Transalpina Ski Resort: cu bune și cu rele

În prima zi de lucru a lui 2015, colega mea Alexandra mi-a făcut capul calendar cu pârtiile de ski de la Vidra; mi-a povestit entuziasmată despre cât de liber și de frumos a fost la ski în vacanța ei de iarnă. Astfel încât mi s-a înfiripat în cap gândul că iarna asta trebuie să prind și eu măcar o zi de ski la Transalpina Ski Resort.

Zis și făcut. Sâmbătă dimineața (la 4.30!) am plecat de-acasă, iar sâmbătă la 12.30 eram pe pârtie, mâncați, gata echipați. Am mers pe Valea Oltului, sunt 285 de km din Bucureși, prin Rm. Valcea – Brezoi – Voineasa. Drumul este acceptabil, cu gropi pe alocuri, dar curățat de zăpadă. Am înțeles că mai e un drum și dinspre Petroşani, prin Obârşia Lotrului, dar e plin de gropi și cam impracticabil iarna, fiindcă nu-l curăță întotdeauna. 

traseu Bucuresti_domeniu schiabil Transalpina

Peisajul e absolut minunat, la capitolul ăsta n-am nimic de comentat, pârtiile parcă se termină în apele lacului Vidra (care acum e parțial înghețat).

IMG_20150208_145700

IMG_20150208_083854

Pârtia medie are aprox. 2 km lungime, și e foarte lată, spre deosebire de alte pârtii românești pe care le cunosc eu. Pe alocuri erau și porțiuni cu gheață, dar dacă mergeți dimineața, o să găsiți pârtia nivelată de ratrac. 😉

Dar domeniul schiabil Transalpina trebuie în continuare dezvoltat, după cum spune și afișul:

IMG_20150207_130118

Deci teoretic acum sunt 9 km de pârtii și 7 pârtii. Eu însă am văzut doar 3 pârtii funcționale. Una de foarte începători, una de începători, una medie și să zicem ca mai există o variantă pentru avansați, o rută alternativă de coborâre care se desprinde din pârtia medie. De jos se urcă cu telegondola (6-8 oameni), iar sus mai sunt 2 teleschiuri care deservesc doar pârtiile de începători. Cam nasol pentru începători, pârtiile lor sunt sus pe vârf, și acolo e mai multă ceață și mai frig, evident.

Skipass-ul de adult pe o întreagă zi costă 85 lei. Dar dacă ajungeți pe pârtie la 12.30, puteți cumpăra skipass-ul de jumătate de zi, în valoare de 55 lei. (Nu e valabil și dimineața) Mai au și niște cartele pe puncte, dar mie nu mi s-au părut deloc atractive: Skipass Adult 50 puncte – 110 lei sau Skipass Adult 25 puncte – 50 lei, în condițiile în care o urcare cu telegondola consumă 10 puncte, iar urcarea cu teleschi-ul 4 puncte.

Prețurile de la centrele de închirieri echipamente sunt și ele decente. Eu vi-l recomand pe Sorin Oprescu de la AlpinaSki.ro (0751.928.086, oprescusorinn[at]yahoo.com), m-am oprit întâmplător la ei, fiindcă erau primii, dar prietenii noștri care stau o săptămână la ski vorbiseră din timp să le rezerve plăci, să le cumpere skipass-uri pe o săptămână etc. Și e fain să nu mai stai la coadă.

Preturi inchiriere ski, snowboard _ Transalpina Ski Resort

Dacă închiriați chiar de la baza pârtiei, am observat o diferență de 5 lei la prețuri: schiuri+clapari+bete – 40 lei/zi, placa+boots- 50 lei/zi, placa- 35 lei/zi, ski- 25 lei/zi, clapari/boots – 25 lei/zi, bete ski – 25 lei/zi, casca – 25 lei/zi, sanie – 20 lei/zi.

Până aici, toate bune și frumoase. Dar stațiunea suferă la 2 capitole: parcare și cazare. 

Cu parcarea cred ca se va rezolva curând, există deja una, se lucrează la extinderea ei, dar nu e gata. Și dacă ajungeți după prânz, veți găsi locuri de parcare doar pe marginea drumului, chiar și la 1km distanță. 🙂

Cazare, însă, veți găsi doar la pensiunile dintre Voineasa și Brezoi și la puținele pensiuni de la Obârșia Lotrului, care sunt cele mai apropiate pârtiei. Noi am stat la una din vilele Vidra, la 2 km de barajul Vidra, dar nu vă recomand neaparat, decât dacă vreți să vă amintiți de perioada dinainte de ’89. 🙂

IMG_20150207_114646

Cea mai bună variantă, dar și cea mai scumpă, mi se pare Hanul Haiducilor, la 7 km de pârtie. Sau ZAN Hotel / Pensiunea Royal, la 33 km de pârtie. Dar trebuie să rezervați din timp.

Tot la capitolul minusuri, ar mai fi ceva: restaurantele. La baza pârtiei există doar 3 gherete care servesc băuturi, plăcinte și mâncare, dar ca să le consumi stai în frig, pe scaune de vară, iar sus, după ce urci cu telegondola, exista un Apres Ski Bar micuț pe stânga, și un singur restaurant micuț pe dreapta.

Dar, până la urmă, toate aceste minusuri aduc valoarea adăugată stațiunii, din punctul meu de vedere: lipsa gloatei de turiști de pe Valea Prahovei. 🙂 Chiar dacă a fost mult mai aglomerat decât mă așteptam (și decât îmi “vânduse” colega mea Alexandra), tot am simțit că am loc să respir. Așa că dacă vreți să prindeți un weekend la ski, departe de aglomerația marilor stațiuni, Translpina Ski Resort este încă o alegere bună. 🙂

Ca bani, fac un calcul sumar, poate vă ajută:

– transport: între 50-100 lei de persoană, în funcție de consumul mașinii și de numărul de pasageri.

– cazare: noi am dat 134 lei pe camera dublă cu mic dejun. Dar tariful unei camere/noapte variază între 60-185 lei.

– închiriere echipament complet schiuri/placă: 35-40 lei.

– skipass de o zi: 85 lei / skipass valabil între 12.30 – 17.00: 55 lei.

– ceai la bar: 5 lei, ciocolata caldă: 10 lei, vinul fiert: 7 lei.

Dacă mergeți iarna asta și prindeți soare sus, să faceți poze, să-mi arătați și mie. Noi nu prea am avut noroc de vreme bună.

IMG_20150207_170128

1622655_990756480953962_8794601424904860418_n

Later edit: Stefan Andrei (via Andreea Lazar) mi-a arătat că se poate și cu soare.

foto Transalpina Ski Resort _ soare



3 Responses to “Transalpina Ski Resort: cu bune și cu rele”

  1. vali says:

    nu prea te-ai uitat ce are aia mică sub nas, nu?

  2. Cris says:

    Am fost la Transalpina Ski Resort acum 2 săptămâni şi, cumva, cu toate minusurile, am ieşit pe plus- o zi cu ninsoare, una cu soare, fără poze așa spectaculoase.
    (http://plajacuganduri.ro/2016/02/domeniul-schiabil-transalpina-are-partia-mea-preferata.html)

Leave a Reply

css.php