Efectul legii anti-fumat. S-au închis cârciumile?

Iaca a trecut un an de la intrarea în vigoare a legii care interzicea fumatul în spaţii publice închise (baruri, restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, unități de învățământ şi sediile firmelor) Cum e, cum vi se pare, cum vă face să vă simțiti?

Personal, nu pot decât să mă bucur de normalitate. De normalitatea ieșitului în oraș fără să mă întorc acasă duhnind a fum de țigară. Dar eram curioasă să citesc niște statistici, niște efecte ale acestei legi. Și am găsit așa:

  • Cifra de afaceri a barurilor a crescut cu 5.1% în şase luni de la interzicerea fumatului în spaţii publice şi cu 10.6% în comparaţie cu anul 2015.
  • Cifra de afacere a restaurantelor a crescut cu 9% la şase luni de la aplicarea legii şi cu aproape 20% în comparaţie cu anul 2015. (sursa: stirileprotv.ro & horeca.ro)
  • A scăzut numărul de externări pentru boli atribuibile fumatului în 2016 versus 2015, ceea ce se traduce prin mai puține îmbolnaviri acute provocate de tutun: cu 5,4% (1.267 cazuri) mai puțini adulți spitalizați pentru boli ischemice coronariene, cu 11,5% (88 cazuri) mai puțini adulți spitalizați pentru accident vascular cerebral, cu 1,7% (638 cazuri) mai puțini adulți spitalizați pentru exacerbare a bronhopenumoniei obstructive cronice sau astm și cu 5,4% (708 cazuri) mai puțini copii spitalizați pentru exacerbare a astmului sau pentru o infecție acută de cai respiratorii superioare (IACRS). Așadar, 1.993 adulți și 708 copii nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat în 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015. (sursa: stirileprotv.ro, 29 decembrie 2016)

Observăm, iată, atât efecte legate de sănătatea publică, cât și un impact pozitiv asupra comercianților. Excelent. Sper ca treaba asta să ducă, încet-încet, și la scăderea procentului de români care mor anual din cauza fumatului. Mai exact, vorbim de 42.000 de români, în prezent. Adică 115 români zilnic, în medie. 



5 Responses to “Efectul legii anti-fumat. S-au închis cârciumile?”

  1. Valentin says:

    In primul rand mentionez ca salut legea interzicerii fumatului. E un pas spre normalitate de care ma bucur la fiecare iesire in oras/mers cu taxi.

    Dar statisticile astea sunt prezentate intr-un mod specific presei din 2017.

    In primul rand se specifica faptul ca a crescut cifra de afecere a barurilor. Da, a crescut pentru ca altele s-au inchis. Distribuitorii de bauturi alcoolice pot da mai multe detalii. Colectiv (aka verificarea mai drastica a locatiilor) + legea impotroiva fumatului in spatii inchise a dus la scaderea numarului de clienti si la inchiderea unor baruri. Numarul de clienti ramanand constant -> crestere pentru cei ramasi pe piata.

    Nu cred ca putem face statistica la beneficiile asupra sanatatii dupa un an. Sigur lipsa fumatului in spatii publice e un plus in ceea ce priveste sanatatea, dar rezultatele cred ca se vor vedea peste cativa ani.

    Pana atunci inca mai avem de invatat cum protejam copii de fumul de tigara. Ei sigur nu erau in baruri, noaptea, pre legea anti-fumat.

    • Vali, mersi pentru comment! Probabil că ai dreptate referitor la protejarea copiilor, recunosc ca nu prea am intampinat astfel de situatii pana acum.

      Abia aștept să citesc despre beneficiile asupra sănătății peste 5 ani și peste alți 10 ani și tot așa 🙂

  2. Dan N says:

    Creșterea popularității țigărilor electronice și faptul că cele șase luni de la aplicarea legii au fost mult mai călduroase decât în anul precedent (terase deschise mai mult timp) nu le ia nimeni în seamă?

    • Dan, din ce-am citit, la baza analizei financiare au fost date comparative din perioade calendaristice identice dar din ani diferiți (6 luni din 2015, când legea nu exista și aceleași 6 luni din 2016 când legea era în vigoare) pentru a nu exista erori, având în vedere că se înregistrează o sezonalitate a consumului, cu vârfuri în lunile septembrie, decembrie, martie și iunie.
      Dar e de urmărit, pe termen lung 😉

  3. Gandind logic, din punctul meu de vedere fumatul e mai acceptabil decat alte vicii. Sa nu uitam cata poluare si cat rau fac anual sutele de mii de masini si de navete spatiale care pleaca in spatiu. Pe acestea nu le mai calculam. Cu alcolistii care abuzeaza de tineri ce facem? Adevarat, nu-i sanatos, dar macar esti constient. Si sunt zeci de mii de alte resurse care ar trebui gestionate in primul rand, care produc un mai mare rau sanatatii. Dar aceasta este doar parerea mea proprie.

Leave a Reply

css.php