Crezând c-am ajuns pe Hășmașul Mare…

Sâmbătă iar m-am trezit cu noaptea-n cap, pe la 4 am. Dar când scopul e o drumeție pe munte, o călătorie prin țară, o plecare la aeroport și altele din spectrul ăsta, orele nu mai sunt importante. Chiar și cu 4 ore dormite, rezist foarte bine.

Așa că sâmbătă am pornit entuziasmată spre masivul Hăsmașul Mare. În mașină am dormit, desigur, dar de îndată ce-am ajuns în localitatea Bălan, deși buimacă, proaspăt trezită din somn, mi-am pus repede parazăpezile, mi-am desfăcut bețele de trekking și-am pornit: spre Cabana Piatra Singuratică, mai întâi (traseu de 2 ore), și-apoi spre vârful Hăghimașul Mare (Hășmașul Mare), la 1792 m altitudine (+1.5h).

Urcușul prin pădure mie mi-a plăcut mult, călcând pe rădăcinile copacilor nu mi s-a părut deloc greu, deși era totuși abrupt. La un moment dat, însă, mă întrebam ce caut cu rozetele pe bețe. Abia când am ajuns la porţiunea asta de belvedere spre “marele grohotiş” al Hăşmaşului am văzut un pic de zăpadă.

Hasmasul Mare_02

Prin pădure tiptil-tiptil ne-am întâlnit cu câteva grupuri care coborau și care ne-au prevenit să avem grijă, căci mai sus e gheață pe potecă. Nici ei, nici noi, n-aveam colțari. Dar la urcare gheața nu ne-a pus chiar așa mari piedici.

Cu toate astea, deși pe indicatorul de la intrarea în traseu scria 1.5-2h, noi am făcut aproape 2 ore (fără 5 minute). Probabil vara chiar reușești să faci 1.5h.

La cabană ne-am tras în poze, am băut câte-un ceai cald (4 lei) și ne-am încălzit un pic spatele lângă sobă.

Hasmasul Mare

Apoi am pornit spre vârf, deși nu prea aveam tragere de inimă, văzând că drumul care urca spre vârful muntelui era înecat de o ceaţă groasă. (alt vârf de pe care nu vedem nimic?!)

DSC05862

(foto: Irina Borozan)

La un moment dat am părăsit poteca marcată, Dănuț știa exact traseul și n-am bâjbâit mult după tăblia pe care scria “Domeniu privat”. Doar că ne-am bucurat prea devreme c-am ajuns pe vârf. Să ne vezi cum ne-am pozat noi lângă o cruce pe care nu scria nimic și despre care eram convinși că marchează vârful. Tot Dănuț ne-a salvat, deși eu am crezut inițial că face mișto când ne-a spus că vârful (adevăratul vârf) e la 3 minute.

DSC05874

Deci în poza de mai sus nu suntem pe vârf. Abia aici, în poza de jos, suntem la selfie-ul de pe vârful Hășmașul Mare:

DSC05882

DSC05906

Hasmasul Mare_12

No bun, vreți să știți și continuarea? Am coborât fuga-fuga, să prindem pe lumină poiana de sub cabană, unde știam că o să patinăm pe gheață. Cineva din grup a exclamat: “Exact așa arătăm, ca niște pantofari speriați. Unii care n-au văzut în viața lor munte și zăpadă, și care s-au speriat la prima pojghiță.” Cred c-au râs de noi și ceilalți drumeți de la cabană, cei care înnoptau acolo. Pentru că da, eram amuzanți. Ne-a luat vreo 15 minute să căborâm toți panta. Dar ne-am distrat. Atât de tare, că ne-am filmat. Dar nu vă pot arata filmarea, că nu mă mai iau ăștia cu ei la munte: iar a venit bloggerul cu noi… 🙂

PS: Mâine vă povestesc și partea a doua a excursiei, fiindcă am descoperit o cazare foooarte faină în jud. Harghita.



One Response to “Crezând c-am ajuns pe Hășmașul Mare…”

  1. […] trecut am călătorit prin Ținutul Secuiesc (v-am povestit deja cum am crezut c-am ajuns pe vârful Hăsmașul Mare și de fapt n-ajunsesem) și profit de ocazie ca să vă prezint o pensiune fooooarte faină pe care […]

Leave a Reply

css.php