Teritoriul Israelului are dimensiuni relativ reduse, cam cât Oltenia noastră. Iar Tel Aviv-ul (=”Colina primăverii”), al doilea cel mai mare oraș (după capitala Ierusalim), are doar 410.000 locuitori. Cu toate astea, în cele trei zile petrecute acolo, am înțeles perfect de ce i se spune „orașul care nu doarme niciodată„.

M-am îndrăgostit iremediabil de Tayelet, promenada care se întinde de-a lungul țărmului mediteraneean, pe vreo 14 km. M-am îndrăgostit de felul în care se vede Marea Mediterană, de hotelurile înalte cu săli de fitness cu priveliște spre mare, de oamenii vajnici și de wifi-ul gratuit de-a lungul falezei. Și poate că și de efectele benefice ale thalassotherapiei asupra-mi.

Sâmbăta trecută am petrecut-o integral pe stradă, la pași lenți de-a lungul promenadei, oprindu-ne ori de câte ori am avut chef. Dar cel mai și cel mai mult am stat, probabil, în Yaffa, vechiul port, unul din cele mai vechi orașe-porturi din lume. Farmecul său este dat atât de parcul care oferă o priveliște unică asupra orașului și asupra coastei Mediteranei, cât și de casele din piatră albă, așezate pe străduțe înguste ale căror dale (mari și inegale) au fost lustruite de timp.

Oameni veseli, pașnici, vorbitori de engleză, veniți din toate colțurile lumii, prietenoși, sportivi, plimbându-și copiii, câinii sau pur și simplu alergând, jucând volei pe plajă sau tenis cu rachete de lemn, plimbându-se cu bicicletele sau cu skateboard-ul/longboard-ul, făcând surfing, paddling sau kitesurfing; stând pe plajă, citind o carte, preparând frigărui pe grătar, organizând picnicuri spontane, discutând cu prietenii, jucând șah… și din când în când adunându-se în jurul a câte unui eveniment stradal, de genul:

Deja mi-e dor!