O seară cu bere și zâmbet

(guest post)

Salut! Sunt Oana și mai nou știu să gătesc burgeri. Și să mă bucur de o seară dedicată gătitului, chiar dacă mă face să plâng.

Să începem, însă, cu începutul. Știți că Elena e forward thinker de un an, da? Ei bine, cineva de la noi din birou a avut ideea genială (mulțumesc, Alexandra!) să îi oferim vouchere pe care ea să le folosească la momentul potrivit. Eu m-am înscris la cel cu “scrii un guest post pe blog”. Joi seara, inainte sa plece in Suedia, Elena intră în birou cu o cutie mare, pătrată. Și, nici una nici alta, deschide cutia. Panică!

Cutie

La ora la care foamea se infiltrează treptat în gânduri dinspre cutie vine miros de condimente, văd și o sticlă de bere nefiltrată și mi-e clar: mi-e poftă de ce-i în cutia aia. Și nu aș zice să scriu despre ce conține dacă asta nu înseamnă că în seara asta și mănânc ce-mi miroase atât de bine. Așa a fost să fie. Ajung acasă, deschid din nou cutia, descopăr ingrediente pentru patru burgeri.

Ingrediente (1)

Ok, am ingredientele, rețetele par simple, pofta e poftă, așadar start gătit!

Rețeta 1: se taie ceapa.

Tocător, cuțit de legume și o sticlă de bere deschisă pe masă, merge numai bine la gătit. Toate bune și frumoase, dar m-a luat un plâns de zile mari. Cred că au luat ceapa asta direct din grădină, pe cuvânt!

Ce mă așteaptă? Am așa de gătit: un gentilom, mamut, pișcător și caramel!

Retete

Iau o gură de bere, îmi trec lacrimile. Încing tigaia grill, chifteaua sfârâie, iar bucătăria se umple repede de aromă dulce de ceapă, un miros de usturoi și carne de vită, un mix care promite multe.

Jumătate de oră mai târziu am primul burger în față, de vită și porc cu chipsuri de cartofi și un sos consistent din smântână, numai bun de întins pe chifla puțintel rumenită. Mi-am propus să mănânc după ce termin de gătit, dar cedez repede. Rotofeiul de mai jos – burger Gentilom, a fost devorat de două persoane (sora a cedat și ea tentației, ce să-i fac?), a liniștit niște papile gustative tare pofticioase. Și s-a înțeles bine cu o bere blondă.

De aici încolo totul a mers bine. Cel puțin mie așa mi se pare. Voi ce credeți?

Burgeri

Credeți-mă când vă spun că o seară de gătit te poate deconecta și distra mai mult decât ai crede.

Și, da, burgerii merg cu bere și berea merge cu burgerii!:) Și, în caz că vreți rețetele, să știți că am pus sechestru pe ele, nu se întorc la Elena până nu-i chem și pe prietenii mei la un burger și un Staropramen. Dar puteți să le cereți în comentarii, găsim noi o soluție.
(PS n.red.: Cooku Bau, arata-ti fata de masa! 🙂 )



One Response to “O seară cu bere și zâmbet”

  1. soso says:

    pff da bine arata :))

Leave a Reply

css.php