Cîrîcii pe munte

Să tot fie vreo 20 de ani de când n-am mai fost cu frate-meu pe munte. Așa că ieri dimineață ne-am trezit cu noaptea-n cap și-am pornit spre Valea Oltului: eu, Alex, frate-miu și soția lui. Teoretic ne-alesesem cel mai scurt traseu din masivul Cozia. Practic, o să vedeți mai jos că n-a fost tocmai cel mai scurt traseu…

Ne-am trezit la 5.30, planul era să ieșim la 6 din casă, în realitate am plecat abia pe la 6.20 din București. Partea bună e că am recuperat pe drum, am făcut mai puțin decât estimasem noi până în Gara Lotru. Și-uite așa, la 9.40 intram în traseu, cu doar 10 minute peste planul inițial.

Traseul ales: Gara Lotru (317m) – Vărateca – Muchia Urzicii – Stâna din Rotunda – Vf. Cozia (1.668m). Diferență de nivel: 1.351m.

Marcaj: bandă albastră.

Timp: 4-5 ore. 

Greșit! Deși pe majoritatea site-urilor (inclusiv pe cozia.ro) figurează ca fiind traseu de 4-5 ore, înclin să cred că timpul corect pentru acest traseu e cel de 5½ – 6 ore. Noi am făcut fix 5h și jumătate la urcare până la Cabana Cozia. Și-am fost singuri pe traseu. COMPLET singuri 🙂

Traseul nu e dificil (în sensul de periculos), dar e lung și greu urcatul pieptiș. Timp de trei ore nu faci decât să urci, urci, urci și-abia ajungi la 1000 m altitudine, să te bucuri de primele conifere.

Parcă-i prea mult aer, nu știu ce să fac cu el. Corpul meu nu procesează surplusul.

După primele 2h de urcat încontinuu, am făcut o primă pauză de 15′. Cumnata număra pașii-n țigări nefumate. 🙂

Se pare că datul click-ului pe mouse nu ajută la gambă. Ar trebui să merg în degete acum.

După fix 3 ore am ajuns la luminiș. (Luminița de la capătul tunelului puterilor.) Am făcut iar o pauza de 10′.

La 13.15 ne-am oprit și am mâncat câte o jumătate de sandviș delicios. Încă 10′ de pauză.

Apoi am continuat să urcăm, vorbind din când în când cu regele pădurii:
– Ursache? Grasule! Rotofeiule!
– Auzi, tu vrei să-l superi? Zi-i și tu “binefăcutule”.

 

– Muțunache, dinner is ready.
– Brunch!
– Da, Human Benedict.

 

(Mie nu mi-a fost niciodată frică de urs pe munte. Chiar deloc. Dar a fost amuzant să-l aud pe frate-miu vorbind așa des cu ursul prin pădure 🙂 )

La 13.45 am ajuns la un indicator ruginit care zicea că în 3 sferturi de oră ajungem pe vârf (sau într-o oră la cabană).

Pff, ce bine! Ce energie. Țopăiam, cântam. Ne-a ținut vreo jumătate de oră până când ne-am dat seama că e imposibil să ajungem așa repede, mai aveam totuși multicel de mers. Dar a avut efect placebo.

La Cabana Cozia (1.573m) am ajuns abia la 15.10. Intenționam să urcăm și pe Vf. Ciuha Mare, dar ne-am întâlnit cu un grup care tocmai coborâse și ne-a convenit de minune să auzim că merită urcușul de încă 15 minute doar dacă vrem să “bifăm” vârful, că nu se vede mare lucru de sus. Nu voiam așa tare, voiam mai degrabă să “bifăm” ciorba de vițel și-o bere rece.

Am luat în calcul varianta de a coborî pe un alt traseu, dar era oricum destul de târziu și alternativa autostopului pe Valea Oltului la apus nu suna așa promițătoare. La 15.50 ne-am pornit la vale, pe același traseu pe care-am urcat, pe bandă albastră.

La mașină am ajuns abia la 20.10. Deci în total 10h jumate de mers, suficient cât să nu mai simt pernuțele degetelor mari de la picioare.

Dar a meritat. Ne-am cam distrat. 🙂 ♥



Leave a Reply

css.php