Pe mine mă ştiţi – optimistă până nu mai pot nici eu de-atâta optimism. Dar Ariel (tânărul acela care scrie pe motivonti.ro, organizează Bikewalk-uri şi livrează pe bicicletă pachete prin tot Bucureştiul) se crede şi mai optimist ca mine, iar ca să-mi demonstreze asta va organiza duminica aceasta un workshop despre optimism!

“Vreau să pleci motivat să faci lucruri noi, înţelegând optimismul şi cultivându-l.”

Marele meu regret e că nu pot să ajung duminică la acest seminar, chiar îmi doresc să-l văd pe Ariel “în acţiune” şi să fac mişto de el ulterior. (nu-i un secret că la un moment dat am fost colegi; la fel cum nu-i un secret că eu îs invidiosă că el poate să vorbească în public, că poate să ţină ca lumea un workshop etc.) Dar bucuria e că pot să vă ofer vouă o invitaţie la acest workshop, pe care cred că-l veţi găsi cu adevărat util şi motivaţional. Pentru că da, optimismul e o atitudine! Explicaţi-mi în comentarii de ce credeţi şi voi că-i aşa (sau că nu-i aşa) şi eu voi oferi unuia dintre voi invitaţia mea la workshopul lui Ariel.

Ce veţi face acolo? E explicat totul pe blogul lui, vă invit să citiţi şi să vă anunţaţi şi prietenii că există un formular de participare!

Îmi pare tare rău că nu mai ajung astăzi la Veloparlamentari 2.0 (începând cu ora 10:30, în Parcul Herastrău, intrarea Charles de Gaulle), dar promit că o să încerc să vorbesc în zilele următoare cu câţiva (euro)parlamentari despre mersul pe bicicletă prin oraş.

Sunt în drum spre Bruxelles, unde dincolo de a vizita oraşul, voi sărbători Ziua Europei la Parlamentul European. Acolo voi asista la o prezentare a instituţiei, o vizită în Plen şi voi participa la un joc de rol, ca să negociez cu alți colegi viitorul pe care doresc să îl construiesc pentru Europa. :)

La întoarcerea în ţară vom organiza câteva workshop-uri de informare a tinerilor cu privire la rolul şi funcţiile Parlamentului pentru cetăţenii europeni.

Până atunci însă, ce-mi recomandaţi să văd musai în Bruxelles/ Brugge/ Anvers? 

Până acum ştiu că TREBUIE SĂ MĂNÂNC WAFFELS! Calde, de pe stradă, de oriunde. Cele mai bune sunt cu cioco. Şi dacă găsesc, prietena mea îmi recomandă varianta cu Kinder Bueno/suluri de ciocolată introduse în waffels calde, fiindcă se topeşte ciocolata care e super bună… pff, deja văd numai waffles cu ciocolată în faţa ochilor!

Apoi, Andreea mi-a scris o super recomandare:

Să ajung la Delirium Cafe, un bar cu 2004 tipuri de bere! (“are farmecul ăla belgian, muzica e perfectă şi întâlneşti foarte mulţi străini cu care să împarţi poveşti interesante”)

“Eu n-am intrat in Muzee sau Palate, pentru ca imi place sa ma plimb pe strazi, sa umblu gura-casca pana nu ma mai tin picioarele si apoi sa ma relaxez la o bericica delicioasa. Din Bxl ai multe trenuri catre destinatii mult mai fascinante cum ar fi Anvers sau Brugge, pe care ti le recomand cu mare drag. Ajungi acolo intr-o ora-doua si te poti intoarce in aceeasi zi cu trenul. La bilete iti recomand sa iti cumperi Go Pass pentru tineri (pana in 26 de ani). Costa 50 de euro si ai dreptul la 10 calatorii cu trenul, catre orice destinatie. Mi se par foarte avantajoase.

De asemenea, mai poti face o scurta calatorie pana in Liege (la o ora de Bxl), poti opri in gara Guillemins. Din Liege poti lua autobuzul catre Maastricht, Olanda. Iei autobuzul  nr. 48  de la gara in centru si apoi autobuzul nr 78 pana in Maastricht. Calatoria pana acolo este fascinanta, treci pe langa rauri si case  tipic belgiene, facute din caramida, totul este foarte boem. Dureaza o ora maxim si costul unui bilet este de 3.5 euro. O nimica toata! Uite cat de frumos a fost la Maastricht. In plus, e un rai al bicicletelor acolo!

Sa nu te sperii de Gara de Nord din Bxl, e foarte multa mizerie si nu iti da un sentiment prea placut. Incearca ciocolata belgiana, atat praline din magazinele de lux (pt ca merita), cat si din supermarket. Gasesti ciocolata la preturi rezonabile. Iti recomand GALER (amandine), e o ciocolata creata special pentru Casa Regala si mie personal mi-a ramas la suflet. La capitolul beri, de curiozitate incearca Tripple Karmeliet, e o bere caramelizata de vreo 8% alcool.

Cele mai bune Gaufre sunt oricum in Liege, se prepara proaspat, se introduc si se topesc batoane de ciocolata amaruie in gaufre. Un deliciu! Turistii sunt innebuniti dupa Friterie, gasesti in centru in Bxl. Se servesc  cartofi prajiti cu sosuri delicioase. Acolo unde vezi cozi triple, inseamna ca sunt cei mai buni. Cica e cea mai buna din oras, merita incercat.”

Altceva? Recunosc că n-am avut timp să mă documentez prea bine, so I go with the flow.

Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să-mi pară rău că plec săptămâna viitoare din Bucureşti. Mă bucur fiindcă voi evita haosul şi aglomeraţia din Centrul Vechi. Dar îmi pare rău fiindcă voi rata avalanşa de spanioli sosiţi în capitală cu ocazia finalei Europa League. (îmi place foarte mult să aud nativi vorbind spaniolă)

La o simplă căutare pe hostelbookers.com am observat că din cele peste 60 de hosteluri bucureştene acum mai au câteva locuri libere doar vreo 10.

Iar booking.com zice că doar 35 de hoteluri mai au locuri libere. Iar locurile acestea sunt împărţite câte două, câte patru, maxim câte şase pe la hotelurile de 3 şi 4 stele.

Acestea fiind zise, sunt tare curioasă cum se va vedea o finală UEFA în Bucureşti. Dar se pare că o să mă mulţumesc cu imaginile la rece. (fotografii, articole post-eveniment) Vreun cititor de-al meu care are bilete la meci şi care vrea să povestească “la cald”?

(foto)

Am parcela mea, sunt fermier,
Si mă mândresc cu ea, sunt femier!
Flutură în vant, zălog de legământ,
Întâiul meu cuvânt de fermier…

Sâmbătă ne-am adunat câţiva bloggeri în satul Cernat, judeţul Covasna (the land of potatoes), pentru a vedea cum se plantează cartofii la una din fermele partenere companiei PepsiCo. Se pare că actorul principal al unui chips este cartoful de calitate.

Odată ajunşi la ferma M&P Agro, fermierul şef ne-a povestit cum a ajuns dânsul să cultive aceşti cartofi care ulterior sunt transformaţi în chipsurile Lay’s. Domnul Peter şi soţia sa Emilia au pornit la drum cu un teren de 4 hectare, când livrau 40 de tone de cartofi, iar astăzi, 11 ani mai târziu, au ajuns la performanţa de a livra peste 3000 de tone de cartofi. Avem exemplul perfect de afacere de familie de succes: soţia se ocupă de contabilitate, băiatul este mâna dreaptă în teren, iar fiica îi completează pe toţi ceilalţi cu secretariatul, partea administrativă, aprovizionarea, legătura cu furnizorii, fiind în acelaşi timp şi şefa laboratorului de cartofi. (Şi mai e şi tânără. Şi frumoasă. Şi necăsătorită! ) În 1995 erau patru persoane, acum au 19 angajaţi permanenţi şi între 40-100 de zilieri, în funcţie de sezon.

Aşa arată un birou de fermier modern:

Ni s-a spus cu zâmbetul pe buze că nu orice cartof primeşte autograful Lay’s, că totul depinde de forma lui şi de ochii pe care îi are. (găurile acelea din cartofi poartă denumirea de “ochi”). De asemenea, foarte importante pentru cultivarea cartofilor sunt alegerea terenului, selectarea soiului, alegerea seminţei, fertilizarea, pregătirea patului germinativ, plantatul optim, îngrijirea culturii, recoltarea şi depozitarea. Pentru un singur kilogram de chipsuri sunt folosite 3-4 kilograme de cartofi! 

Am fost şi pe câmp, unde am asistat la plantarea efectivă a cartofilor. Ni s-a explicat întregul proces, iau unii mai curajosi au plecat la muncă de teren. Am observat şi cum se face rebilonarea: realizarea unui bilon/muşuroi de pământ cât mai mare pentru a asigura plantei condiţiile prielnice dezvoltarii ,,cuibului” cu tuberculii de cartof.

Cel mai mult patriotului din mine i-a plăcut să afle că 80% din necesarul de cartofi pentru chipsurile Lay’s (care se consumă în România) provine din cartofi româneşti. (Deşi au pornit la drum cu aproximativ 49 de ferme, în 2012 Lay’s colaborează permanent cu 14 ferme modernizate; obiectivul lor e ca pe termen scurt să cumpere numai cartofi româneşti, să nu mai importe deloc)

Ne-am cam distrat la fermă, şi fiindcă ne-a plăcut vom merge iar în luna august, ca să recoltăm cartofii de pe terenul nostru. Parcela mea are 5 rânduri lungi şi se află în stânga Andressei şi în dreapta formaţiei Lala Band. Iar recolta mea se va transforma într-o ediţie limitată de chipsuri Lay’s! Peste câteva luni o să vă întreb ce aromă vreţi. Eu mă gândesc c-ar trebui să fie Lay’s Crocant cu sare, fiindcă mie astea-mi plac cel mai mult.

“Erau odată patru prieteni, care lucrau împreună: Fiecare, Cineva, Oricine și Nimeni.
Într-o zi, s-a ivit o treabă importantă ce trebuia făcută urgent.
Fiecare a fost sigur că Cineva o s-o facă. Oricine ar fi putut să o facă, dar Nimeni nu a făcut-o.
Cineva s-a supărat, pentru că era ceva ce Fiecare ar fi putut să facă. Fiecare s-a gândit că Oricine o va face, dar Nimeni nu și-a dat seama că Fiecare n-o s-o facă, dacă nu-i spune Cineva.
În final, Fiecare a dat vina pe Cineva, când Nimeni n-a făcut ce Oricine ar fi putut face.”

(variaţiune pe o pildă creştină, de pe contul de Facebook a lui Liviu Mihaiu)

Și altă variantă: Au fost odată cinci prieteni, care se numeau: CINEVA, ORICINE, NIMENI, TOȚI și ALTUL. Într-o zi, cei cinci prieteni au fost confruntați cu o problemă grea și, de aceea, s-au hotărât să fie făcută de TOȚI. Însă, cum TOȚI era sigur că CINEVA o va face, iar CINEVA se baza pe NIMENI, în final NIMENI nu a făcut-o, deoarece era evident că ORICINE ar fi fost în stare să o facă. Atunci, CINEVA s-a supărat foarte tare, căci era o treabă pentru TOȚI. Însă TOȚI i-a sugerat lui CINEVA să-l oblige pe ALTUL să facă ceea ce NIMENI nu a fost dispus să facă, deși ORICINE ar fi putut. Concluzia: treaba trebuie făcută întotdeauna de ALTUL…

]]> http://elenaciric.ro/2012/treaba-romaneasca.html/feed 3 http://elenaciric.ro/2012/subiectul-principal-intalnire-prietenii.html http://elenaciric.ro/2012/subiectul-principal-intalnire-prietenii.html#comments Thu, 12 Apr 2012 23:08:25 +0000 Elena Cîrîc http://elenaciric.ro/?p=9653

Aseară m-am întâlnit cu o gaşcă de prieteni dragi într-un bar din Romană, am mâncat un cartof gratinat extrem de scump, am băut un cocktail Green Apple foarte bun şi am povestit despre vieţile noastre, una – alta.

Nu ştiu cum se face, dar dintr-una-ntr-alta tot la subiectul Masterchef ajungeam. Unul zicea că l-a prins mai tare decât “Românii au talent”, altul că-i place mult emisiunea, că o urmăreşte cu drag, altul că nu s-ar mai uita dacă juriul ar fi mai moale etc.

Schimbam apoi subiectul, vorbeam despre joburi, clienţi şi şefi, şi după scurt timp tot la Masterchef ne opream. De data asta analizam product placement-ul din emisiune.

Mi se pare fascinant faptul că o emisiune tv reuseşte să ne facă pe noi să discutăm despre mâncăruri, gătit, ingrediente şi bucătari, în condiţiile în care toţi avem sub 26 de ani şi declarăm că nu ne uităm la televizor.

Următoarea poveste e reală şi s-a întâmplat astăzi, pe la orele 13.00-13.30:

- el se plimba pe strada Aviator Iuliu Tertrat (în zona Dorobanţi);

- o băbuţă îl opreşte şi îl roagă s-o ajute, fiindcă a văzut pe cineva sărind gardul în curtea locotenentului X, despre care ştie că nu-i acasă. (i-a făcut şi o scurtă descriere infractorului, purta şapcă, s-a dus la subsolul casei etc.)

- el zice ca n-o poate ajuta, că n-are cum să sară gardul în curtea omului, dar că poate suna la poliţie, chemând un echipaj; băbuţa nu ştia că poţi suna pe loc, de pe stradă, la poliţie.

- el a plecat, avea treburi de rezolvat în zonă şi oricum nu fusese martor;

- peste vreo 15 minute a verificat şi venise poliţia, iar peste alte 15 minute echipajul de poliţie deja pleca, împreună cu infractorul nostru cu şapcă, pe care îl prinseseră.

Concluzii?

1. Nu toate băbuţele care te opresc pe stradă (vorbind repede despre infractori, locotenenţi şi actori) sunt nebune.

2. Nu toţi infractorii sunt deştepţi.

3. Oricine, dacă e atent la ce se întâmplă în jurul lui, poate face un bine. Ştiţi mesajul acela veşnic din RATB? („Stimaţi călători, RATB împreună cu Poliţia Capitalei vă recomandă să aveţi grijă de bunurile dumneavoastră şi să reacţionaţi ori de câte ori vedeţi că cineva este în pericol. În caz de urgenţă sunaţi la 112.Vă dorim călătorie plăcută!”)  Mi s-a întâmplat rar să văd cetăţeni care să reacţioneze la măgăriile altora fără să aibă un interes direct în asta. Cred că  ar fi util să gândim la nivelul comunităţii, nu doar la nivelul persoanei noastre.

(foto)

Crina, Istrate Emil, Andreea M. si Jules au fost chinuiţii norocoşii cărora le-am pregătit miercuri seară rulouri cu scorţişoară, multă scorţişoară.

Ne-am întâlnit pe la 19.30 la Cinnabon în AFI (la parter; există un alt Cinnabon şi la etajul 1), am băut Chillattas (băuturile lor cu gheaţă), mi s-a făcut instructajul şi m-am apucat de treabă. (cu echipament, spălat pe mâini, dezinfectant, mânuşi)

Mai întâi am pregătit aluatul, care era deja frământat. L-am trecut de două ori prin acest aparat care mi l-a subţiat. (deci în realitate n-am rulat aşa mult )

Apoi am pus unt uşor topit pe toată suprafaţa blatului. Blatul acesta, vedeţi voi, trebuie măsurat cu rigla, trebuie să aibă fix 20 şi ceva de cm, ca să-mi iasă din el 15 mini Pencabon (aluat cald, umplut cu scorţişoară Makara^®, acoperit cu arahide şi îmbrăcat în cremă de caramel).

Partea cu scorţişoara mi-a plăcut cel mai mult. Când am desfăcut punga aceea cu scorţişoară Makara (de pe vârfurile munţilor din Indonezia) & zahăr brun, îmi venea s-o mănânc pe toată. Şi intră muuuultă scorţişoară într-un astfel de rulou, de aceea şi gustul final e cum e.

Nu e ceea ce pare! Eu am rulat aluatul, Alina doar a vrut şi ea să apară în poză cu mine.

În tavă am aranjat fix 15 mini-rulouri, pe care le-am pus la dospit timp de 15 minute. Apoi le-am pus alte 15 minute la copt. Iar când le-am scos, am măsurat temperatura aluatului cu un termometru, trebuia să-mi indice peste 70 grade Celsius ca să ştiu sigur că aluatul e gata.

Am adăugat un strat de brânză (reţeta lor), apoi două straturi diferite de caramel, apoi am pus mult-aşteptatele nuci pecan.

Şi gata, rulourile au putut fi servite. Cam 50 de minute a durat pregătirea lor.

Rulourile cu scorţişoară au fost dintotdeauna irezistibile şi datorită aromei savuroase pe care o împrăştie cuptorul în timpul coacerii. De aceea cei de la Cinnabon prepară şi coc rulourile pe tot parcursul zilei, în faţa ochilor vizitatorilor. Frământarea, întinderea şi creşterea aluatului, cât şi împăturirea finală şi coacerea rulourilor, fac parte din experienţa unică şi distractivă a unei vizite la brutăria Cinnabon.

Deci, când vă pregătesc nişte rulouri la Cinnabon? Eu mai vreau, dar data viitoare o să le cer bani pentru asta. Deja am experienţă.

Colegii mei de apartament se cam plâng că eu gătesc rar. Mai ales fiindcă, deşi gătesc rar, se pare c-am moştenit/învăţat şi eu una-alta de la mama-cea-care-găteşte-excelent şi le nimeresc de cele mai multe ori… Motiv pentru care m-am decis să vă gătesc. Ce?

Ceva bun! Ceva cu aluat cald, umplut cu scorţişoară Makara, acoperit cu arahide şi îmbrăcat în cremă de caramel… Mmm!

Vă propun să mergem miercuri, de la 19.30, într-o locaţie Cinnabon, unde eu o să prepar rulouri Pencabon pentru 4 cititori aleşi. Sigur, o să mă îndrume un nenea bucătar de-acolo, n-o să fiu de capul meu, nu vă speriaţi (încă!). Iar la sfârşit voi o să-mi puteţi da feedback.

Aşadar, cine are poftă de prăjituri bune? Începând de-acum şi până diseară la 22.30 aştept înscrierile voastre în comentarii.Fiindcă eu sunt un mare devorator de scorţisoară, aş vrea să-mi spuneţi poveşti cu scorţisoara, cum consumaţi voi scorţişoara, care-s cele mai bune prăjituri cu scorţisoară (după ce vă voi găti o să ziceti că alea făcute de mine! ), orice vreţi voi cu scorţisoară!

Înscrieţi-vă în comentarii, eu o să aleg 4 finalişti şi apoi o să vă contactez pe email ca să vă spun ultimele detalii. (dacă nu puteţi ajunge maine seara, vă rog să-mi spuneţi de la început, ca să nu ne încurcăm unii pe alţii)

PS: Am citit eu că Cinnabon se numără în topul celor 50 bucurii din viaţă. (conform revistei Expansion, o publicaţie de business cu mare influenţă în Mexic)

LE: Azi voi găti pentru Crina, Istrate Emil, Andreea M. si Jules.  

Inspiraţia acestui articol vine de la Andressa, care realizează un mic studiu despre relaţiile începute online. Eu am mers un pic mai departe cu ideea. De fapt, sunt sigură că printre cele 121 de drafturi am şi unul de demult legat de relaţiile începute online; ştiu destule cazuri de relaţii fericite în urma unui click-click, a unei postări pe forum sau pe blog. Aşa că le las pe bloggeriţe să vă povestească cât de necunoscute sunt căile, că poate pe mine nu m-aţi crede.

“Eu mă tot informam despre ce fel de tatuaj vreau să îmi fac, ce fel de riscuri sunt, cât de tare doare și cât mai multe detalii și, pe unul dintre forumuri, am dat peste Om, posesor a trei tatuaje, și îl tot întrebam despre ale lui, îi puneam tot felul de întrebări despre tatuaje și am tot vorbit pe YM până am ajuns să vorbim despre noi.

După două luni de vorbit de net, l-am invitat la mine, în Spania, într-o mica vacanţă, timp de o saptamână, să ne cunoaştem şi au trecut 2 ani de atunci. Ne-am văzut în autogară pentru prima dată, ne-am obişnuit unul cu celălalt, ne-am îndrăgostit şi anul viitor vrem să ne căsătorim, deja avem verighetele. (am încercat să ne căsătorim vara trecută aici, în Spania, dar ne trebuiau prea multe acte, pe care nu le puteam obţine)

În mare, tatuajul meu reprezintă începutul frumoasei noastre povești de dragoste. ” (Anamaria Amariei, roscata.ro)

“Ufff, e muuult de povestit. Sau poate prea putin. Iniţial am fost cu fratele lui, asta când aveam 16 ani, iar băiatul mă tot suna de pe alt nr. (al fratelui, actualul soţ), iar eu am salvat nr. în telefon, pentru că nu răspundeam la nr. necunoscute. După 2 ani de la povestea asta, acelaşi telefon (deh, nu schimbam telefoanele ca în ziua de azi) am aflat că e ziua lui, şi deşi nu îl cunoşteam i-am trimis un sms, aveam eu o manie şi încă mai am: să urez tuturor “la mulţi ani”…
Mi-a mulţumit şi a continuat să îmi trimită sms-uri, am aflat ulterior că era curios cine îi trimite mesaj fără să îl cunoască.  
Am vorbit prin sms cca 6 luni până ne-am intalnit, iar de atunci suntem nedespărţiţi. Au trecut 5 ani de atunci, avem un copil minunat şi o viaţă frumoasă…” (Carmen Tobias) (Ştiu, telefonul nu e online, dar n-am putut să exclud povestea asta )

“L-am cunoscut într-o frumoasă seară de 16 decembrie 2010, după o zi plină de oboseală şi stres; am deschis calculatorul, am intrat pe un site de matrimoniale (auzisem multe poveşti legate de acest site de la diverse persoane care sunt şi căsătorite în acest moment) şi l-am cunoscut pe El. Am stat de vorbă tot în aceeaşi seară la telefon şi am vorbit foarte multe lucruri, de parcă ne cunoaşteam de ani de zile şi a doua zi l-am cunoscut şi live şi din acel moment nu ne-am mai despărţit nici o zi.

Au fost şi lucruri frumoase şi altele mai puţin plăcute, dar am găsit energia de a trece peste toate. Locuim în aceeasi casă din ziua în care ne-am cunoscut şi lucrurile mi s-au părut fireşti ca şi când făceau parte din normalitate. Nu mai ştiu ce să îţi spun… e prima oară când povestesc cum l-am cunoscut pe Sabin şi mai ales public…” (Sorina Vână)

“Într-o sâmbăta după-amiaza prin toamna lui 2008, Ioana cea singură visa pe blogu-i la o cutie de televizor plină cu bomboane albe, cum vazuse ea într-o reclamă. Tot atunci, străinul Liviu cel singur i-a lasat primul comentariu. Ea i-a raspuns. El i-a scris un email. Ea i-a răspuns. Apoi i-a raspuns şi el. Schimbul de mesaje a devenit tot mai rapid, practic nici unul dintre ei nu mai facea altceva decât să îl citească şi să-i scrie celuilalt. Ioana a ştiut de pe la al doilea mesaj că el e EL. Imediat în aceeaşi zi, a ştiut şi Liviu cş ea e EA. Două săptămâni şi 300 de emailuri mai tarziu, s-au şi văzut într-o librarie Diverta. El i-a dat cutia de TV plină cu bomboane albe. Peste o luna i-a dat şi un inel. Câteva luni mai târziu au făcut o nuntă alb-roşie, pe iarbă. Acum desenează împreună pereţii din camera copilei lor, ce urmează să se nasca zilele astea.
Familia noastră n-ar exista dacă n-ar fi fost internetul şi reclama cu bomboanele albe.” (Ioana Macoveiciuc, printesaurbana.ro)

Povestea Ioanei o puteţi vedea şi video, aici.

Dacă aveaţi cumva dubii, acum ştiţi sigur că există mai mult decât flirt online. Eu mai ştiu cel puţin 3 exemple concrete. Şi sunt sigură că printre cititorii mei există şi alte astfel de poveşti siropoase începute online, aşa că m-aş bucura să lăsaţi comentarii pe tema asta.