Piatra Mare. Care nu e tocmai mare.

Nu mai fusesem la Cabana Piatra Mare din ianuarie 2011. S-au împlinit, deci, 5 ani de când Mihai a cerut-o pe Casandra și ea a zis DA. (între timp s-au căsătorit, au făcut un copil frumos, l-au botezat, toate bune)

Probabil e cabana care-mi trezește cele mai multe amintiri. De-a lungul anilor ăștia în care am tot urcat pe munte, am trecut pe la multe cabane și fiecare are povestea ei. Dar Piatra Mare e specială în sufletul meu. Sigur, cabana în sine e faină, micuță, mult mai curată decât altele, ușor accesibilă și păzită de trei câini flocoși (ciobănești ungurești). În plus, beneficiază de o priveliște absolut superbă asupra Brașovului.

Cabana Piatra Mare (1)

12549024_10208480730315719_131205457395838868_n

(foto pe timp de noapte: Dragoș Stan)

Planul era să urcăm pe traseul marcat cu bandă albastră (Timișul de sus – Tamina – Piatra Mare) și să facem aprox. 5 ore până la cabană. În realitate, am făcut aproape 7. Și a fost mai greu decât credeam, din cauza frigului și a zăpezii nebătotorite. Dar și frumos. Deschizători de drumuri, cum ne-a numit o prietenă.

Piatra Mare_2016_03

Piatra Mare_2016_04

Piatra Mare_2016_23

Piatra Mare_2016_26

IMG_20160123_133619

(Cabana Tamina, păcat că e închisă)

Piatra Mare_2016_27

Ne-am jucat, ne-am alergat, ne-am scuturat toți brazii în cap, am făcut popas la stână într-o cocioabă și ni se părea cald doar fiindcă afară era muuult mai frig, am tremurat, a fost prima oară când am folosit un pliculeț încălzitor de mâini (cu pudră de fier) și-am înfulecat un baton înghețat de Snickers în 2 secunde fiindcă simțeam că pic lată dacă nu mănânc urgent ciocolată. (Mulțumesc, blonda!)

Pe vârf n-am mai urcat, fiindca de îndată ce-am ajuns în platou, mai sus de Piatra Scrisă, se lăsase o ceață de nu se mai vedea nimic. Și n-avea sens să urc, ar fi fost al treilea vârf consecutiv de pe care văd… nimic.

12620482_10208487807612647_1805107733_o

Așa că am mers spre cabană și am savurat vinul fiert în liniște. (Bun vin!) Eram doar noi, 11, cabanierii și doi tipi care au mâncat o fasole caldă și-au plecat la somn în cortul lor (!). Eu vreo oră am stat lipită de sobă, era perfect. Apoi mi-am mutat scaunul lângă sobă și-acolo am rămas până pe la 10, când m-am deplasat la etaj, în pat, sub trei pături groase.

Dimineața, după 11 ore de somn (yey!), m-am trezit cu imaginile acestea:

Piatra Mare_2016_42

Piatra Mare_2016_40

Părea superb afară, dar tot frig era. Așa că am lenevit în tihnă. (mai ales că renunțasem de tot la planul de a merge la ski în Poiană) Abia pe la 11.30 ne-am încumetat să ieșim, după câteva reprize de râs. 🙂

IMG_20160124_114403

IMG_20160124_095442

Piatra Mare_2016_46

Piatra Mare_2016_45

Piatra Mare_2016_49

Piatra Mare_2016_54

IMG_20160124_095032

Coborârea pe traseul familiar a fost super plăcută, ușoară și rapidă, cam în 2 ore eram la Cabana Dâmbu Morii. Iar acolo excursia noastră și-a atins apogeul: mama lui Dragoș ne aștepta cu plăcintă aburindă de brânză, ceai cald (de două feluri, din care unul din ghimbir) și prăjitură cu vișine. Răsfăț maxim, delir!

PANO_20160124_095312PS: Dacă intenționați să dormiți la Piatra Mare, nu uitați că trebuie să faceți rezervare din timp, cabana dispune doar de 15 locuri și nu se poate dormi în sala de mese.

PS2: drumul până la W.C. este o expediție în sine, mai ales iarna. 🙂



One Response to “Piatra Mare. Care nu e tocmai mare.”

  1. […] mâncat cea mai bună plăcintă de brânză, aburindă, la coborârea de pe Piatra Mare și am scris despre orașul în alb și bucuriile […]

Leave a Reply

css.php