De 26 de ani, de luni pănâ vineri, negreșit, mama merge ca educatoare la aceeași grădiniță. Grădiniță în care colega ei de bancă din liceu lucrează de 39 de ani. Repet: 39 de ani. Treizeci-și-nouă-de-ani-în-același-loc-de-muncă.
În zilele noastre, conceptul ăsta de a lucra toată viața într-un singur loc de muncă pare ceva utopic. Mai ales când te uiți pe LinkedIn și vezi că nu știu cine are un nou job, iar peste 5 luni are din nou un job nou și tot așa. La mama-n grădiniță, însă, lucrurile stau un pic altfel. Nuți, Lenuța, Mioara, Vivi & Luiza (care erau deja în unitate când a ajuns mama acolo, după 13 ani de făcut naveta la sat), toate au lucrat mai bine de 26 de ani în același loc, ca educatoare. Până au ieșit la pensie, mai exact. Iar femeile de serviciu sunt și ele de-o viață acolo, cel puțin de când eram eu mică.
Sigur, salariul doamnelor acestea n-a reflectat și probabil n-o să reflecte niciodată dedicarea lor. Și nici n-o să le facă careva statui. Dar cred că se mulțumesc cu altele: cu faptul că mai primesc câte-o floare la câte-un început și sfârșit de an, de la noii școlari care le vizitează. Sau că le vin studenții în vizită. Sau, și mai frumos, faptul că primesc la grupă copii ai copiilor pe care i-au avut acum ceva timp la clasă. Pachetele lor de beneficii salariale constau în zâmbete curate și voci jucăușe, mai mult decât în tichete de masă, asigurări de viață sau pensii facultative.
O fi bine, o fi rău? O fi suficient?
Mă gândeam să fac un interviu cu mama și colegele ei. Dar oare or să-mi răspundă? 😀 Le-aș întreba dacă le-a trecut vreodată prin minte că și-au ales greșit meseria. Dacă s-au gândit vreodată că ar face orice altceva în loc să se ducă la serviciu. Sau dacă le-a fost vreodată teamă că nu fac lucrurile suficient de bine și că n-or să iasă copii bine crescuți de pe mâinile lor.
Eu le cunosc pe toate, erau acolo cand am facut eu gradinita… acum am 35 de ani…
La fel, tata a avut un singur loc de muncă, uzina Dacia Piteşti, de când a ieşit din facultate şi până s-a pensionat medical, în 2002. Deşi nu mai e acolo de atâta timp, se întâlneşte periodic cu colegii lui. E formidabil că se înțeleg atât e bine după atâția ani, au o chimie specială.
Noi schimbăm atât de des locurile de muncă şi pentru că nu ne găsim locul. Locul în care să fim apreciați şi încurajați să ne dezvoltăm.
Să dea Dumnezeu sănătate mamei tale, care a crescut atâția copii!
Multumesc, Crisia!
Fiind atatia ani la un loc mi se pare normal sa pastreze legatura, ar fi pacat sa n-o faca.
Anul acesta fac 20 de ani de muncă în același loc. Nu e chiar imposibil. 🙂
Bravo, Irina! Dar cred ca tu te-ai si adaptat la context, ai tinut pasul. Imi imaginez ca altfel n-ai fi rezistat intr-o astfel de institutie.
Unii dintre noi avem sansa sa facem ceea ce ne place.
Si sa mai fim si platiti pt asta.
BTW: si mama mea a fost educatoare. 40 ani. Deosebirea e ca lucra de luni pana sambata! 🙂
Daniel, unde lucrezi, ce faci? Hai, spune-ne mai multe! 🙂
Sotia mea lucreaza la aceiasi fabrica din anul 1984. Uneori nu avem alternative .