Ziua în care tata ar fi împlinit 60 de ani

Astăzi tata ar fi împlinit 60 de ani. Mult, puțin? Depinde.

Mult, dacă îmi amintesc cum acum câțiva ani îi consideram pe ai mei “moși”. (asta până într-o zi când, mai în glumă, mai în serios, mi-a dat mama de înțeles că o deranjează)

Puțin, dacă stai să te gândești că bunica, la 85 de ani, e încă în viață. Sau că m-am bucurat de tată mai puțin de 25 de ani, iar alții își îngroapă tații mai pe la 50 de ani, încolo.

Unii, mai puțin norocoși, n-au deloc (prezent în viața lor) tată, știu și asta. Dar nu pot să nu mă gândesc la toate lucrurile pe care mi-ar fi plăcut să le fac eu cu taică-meu pe post de pensionar. Ar fi meritat și el măcar să vadă dacă primul meu copil va avea tot ochi albaștri, ca ai lui.

Nu pot să nu-mi amintesc că ultima conversație telefonică a fost una expeditivă: mă sunase sâmbătă seara, când eram la B’estfest, și cum nu prea reușeam să ne înțelegem, a rămas că ne auzim mâine…

De când tata a intrat brusc în comă și până când a murit au trecut 24 de zile. După cele trei zile haotice cu priveghiuri, înmormântare, poduri, stâlpi, toiag și parastas a venit de fapt greul. Momentul acela când rămâi singur, după ce fiecare a plecat la casa lui… după ce te-ai prefăcut destul că ești puternic și îți permiți în sfârșit să plângi. Să urli sub duș, când nu te aude nimeni.

Încă mi-e greu. Mi-e greu să mă uit la filme cu oameni în comă. În spitalul județean din Brăila n-am mai fost din iulie 2013 și probabil c-o să-l mai evit o perioadă. Mai ales secția de reanimare, unde am conștientizat prima oară faptul că tata ar putea să moară la 57 de ani – a trebuit să văd un mort scos pe targă și să mă uit în ochii speriați ai mamei. Faptul că medicul care-l îngrijea ne-a spus atunci că doar o minune se mai poate intampla nu fusese de ajuns.

Despre cuvintele pe care i le-am scris pe cruce – Ține minte, sfârșitul nu-i aici… – am sentimente mixte. Din păcate eu nu cred asta, dar le-am scris pentru mama, în speranța că asta o va îmbărbăta de fiecare dată când va merge singură la cimitir să aprindă o lumânare.

dans

Nu pot să nu mă condamn fiindcă am scris o singură dată pe blog despre tata cât era în viață și de vreo 5 ori de când nu mai e. Dar scriu fiindcă simt că mă ajută să trec mai repede peste. A fost greu, acum e mai bine, o să fie din ce în ce mai bine, sper.



9 Responses to “Ziua în care tata ar fi împlinit 60 de ani”

  1. Oana says:

    Eu inca ma gandesc ce sa scriu pe cruce…cand o sa urlu sub dus, daca vreodata o sa ajung sa urlu si mai ales…ce sa-i mai fac mamei..dupa 1 an, 1 luna si 1 saptamana..
    Cel mai bine e in avion, imi pare mie ca e foarte aproape si ma linisteste..probabil mi se trage de cand eram mica si zicea ca oamenii merg in cer cand mor.
    Apoi ma gandesc la ce face acolo, daca ii place, daca se plictiseste.. Tocmai mi-a trecut prin minte ca i-a zis “La multi ani!” tatalui tau, tinea minte toate zilele de nastere ..
    E din ce in ce mai bine si apoi, pentru cateva momente, e ingrozitor. Dar o iau de la capat, altfel cred ca se supara pe mine..
    Se pare ca acum si scriu, ceea ce nu-mi sta in caracter, poate o sa ajute si asta..

    Hugs, Ela! Poate si de la ei…:)

  2. Olivia says:

    Și eu mă gândesc la câte călătorii făceam noi pe harta lumii 🙂 și tot așa mă gândesc și acum când văd un loc nou.. cred ca vede și el cu/prin mine.. și când mănânc clătite mâncăm tot împreună 🙂 sfârșitul nu trebuie sa fie acolo unde e.. hugs

  3. Sorin says:

    Din pacate nu putem decide noi unde este acest capat insa sigur cei dragi care au plecat acolo ne sunt alaturi

  4. Deea says:

    As vrea sa spun ceva care sa-ti ridice moralul, dar lacrimile mi se innoada in barba. Imi pare rau!
    Si nu stiu daca sa cred sau nu in semnale telefatice transmise inainte sa citesc articolul acesta, dar te-am visat fix azinoapte…

  5. Andreea says:

    N-am cuvinte in loc de lacrimi pentru sentimentele tale si mi-ar fi placut sa iti pot spune mai multe, insa sunt lacrimi mixte, atat de tristete pentru tine, cat si de bucurie pentru ca ma faci sa realizez ca ai mei sunt inca aici, chiar daca departe de mine, ca ma bucur ca-i am si-ar trebui sa nu-i mai expediez asa ra^pid la fiecare intalnire pe skype. Te imbratisez Ela!

    • Andreea, ma bucur mult sa citesc ca te-am facut sa te gandesti mai mult la ai tai si sa nu-i mai expediezi. Cred ca e cel mai bun lucru pe care-l putea face articolul meu.
      >:D<

Leave a Reply

css.php