictioneaza confortul locatarilor. Elemente ce au o nota de normalitate pentru mine ca romanca, precum pereti solizi de ciment, termopane sau izolatie termica aplicata cladirilor sunt o raritate aici.” La care as mai adauga podelele sanatoase din lemn sau ceramica. (Fiecare cu ce n-are, nu?J). Germania pe care o stiu eu e o tara a extremelor, dar incredibil de curata, ordonata si in care pare ca iarba creste la comanda, copacii cresc de aceeasi inaltime, noroi nu exista de fel si daca ploua 3 zile si 3  nopti nu se blocheaza circulatia! Ca-n povesti, nu?

Am aflat ca vechiul sat SHA s-a imbogatit pe seama sarii minerale extrase din raul care-l traverseaza, Kocher. “Minerii” de sare, ca n-am un cuvant pentru cei care evaporau apa pentru a strange sarea rezultata, sunt aici cea mai respectata “ginta” si pe buna dreptate. Ei au facut SHA unul din putinele si printre primele orase independente (Reichsstadt) pe vremea romanilor, condus in mod democratic – fara rege/presedinte/primar! Urmasii “Salzsieder”-ilor beneficiaza si azi (dupa vreo mie de ani) de o pensie generoasa. Adevarul e ca se invart bani vechi in SHA, dar si asta presupune munca, devotament si am observat ca si muuult spirit de echipa! “Orasul asta-i desprins din cartile cu Hansel si Gretel si casute din turta dulce!” – mi-am zis cand am ajuns… dar in timp se vad si lucrurile care nu apar in carti. Multii emigranti i-au facut, cred, pe unii, sa sufle si-n iaurt…

Dar sa incep cu lucrurile pozitive:

1. Organizarea – da, e foarte bine organizat totul, in teorie ar trebui sa mearga brici; in practica, din cauza ca exista o regula pentru fiecare regula, de prea multe ori ajungi sa te invarti-n cerc intre birouri si agentii felurite, in care daca nu vorbesti germana vei fi directionat catre primul telefon sa vorbesti cu robotul. Stiu ca nu asta e cazul in toata Germania, dar asa-i “la mine-n sat” J. Organizare insa mai inseamna si faptul ca nu se da foc deseurilor, ci se recicleaza cu sfintenie. Si pentru ca gunoiul se plateste scump, multi aleg sa doneze in loc sa arunce: mobila, electrocasnice etc. Transportul in comun desi nu merge “ceas” asa cum s-ar crede, macar te poate duce din punctul X in punctul Y cam 20 din 24 de ore, cu legaturi ce nu te lasa sa astepti foarte mult; si pentru a-ti plati taxele nu trebuie sa dai coate stand la o coada juma’ de zi, poti sa le platesti eficient de acasa, de la birou sau din metrou, seara, cand ti-ai adus aminte ca e iar intai.

2. Toleranta – faptul ca incearca sa fie cat mai toleranti cu roiurile de turci, italieni, portughezi sau polonezi e de apreciat. Mai ales cu asa istorie (ahhmmm) Putinii romani care sunt aici provin din familii de sasi si deja se prezinta drept Johann nu Ioan, nascut in “Klausenburg” – Cluj, “Kronnstadt” – Brasov sau “Hermannstadt” – Sibiu. Si bine fac! Conteaza enorm daca pe aplicatia ta de job scrie ca esti nascut in “Klausenburg (punct)” sau in “Cucuietii din Deal, Romania”. Si e de inteles chiar si ca se simt (unii, nu generalizez) sufocati de straini care vin sa ocupe posturi ce puteau fi ale copiilor lor. Sau straini care nu ocupa altceva decat spatiu in locuintele sociale si-n catastiful cu ajutoare banesti. Dar deh, globalizarea – ce sa-i faci? Altfel de toleranta arata sincer, insa, fata de cei cu dizabilitati: cred ca aproape toata reteaua de transport e adaptata mersului in carucior si in mare parte mersului cu baston pentru nevazatori. Cei care angajeaza persoane cu dizabilitati beneficiaza de scutiri de taxe si chiar stimulente financiare. Motivatia din spatele lucrului asta vine din faptul ca statul german cheltuie foarte mult pentru sustinerea persoanelor cu handicap, insa platesc in scutiri si beneficii cam jumatate din aceeasi suma.

3. Sistemul de invatamant – La cursul de cultura germana aveam mereu cate o curiozitate, spre deliciul profesorilor si “disperarea” colegilor. 🙂 Asa am aflat ca e a total no-no sa ii spui copilului “Bravo pentru nota buna de azi!”, pentru ca tre’ sa bage la cap ca asa e normal, nu trebuie sa fie o exceptie faptul ca a luat o nota mare sau ca a facut orice altceva demn de felicitari sau incurajari. Si ca tot ce tine de mandrie (de tara, de copil, de o realizare personala sau profesionala) e vazut ca viciu, sau ca a fi patriot aduce a nazism. Mi se tot spune ca aici te duci la facultate daca vrei sa te faci profesor/doctor/inginer/astronaut etc. si nu vrei neaparat sa castigi bani prea curand. Altfel – termini 10 clase si faci scoala profesionala ca doar lumea mai are nevoie si de brutar si de zidar si plus ca n-are sens sa studiezi economia ca sa lucrezi la banca… sau politehnica sa fii IT-ist de vaza. Meseria se invata aici la locul de munca. Si se invata foarte bine! “Copii” de 17 ani castiga un salariu cam cat al unui director de banca de provincie din Romania sau al oricarui ceva de nivel managerial, aplicand direct ceea ce au invatat in cele 2/5 zile de teorie si 3/5 de practica din scoala! Reversul ar fi ca la 17 ani nu prea stii ca sa faci c-un puhoi de bani… te simti om mare si nu prea esti… unii au deja familie la 18, divort la 20-22… dezintoxicare la 25… dar am observat ca majoritatii ii vine mintea la cap dupa asa incercari! Happy end, asadar. 🙂

4. Solidaritatea – toti cei ce au un venit in fosta Germanie de Vest platesc o “taxa de solidaritate” pentru reconstructia Germaniei de Est – si asta din ’90 incoace… si nu e mica taxa… Cere-i unui roman sa-si dea o particica din salariu pentru Moldova, de exemplu. Ce ar fi? Fiecare cetatean/rezident inregistrat ca locuind in Germania trebuie sa isi declare religia sau lipsa apartenentei la vreuna. Dupa caz, se plateste o taxa mai mica sau mai mare, lunar. Ateii nu platesc nicio taxa, si nu beneficiaza nici de un loc de veci asigurat de aceasta taxa, intr-unul din cimitirele catolice/evanghelice/protestante/evreiesti/musulmane. Tot taxa iti da si dreptul de a participa la slujbe si alte cantari bisericesti, “all-you-can-burn candles” – ca sa zic asa – si participarea la diverse excursii si evenimente organizate de comunitatea religioasa respectiva. Apropo, cimitirele sunt o imagine destul de placuta, nicidecum creepy – mai mult locuri incarcate de istorie si ingrijite cu dragoste de… muncitorii de la stat pe care ii platesti tot din taxa aia…

5. Grija pentru bunul comun – recunosti casele de emigranti dupa faptul ca nu au trotuarul maturat sau nu au flori la geam si in jurul casei sau containerele de gunoi sunt nespalate de la ultima colectare. In casele de germani nu isi face nimeni ganduri ca vecinul de la 3 n-a strans frunzele cand era randul lui… le va strange imediat altcineva, totul e sa nu para casa neingrijita. Desigur ca multi si profita de asta… in loc sa imprumute un obicei bun.

Locuiesc in landul cel mai bogat (statistic). Am fost de curand la muzeul Mercedes-Benz. O mica lectie de istorie, foarte interesant! Singura “dezamagire” a fost ca nu era acolo nicio masina pe care pasionatul-auto de prieten al meu sa nu fi vazut-o deja pe strada… Din cate stiu, un apartament cu 2 camere si balcon – lucru foarte rar existent si drept urmare criteriu decisiv, costa 450 mii EUR, la marginea orasului, pe locurile vechilor baraci americane, unde majoritatea cladirilor is de pe vremea celui de al doilea razboi mondial si nu din Evul Mediu – ca cele din centrul vechi, care sunt inca proprietate a statului si doar se inchiriaza. Cea mai mica chirie de care stiu e in jur de 500 EUR incluzand costuri ce reprezinta cu aproximatie intretinerea romaneasca. Asta pentru un apartament cu un dormitor, care poate insemna plus sufragerie, bucatarie si baie sau plus inca o incapere sufra+bucatarie si baie. Chiria medie pentru 2 camere, insa, calculez eu din ce mai stiu de pe la prieteni ca ar fi undeva la 1000-1200 EUR (total neoficial si ochiometric). Putin cam mult pentru un oras atat de mic, dar se pare ca exista cerere foarte mare, datorita si companiilor importante care atrag potentialii angajati.

Si totusi observ ca marea majoritate a banilor se cheltuie aici dupa ce iesi la pensie, pentru ca e bine stiut ca daca ai o asigurare medicala completa vei apuca linistit 90 de ani (medie de varsta in crestere, la fel ca populatia seniora a Germaniei) asa ca trebuie sa-ti faci rezerve pentru a nu te caza fortat la caminul de batrani atunci cand familia nu mai are loc de tine si de lucrurile tale, asa ca plateste o “Haushaltsauflösungsfirma” sa scape de tot ce nu le mai trebuie.

1980760_753608941325417_1404280531_n

Pe de alta parte insa, poate parea ca poti avea totul aici. Ei bine, un lucru nu mi-e mie clar: nu sunt sigura ca am cunoscut pe cineva FERICIT sa locuiasca aici. Iti vor servi toti argumentul cu zona puternic industrializata si-n acelasi timp istorie neatinsa, bogatii, oportunitati… Suna a ceva ce nu stii cum sa ambalezi mai frumos asa ca-i pui toate funditele si artificiile existente. Multi au vieti de invidiat, masini si case “ca-n reviste”, dar putini cunosc bucuria relatiilor interumane NEconduse de interes, mai des numite “conexiuni profesionale”. Astfel de contacte gasesti la birou sau la clubul de tenis de masa. Prieten – cineva care nu e fortat sa petreaca un anumit timp in preajma ta la serviciu, cineva care nu plateste o taxa lunara pentru a cunoaste lume si a avea cu cine petrece Craciunul – mai rar. Si uneori mi-e mila ca le e asa frica sa se expuna. O fi educatia, or fi istoria si evolutia de vina. “Verein” – asociatie de fotbal, de yoga, de crescut pisici sau de salvat balene – nu-i important ce face asociatia atata timp cat esti membru – activ, adica ajuti cu organizarea intalnirilor cu ceilalti membri, mai joci un meci, mai mananci o prajitura si cam atat… sau pasiv – platesti taxa de membru doar ca sa apartii unei asociatii, chiar daca nu ai timp sau interes pentru acel subiect. La zile de nastere, in weekenduri, la film, la teatru sau la “biciclit” pe campie – daca n-ai familie, tre’ sa ai asociatie, altfel risti sa infunzi (si mai rau) bodegile, singur/a…

Nu ma deranjeaza asa de tare ca in Romania nu pot sa-mi planific traseul cu autobuzul inca din statia de inceput; o sa se ajunga si acolo, tehnologia pare ca e absorbita rapid de roman; si nu ma plang ca sunt inconjurata de romani “nustiucum” si “nustiucum”… stiu sigur ca sunt si milioane de romani care merita sa fie aplaudati, si altii cu care se mandresc strainii, pentru ca la noi n-au gasit succesul sau nu l-au cautat indeajuns… Am cota-parte din vina pentru ca ei sunt asa. E vina societatii pe care am creat-o noi toti, pana la urma. Si tot de-asta nu mi-e frica sa merg pe strazi nici in Romania nici in afara. Am locuit in Colentina, am scos mana unui hot cu frumosul din geanta mea si apoi i-am dat o tigara…da, stiu, nu merge mereu sa te faci frate cu dracu’ pana treci puntea dar… si aici mi s-a intamplat sa ni se arunce (mie si unor prieteni peruani) in mod gratuit insulte referitoare la nationalitatea noastra presupusa, pentru ca am vizitat alti prieteni intr-un bloc unde stau vreo 2 turci. Aici cam esti discriminat nu numai in functie de nationalitate, ci pur si simplu daca esti altfel decat majoritatea, daca NU consumi droguri, daca NU iei parte la barfe sau la discutiile uneori rasiste sau pur si simplu nepotrivite. Si totusi daca as fi intalnit aceleasi persoane a doua zi, la posta sa zicem, sigur s-ar fi oferit sa ma ajute cu coletul acela greu…

Mi se pare in general un loc al extremelor… N-am mai vazut atatia oameni la jogging la prima ora a diminetii, pe biciclete in fiecare weekend cu familia, de la mic la mare, cate 50km (adevarul e ca si au trasee de ciclism care fac asta posibil). Pe de alta parte, copiii lor au in pachetel Pringles, Gummibears SI UN MAR, culmea! Mananca la Mec sau la Döner Kebap impreuna cu parintii care dupa ce au asudat la sala baga o friptana scaldata in sos fainos, DAR langa o salata (care inevitabil inoata in smantana). Si mai toarna cateva beri sa se duca… parca n-ar mai fi incaput, dar totusi… dupa sala are nevoie corpul nu?! Nu am incercat sa ma acomodez cu mancarea de aici, dar ceva-mi spune ca e posibila viata si fara atata smantana… nu, nu sunt vegetariana, nici vegana, nici nimic… termin o farfurie de branza cu mamaliga si smantana in maxim 5 minute! Dar nu in fiecare zi, la fiecare masa… Alta surpriza pentru mine a fost ca neamtu’ are haine de serviciu, respectiv costume Hugo Boss, haine sport de ultimu’ racnet, si in rest pare ca are doar ce le-a ramas mic fratilor mai mari… Sunt de acord ca hainele nu-l fac pe om, dar un profesor universitar cu titluri care nu mai incap pe cartea de vizita, in capul meu (de fost soim al patriei, probabil..) ar trebui sa impuna o imagine impecabila si fizic si moral. Nu zic Burberry, zic ingrijit.

In schimb imi mai place ca sunt tratate cu acelasi respect si meseria de inginer si cea de gunoier. La sfarsitul zilei pot iesi la o bere doctorul si vanzatorul ambulant si se vor intelege de minune. Si nu “au ajuns sa” lucreze acolo, au ales sa lucreze asta pentru ca probabil asta se cauta – cizmar si croitor si fierar… Oare parintii din Romania si-ar lasa fiii si fiicele sa faca scoala de meserii? Sau mai degraba ar face un credit la banca pentru a le da bani sa mearga la facultate – “ceva acolo, sa aiba facultate…” Am impresia ca e mai des intalnita a doua parte. Si cred ca e si greu sa ai o meserie vazuta mai prost la noi, mai ales cand ai 18 ani si pleci urechea la ce se zice. Si normal ca nu vorbesc de a taia craca viitorilor pretendenti la premiul Nobel, ci despre cei care se duc orbeste spre facultati obscure cu dosarele intr-o mana si plicul gras in cealalta. Am auzit ca de curand au inceput sa se ia masuri in sensul asta, cu construirea de noi scoli de arte si meserii. Unde? Pai la Hermannstadt si prin imprejurimi, normal! Foarte bine!

Cred ca as mai gasi si lucruri bune si lucruri rele in societatea asta dar ce mai conteaza, oricum balanta se inclina in favoarea LOR. Si nu pentru ca sunt mai destepti, mai frumosi sau pentru ca s-au nascut toti bogati. Am o banuiala ca bunastarea asta are de-a face cu omul… care “sfinteste locul”, cum se stie din batrani.  Mi-ar placea sa nu mai fie in Romania copii lasati in grija bunicilor pentru ca ai lor sunt plecati la munca in strainatate, sa nu mai existe bunici lasati in grija statului pentru ca ai lor sunt plecati… Mi-ar placea, in schimb, sa strangem in noi tot ce am vazut bun in comportamentul, in casele si-n vietile celor pe care ii apreciem, si sa-i invatam pe cei mici si ei p-ai lor si tot asa, sa traiasca mai frumos.

Sa trag o concluzie, dupa un an si ceva de studiat limba si cultura germana, dar inconjurata de svabi – care singuri se detaseaza de restul nemtilor, mi-e greu. Mi-e ca inca mai am de dat o sansa si restului tarii, despre care umbla vorba c-ar fi mai putin traditionalist si reticent la imprumuturi culturale. Daca esti inginer, doctor, IT-ist, arhitect sau mecanic va fi un mic rai SHA pentru tine si recomand cu caldura cui cauta o rampa de lansare rapida! Plus ca orasul in sine e incantator: e plin de istorie la tot pasul, dar nu scapi nicaieri de tehnologie, care complimenteaza mereu vechiul. Esti inconjurat de natura, dar in acelasi timp aproape de Frankfurt, Stuttgart, Nuremberg, Strasbourg… E un loc care te invata multe. Si despre Germania si despre Romania si despre tine insuti. Nu stiu cat de departe voi ajunge, cert e ca sunt deosebit de recunoscatoare vietii pentru parintii deosebiti cu care m-a inzestrat, datorita carora n-am plecat de acasa “cu capul gol” si datorita carora am ajuns pe meleaguri alese si mi-am schimbat hataruri si poate preconceptii si am invatat sa sper si sa lucrez spre a lasa ceva si mai bun si mai frumos decat preabunul si preafrumosul pe care l-am primit eu de la ai mei. Sfatuiesc pe oricine sa caute cat mai mult, chiar cand nu stie ce cauta!

Sigur vei gasi ceva, ramane doar sa cantaresti daca merita sau nu luat mai departe cu tine! Greutatea lucrurilor ce merita atarna oricum in favoarea celui ce le detine! Drum bun!



9 Responses to “Locuind în Schwäbisch Hall (guest post)”

  1. Mihaela says:

    iar eu nu am vazut roman care pleaca afara si incepe sa critice felul de viata al strainilor. eu zic sa se intoarca in Romania cea frumoasa si minunata.

  2. Olivia says:

    Mihaela, iti multumesc ca ti ai luat din timp sa citesti si sa iti spui parerea. Textul asta e scris sa arate, ca si in cazul tau, o simpla parere. A mea, despre orasul in care locuiesc si despre oamenii pe care ii vad. Nu e totul negru, dar nici totul roz. Si asta i un lucru nu numai acceptabil, ci si perfect normal! Mi ar face placere sa mai discutam, daca si tu ai experiente cu si din zona Hall-ului!

  3. Adina says:

    Foarte frumos scris si extrem de bine documentat si argumentat, Olivia! Ai descoperit si prezentat mai multe din mentalitatea nemtilor decat mi-a fost mie dat sa vad si sa inteleg in cei aproape 2 ani petrecuti la ei. Probabil conteaza in ce parte a tarii locuiesti si de cat de mult nemti de inconjuri. Intr-adevar, fiecare noua cultura cu care luam contactul ne poate imbogati, in special cand vorbim de culturi mai avansate.

  4. Olivia says:

    Multumesc frumos, Adina! Am rasfoit deja paginile blogului tau si ma bucur sa iti pot intoarce sincer si cu drag complimentele! Din cate stiu, Germania difera colosal de la o zona la alta, cred ca ar fi un rollercoaster de experiente sa o putem explora toata!

  5. vlad says:

    Foarte,foarte frumos descris…Nu am fost in acest oras dar am stat o perioada in Pforzheim,as putea spune…destul de aproape si iti dau multa dreptate in ceea ce priveste curatenia,harnicia,frumusetea locurilor dar si …a mentalitatilor…(in fond, le tulburam profund linistea,traditiile, etc !!).Numai bine !!!

  6. Olivia says:

    Multumesc, Vlad! Intr-adevar, desi ma “supar” uneori pe ei din cauza prejudecatilor pe care le au fata de straini, au si ei dreptatea lor! Probabil ma asteptam sa fie la fel de bucurosi ca noi, romanii, cand avem oaspeti de pe-afara 🙂 Ma bucur tare sa aud de la voi, cei care ati fost “in aceeasi oala” :-))

  7. Andreea says:

    Buna! Am locuit o vreme in Villingen-Schwenningen (localitate intre Stuttgart si Freiburg). Acum urmeaza sa ma mut in Schwabisch Hall si as fi vrut sa aflu cateva amanunte despre oras. As putea sa te contactez pe email, daca ai putin timp sa ma ajuti?

  8. Olivia says:

    Sigur ca da, Andreea, cu plăcere! 🙂

Leave a Reply

css.php