Prima mea evadare

Mă uit pe albumul foto de aici, citesc comentariile, râd cu fetele din echipa Skirtbike – Giant pe chat-ul de Facebook și încă mă minunez de ziua de duminică, 10 mai 2015. „Prima evadare„ a însemnat de fapt Prima mocirlă, iar eu nu credeam c-o să mă bucur vreodată că arăt așa:

Sau că dacă pic cu mâna într-o baltă cu nămol, scot mâna, o scutur repede de maxim 2 ori, o frec de pantaloni o dată și apoi o pun pe ghidon continuând traseul fără să zic nici „mâl”.

Dar s-o luăm cu începutul:

La start eram toate șase curățele, se vedea încă rozul de pe tricouri. Niște ladies.

La 10 când s-a dat startul, eram un pic emoționată. Dar încă îmi aminteam primele sfaturi date de Ionuț din echipa Giant:

1) Fa-ti propria cursa, la nivelul nostru singurii adversari sunt propriile noastre limite.
2) Ai grija la start, portiunea de la start pana la iesirea din Padurea Baneasa este cea mai periculoasa dpdv accidentari: alunecari si acrosaje. Mare atentie!

După primii 2 kilometri, când încă eram toți claie peste grămadă, am văzut primul accident: un domn mai în vârstă întins pe șosea, cu umărul dislocat. Fuck! M-am speriat, recunosc, și mi-am zis că mai important e să termin cursa întreagă.

Pe parcurs, lucrurile au devenit din ce în ce mai nămoloase. Când credeam că n-are cum să fie mai rău, descopeream că mă înșelasem. Oricum, traseul ăsta a fost ca un Kinder cu surprize din colecțiile de băieți. Descopeream niște surprize, dar nu neapărat plăcute. 🙂 

Cert e că n-aveam niciun gând să renunț. Deși, primul abandon l-am văzut după vreo 4 km.

Până la palatul Ghica din Căciulați traseul a fost chiar plăcut, am avut o porțiune mai lungă în care chiar am pedalat, în câmp deschis. Fix după Căciulați îmi amintesc că i-am întrebat din mers pe băieții din fața mea dacă au idee de cât timp pedalăm, și mi-au răspuns cu „21.5 km”. Ah, bun, zic, aproape juma’ de traseu îi gata. Mai pot, e bine.

Apoi am căzut prima dată, m-am intimidat de coloana din spatele meu, n-am vrut să mai frânez și mi-a fugit un pic roata, cât să pic cu mâna într-o gropiță. „Ce-i Prima Evadare fără puțin noroi?” aud din dreapta mea, împreună cu un „Spor la pedalat” sarcastic-amuzat.

Adevărul e că replicile de pe traseu au fost delicioase, pe-astea le-am furat de pe Facebook și de la fetele din echiă:

„Hai că poți. Dacă poți tu, pot și eu.”

„Bagă mare, că așa facem piciorul frumos!”

„Daca era parfumata mai frumos, faceam o baie de namol, dar la putoarea asta…”

„Sunt curios câți vor lua lecții de înot în mocirlă la anul.”

Eliza către băiteți: „haideti, baieti! hai ca puteti!” + băieții către Eliza: „tu ne-ai facut sa ne simtim asa prost?!”

„Dacă treceți prin mijloc, primiți o bombonică la final.” Tipa asta, 972, a primit o bomboană Mozart, parcă mi-a părut un pic rău că eu m-am ferit de crocodili. 🙂

Am traversat și vreo 2 căi ferate, ne-am intersectat cu drumuri asfaltate, capre, câini, șopârle, săteni pe biciclete, de toate pentru toți. Dar traseul a fost cu adevărat provocator abia în a doua parte, când am dat de și mai multe gropi cu noroi. 🙂 Cert e că din totalul de 55 de km, eu cred că vreo 5 am împins efectiv de bicicletă, prin mocirlă. 😀 Deși estimasem că termin traseul în 4-5 ore, Strava zice că am parcurs 55.9 km în 5.41 h (moving time) cu o viteză medie de 9.8 km/h și un maxim de 33.5 km/h. În realitate, am terminat concursul în 05:57:28, pe locul 90 la categoria Feminin Open (din 206 participante) și pe locul 1.646 la General din 2.633 care au luat startul.

O singură întrebare am avut toată cursa, dar am încercat să mă gândesc cât mai puțin la ea, ca să n-atrag duhurile negre: dacă fac pană, ce fac? 😀 Mă bucur totuși că n-am aflat, ar fi fost cireașa de pe tort.

(foto: Liviu Ştef)

Concluzie? Prima evadare nu e atât de mult despre pedalat, cât despre împingerea unor limite personale. Și despre controlat bine bicicleta. Iar eu cu MTB-ul nu suntem atât de buni prieteni, încă. Trebuie să mai facem niște bonding. 🙂