Locuind în Atena (guest post)

Prin iunie 2014 căutam coleg/ă de birou cu care să dezbat la birou campaniile din social media. Și așa l-am cunoscut pe Cristi. În octombrie 2015, când Cristi s-a mutat în Atena, am suferit nițel. E brăilean, n-aveam cum să nu fac echipă bună cu un brăilean. 🙂 Credeți că i-a plăcut în Atena? Păi să vedem:

Ce caut în Atena? Acum câțiva ani am găsit un anunț pentru o poziție de social media în Atena la una din cele mai cunoscute companii, Coca-Cola. Era 2015, iar Grecia organiza un referendum pentru a decide dacă mai rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Câteva luni mai târziu, Grecia este în continuare în Uniunea Europeană, iar eu aterizez pe Aeroportul Internațional din Atena cu un troller și două rucsacuri.

(Aeroportul International din Atena “Eleftherios Venizelos”)

În primele săptămâni am stat într-o cameră pe Airbnb, timp în care mi-am căutat un apartament de închiriat. Acest lucru s-a dovedit a fi mai dificil decât mă așteptam. Agenții imobiliari nu sunt la fel de implicați comparativ cu cei pe care i-am întâlnit în București. Foarte multe apartamente pe care le-am găsit erau ocupate deși anunțurile erau încă valide. Mulți agenți nu prea se descurcau cu limba engleză. Și era aproape imposibil ca aceștia să răspundă la telefon în afara programului, care pentru unii se termina la ora 4 după-amiaza.

După două săptămâni, prin intermediul unor mesaje private pe AirBnb am reușit să găsesc un proprietar care a fost dispus să-mi închirieze unul din apartamentele lui. Prețul chiriilor în Atena este mai ridicat față de cel din București. De exemplu, un apartament mobilat cu două camere într-un cartier semi-central ar putea costa 350€ pe lună, plus utilități. Un lucru important de știut este că există clădiri mai vechi care nu au încălzire centrală și folosesc curentul electric pe durata iernii. Din fericire, perioadele de iarnă sunt scurte și blânde, comparativ cu ce suntem noi obișnuiți.

Pentru a îți deschide un cont bancar în Grecia trebuie să ai contract de muncă și câteva documente esențiale. Deși par multe, nu sunt foarte dificil de obținut, în special dacă ai pe cineva care vorbește limba greacă.

  • AFM (AΦM) – este codul unic fiscal cu care ești înregistrat în sistemul de taxare necesar pentru orice contract încheiat.
  • AMKA – sau social security number, codul unic al asigurării de sănătate necesar oricărui angajat.
  • Contract de închiriere sau contractul de casă, dacă este cazul.
  • Contractul de angajare 
  • Număr de telefon cu dovada că îți aparține.

 (mic restaurant aranjat pe scările care urcă spre Anafiotika, cartier din centrul Atenei) 

Dacă îți place vara, o să îți placă și Atena. Începând cu luna martie temperaturile încep să crească, trecând de 20 de grade și pot ajunge până la 40-45 de grade în timpul lunii august. Perioada de vară durează în jur de 5 luni, timp în care poți să mergi de câteva ori la plajă și să vizitezi câteva insule. Unul dintre efectele temperaturilor ridicate este cafeaua cu gheață (freddo), care este de nelipsit într-o zi de vară, în special dacă ești fan înrăit al cafelei.

Când vine vorba de mâncare, bucătăria grecească este în unele cazuri similară cu cea românească. O masă într-una din tavernele tradiționale grecești este o adevărată experiență, începând de la mâncare până la ospitalitatea personalului. Grecii obișnuiesc să comande fiecare câte ceva din meniu și să pună totul la mijloc, împărțind mâncarea dar și nota la final, astfel ai ocazia să încerci câte puțin din fiecare.

Grecii sunt mari iubitori de carne, în special carnea de pui și carnea tocată, dar în același timp au multe opțiuni de salate. De menționat ar fi salata grecească, salata Dakos, dar și cunoscuta salată de vinete pe care majoritatea dintre noi o știm. Mâncarea mea favorită este, de departe, Fava, care este tot o salată, foarte asemănătoare cu humusul, doar că este preparată din boabe de fasole diferite. Îmi place atât de mult încât comand de fiecare dată când mănânc într-un loc nou.

Dar din păcate nu mănânc tot timpul prin taverne și destul de des trebuie să îmi prepar propria mâncare. Găsești supermarket-uri de cartier răspândite peste tot prin oraș, nu la fel de des ca Mega Image. 🙂 De asemenea, în fiecare cartier există câte o piață unde localnicii vin și vând produse proaspete din grădină. Din păcate este deschisă o singură zi pe săptămână, care diferă în funcție de cartier.

În Atena este aproape imposibil să te plictisești. Dacă ești pasionat de istorie, acesta este un loc unde vei avea parte de ea din plin. Acropole, Parthenon, Agora Romană, Templul lui Zeus sunt doar câteva dintre locurile pe care trebuie musai să le vizitezi. Majoritatea acestora sunt în centrul orașului și pot fi vizitate într-una sau două zile. Dar acestea nu sunt singurele atracții din centrul orașului. Străduțele mici și înguste pline de cafenele, baruri și taverne dau o energie unică orașului care tot timpul pare plin de turiști. Este obligatoriu să treci pe la unul din multele sky-baruri cu vedere la Acropole.

Atena mai este denumit și „noul Berlin”, în principal datorită numărului mare de graffiti-uri, murale și desene de prin oraș. Unele sunt atât de impresionante încât schimbă în totalitate aspectul clădirilor. Un bun exemplu este cartierul Exarchiea, cartier considerat de anumite persoane anarhist din cauza conflictelor dintre protestatari și poliție. De cele mai multe ori este un cartier pașnic unde găsești foarte multe tipuri de persoane, cu baruri cool și taverne cu mâncare foarte bună și ieftină. Este unul din locurile pe unde îmi place să mă plimb.

 (cafenea din Exarchiea, într-o zi de weekend)

Viața de noapte este un pic diferită față de cea din București. Grecii preferă să iasă cu grupul de prieteni să ciocnească câteva pahare și să stea la discuții. În baruri nu prea se dansează din cauză că nu sunt foarte spațioase, de obicei lumea dansând doar în cluburi. Ca persoane, grecii pot părea destul de închiși la început dar sunt tot timpul sociabili; într-adevăr, câteva expresii în limba grecească ajută. Comunitatea de expați este destul de mare și foarte activă atât în mediul online cât și offline. Un grup pe Facebook este locul unde se pun întrebări, se spun opinii și se schimbă informații. Deseori se organizează meciuri de fotbal, ieșiri la cină sau chiar și petreceri.

Peste tot prin centrul orașului poți să comunici în limba engleză. iar când vine vorba de transport, metroul este unul din cei mai buni prieteni. La fel ca și Taxibeat (Beat), o aplicație similară cu Uber, care a fost lansată acum 6 ani și în momentul actual controlează jumătate din taxiurile din oraș. Una din părțile mai puțin bune ale orașului este traficul. În cursul săptămânii în timpul orelor de vârf se circulă bară la bară preț de ceva minute. Diferența față de traficul din București e numărul ridicat de motociclete și scutere implicat.

În caz că te plictisești de Atena, ai o mulțime de opțiuni pentru o escapadă de weekend. Sunt multe plaje în partea de sud a orașului, unele dintre ele accesibile cu transportul în comun. Iar în jurul Atenei sunt o mulțime de orașe care merită vizitate: Corinth, Nafplio, Chalkida sau Patras sunt la doar la câteva ore de distanță cu mașina.

 (portul din Nafplio, prima capitală a Greciei)

Presupun că toată lumea știe deja de insulele grecești, pot să confirm că arată ca în reclamele de la TV. Dacă vrei să le vizitezi pe toate, ai de vizitat aproximativ 200 de insule locuite, din totalul de 6 mii. Până acum eu am vizitat doar șapte și cred că este destul de puțin. Cu toate astea pot să zic că există câte o insulă pentru fiecare tip de persoană. Majoritatea caselor și clădirilor de pe insule sunt albe, iar în combinație cu mesele albastre formează cadrul perfect pentru o poză reușită de vacanță. 🙂

Insula mea preferată este Creta, deși încă nu am reușit să o văd pe toată. În schimb am văzut cele mai frumoase plaje din Grecia și cea mai albastră apă. Este ideal să închiriezi o mașină și să vizitezi insulele sălbatice sau oazele create de mini-golfuri, peisaje pe care aș putea zice că le-am văzut în broșuri turistice. Datorită apei curate, snorkeling-ul și scufundările sunt activități destul de comune. Iar unele părți ale insulei, unde vântul este mai puternic, sunt populate în fiecare an de practicanții de wind-surf. Pe lângă acestea trebuie menționată mâncarea tradițională cretană și ospitalitatea oamenilor, care te vor convinge să revii a doua oară.

(Creta, plaja Seitan Limania)

Vizitele în România nu sunt foarte greu de găsit. Momentan sunt 3 zboruri oferite de companii diferite, iar distanța este de doar de 1 oră și 45 de minute, mai puțin decât îmi lua înainte să mă duc la Brăila. Un bilet dus-întors poate costa între 60€ și 100€, dar destul de des există bilete reduse. Să zicem că acum cunosc destul de bine cele 2 aeroporturi.

Per total, după 2 ani și câteva luni, pot spune că Grecia este o țară pe care merită cel puțin să o vizitați. Iar dacă aveți șansa să locuiți în Atena, măcar pentru o perioadă scurtă, vă sfătuiesc să o acceptați. Pe mine mă găsiți pe Facebook, Cristi Balan, iar dacă vreți să vedeți mai multe poze pe Instagram – @cristibln.



One Response to “Locuind în Atena (guest post)”

  1. Eduard says:

    frumos post. 🙂

Leave a Reply

css.php