Cum l-am cunoscut pe Eduard Schneider

Într-o sâmbătă din ianuarie, la amiază, mâncam un sendviș cu șnițel pe vârful Aușel, la 2000m, privind pe de-o parte pârtiile din munții Șureanu, iar pe de altă parte Retezatul în toată splendoarea lui. Vremea era perfectă pentru stat în cur pe zăpădă și admirat munții de jur împrejur. Și fix asta făceam, după câteva coborâri agale în care-am testat absolut toate pârtiile (deschise) de pe domeniul schiabil Șureanu.

 

Inițial eram doar noi patru pe platou (eu, Dan, Tudor și prietenul nostru francez, Cedric), dar apoi ni s-a alăturat acest cuplu care ieșea ușor în evidență. El avea față de rus și-un echipament foto-video cel puțin impresionant. Timp de câteva minune tot am tras cu coada ochiului la el, să vedem ce și cum filmează. Era clar, vremea era perfectă pentru poze și d-asta se afla și el acolo.

Apoi ne-a venit ideea: ce-ar fi să-l rugăm să ne facă și nouă o foto ca lumea, pe care s-o păstrăm ca amintire, cu Retezatul în toată splendoarea lui? Nu era ceva ce-am fi făcut în mod normal, dar de pierdut n-aveam, un astfel de cer senin la peste 2000m altitudine nu-i de ici de colo. Și cum eram singura fată din grup, băieții au încercat să mă bage la înaintare. Nu le-a ieșit, teama mea de penibil m-a înfrânat. Așa că Tudor a luat inițiativa și-a aplicat tactica “prietenii mei”:

– Salut! Prietenii mei își doresc mult o fotografie cu munții Retezat, dar niciunul din ei n-a avut curaj și m-au trimis pe mine. Crezi că se poate să ne faci o fotografie (una singură, nu două, nu cinci, una), pe care să ne-o trimiți pe email?

Și răspunsul a fost da. Un “da” cu foarte mult bun simț, ardelenesc. Unde mai pui c-am avut curând și alte subiecte de discuție. Cum Cedric al nostru e din Normandia și tipul locuise și el câțiva ani în Normandia, am găsit curând și alte subiecte de discuție.

Apoi ne-am simțit datori și am împărțit cu ei plăcinta de bostan și delicioasele baclavale făcute de mama lui Dan. (erau atât de bune încât nu le-am fi împărțit cu nimeni, dar ei își câștigaseră pe bune partea 🙂 )

Și cam asta a fost. După ce i-am lăsat e-mail-ul meu, noi ne-am văzut de pârtia noastră și pe ei i-am lăsat acolo filmând.



 

În drum spre casă primesc mesaj pe Facebook de la un anume Eduard Schneider. Mă intrigă numele și evident că dau scroll pe profilul lui și search pe Google. Iar unul dintre primele articole care-mi apar în cale e acesta de pe transilvaniareporter.ro: de la Dj Phantom, la proprietar al unui studio de producție unic în Europa.

Paul Eduard Schneider s-a născut în Sebeș, dar a crescut în Hamburg, Germania, până la vârsta de 13 ani. Și-a făcut studiile în Germania și în Franța și s-a întors în România, în orașul său natal în 1996, la vârsta de 26 de ani, având cetățenie germană și franceză. În 1997 a înființat studioul Schneider Productions, împlinindu-și, astfel, visul din adolescență. Timp de zece ani, în studioul lui din Sebeș, a produs peste 60 de albume pentru cele mai mari case de discuri din România, iar din 2004 a devenit producător executiv pentru zeci de viceoclipuri, reclame, scurtmetraje și filme documentare. Este cetățean de onoare al municipiul Sebeș începând cu anul 2010 și ambasador în România pentru mai multe branduri foto-video precum Letus Corporation, Carl Zeiss sau F&V.

Și citesc și tot citesc și rămân un pic fără cuvinte. Dj Phantom, unul dintre cei mai mai cunoscuți oameni din industria românească de-acum mulți ani de zile, de pe vremea 3 Sud Est și Andre. Câte lucruri a făcut omul acesta la viața lui. Care erau șansele să-l cunosc așa, printr-o întâmplare, într-un vârf de munte? (cam aceleași cu a-l întâlni pe Iohannis pe Negoiu) I-aș fi scris ceva, dar nu prea mi se mai legau cuvintele. Mi-a ieșit doar un “puzzled” în engleză. Și-un vot la competiția internațională la care participa.

Succes, Edi, abia aștept să citesc și alte lucruri faine despre tine. Și hai cu blogul ăla mai repede. 🙂

PS: morala e simplă. Nimic bun nu se întâmplă acasă în weekend. 🙂 



2 Responses to “Cum l-am cunoscut pe Eduard Schneider”

  1. Andreea B says:

    In poza cu pricina, aceea unica si singura :), zici ca sunteti cel putin pe Kilimanjaro.

Leave a Reply

css.php