De unde provii? Este o întrebare aparent simplă, la care mulți dintre noi răspund fără ezitare. Un studiu derulat la nivel global arată faptul că șase din zece persoane consideră că își pot găsi originile în maximum două țări. Însă, dacă am crede că provenim din doar două țări, cel mai probabil ne înșelăm. Originile noastre sunt mult mai diverse decât suntem, de fapt, conștienți.

Ideea de la care momondo pleacă în campania The DNA Journey este că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât ne despart și, totodată, călătorind putem înlătura mai ușor prejudecățile referitoare la alți oameni sau chiar naționalități.

Pentru a demonstra acest lucru, au făcut studiul de mai sus, pe un eșantion de 7200 de respondenți din 18 țări, împreună cu AncestryDNA. Și tot ca parte a cercetării inițiate, momondo a lansat și acest proiect în care 67 de persoane au fost invitate să facă un test ADN pentru a afla care sunt originile lor. Iată cum a fost experiența lor:

Analiza ADN-ului meu

momondo mi-a propus să-mi fac și eu testul ADN, să-mi descopăr originile, așa cum am văzut în filmul de mai sus.

Am primit acasă kitul, am citit instrucțiunile din interiorul cutiei, am colectat proba de ADN (adică am pus o mostră din saliva mea în recipientul special din cutie), m-am înregistrat pe site-ul dna.ancestry.co.uk cu un cod personal găsit în broșura din interiorul cutiei și apoi am așteptat rezultatele. Când au fost gata, am primit un mail de înștiințare. (În general durează cam 6 săptămâni procesarea rezultatelor.)

Test Ancestry DNA

Care-au fost rezultatele? 

Informațiile găsite în arborii genealogici, în înregistrările istorice și în ADN-ul meu zic că 96% din mine e din Europa. Mai precis: 52% Europe East, 42% Italy/Greece, 2% European Jewish. Și mai am un mic procent de 4% rădăcini din Asia. Atât.

regiuni

(Europe East primarily located in: Poland, Slovakia, Czech Republic, Austria, Russia, Hungary, Slovenia, Romania, Serbia, Ukraine, Belarus, Moldova, Lithuania, Latvia, Bosnia and Herzegovina, Croatia. Also found in: Germany, Montenegro, Albania, Kosovo, Macedonia, Estonia, Bulgaria.)

comparison typical person native to the Europe East region

typical person in Greece

Cumva rezultatele astea explică pasiunea mea pentru cultura greacă, încă de prin clasa a V-a, când învățam greacă și dansam Kalamatianos, Sirtaki, Chasaposerviko, Zonaradikos, Baidouska și alte asemenea dansuri, la Comunitatea Elenă din Brăila. Dar nu prea explică pasiunea pentru America Latină.

Mă așteptam însă să descopăr o legătură mai puternică cu Turcia, datorită bătrânelului pe care l-am cunoscut acum mulți ani la o nuntă și care mi-a explicat povestea numelui „Cîrîc”. Dar tind să cred mai mult în studiul istoriei familiei și geneticii.

Your DNA Journey: Vizitează țările din care provii

Vrei să-ți explorezi propria istorie genetică și să obții o șansă de a călători pe urmele strămoșilor tăi?

În prezent, 500 de persoane din întreaga lume, inclusiv România, au oportunitatea de a face gratuit testul ADN, de a-și afla originile și, implicit, de a descoperi de unde provin, participând la concursul desfășurat pe site-ul momondo.ro. Dintre aceștia, un singur câștigător va avea posibilitatea să plece într-o călătorie ADN și să viziteze toate regiunile din care provine.

  • Deadline înscrieri: 16 august 2016!
  • Regulament complet: aici

Baftă, eu zic că merită să încerci!