Si-am ajuns vineri seara la munte. Am trecut pe langa Poenari, am salutat Electricianul, am privit varfurile inca inzapezite, lacul pe care il tot incojori si am urcat pentru a nu stiu cata oara Transfagarasanul. Dupa o cursa contra timp, am poposit la km 106, la nea Vasile-n poarta. Acolo, masinile erau parcate ca-n Bucuresti, bara la bara. Am vazut primele corturi si m-au cuprins emotiile. Am vazut budele, pe aceeasi pozitie ca-n 2009. Am auzit forfota de inaintea concertului. Am intalnit oamenii. Oamenii de munte, asa cum le zic eu. Am instalat cortul, pe intuneric; alaturi, sub parasuta alba,...

Mi-e dor de muntii mei Departe sunt de ei Imi pare drumul lung Si as vrea mai repede s-ajung! De fapt, drumul e scurt, in cateva ore voi fi pe Transfagarasan.  Inca ai timp sa vii si tu!  Am chiar si loc liber in masina Ce e Montaniada? (Sursa foto)

E frumos sa fii turist in propriul tau oras. Sa-ti iei liber, sa-ti pui rucsacul in spate, sa iei harta-n brate si s-o iei la pas. Cand esti turist intr-un oras te uiti altfel la cladiri, le analizezi din perspectiva stilului arhitectonic, le privesti cu admiratie. Faptul ca astepti la semafor nu te irita, ci iti da posibilitatea sa privesti cu atentie in jurul tau. In plus, ai timp sa vizitezi muzeele, sa faci poze prin locurile prin care poate treci zilnic, ingorandu-le. Asta e si motivul pentru care m-a bucurat mult ideea Corinei Georgescu de a organiza un tur cu bloggerii Prin Bucurestiul...

Acum 3 ani Bucurestiul imi parea un oras mare, un labirint plin de necunoscut, si imediat dupa ce am trecut de exaltarea de inceput, am inceput sa-i vad neajunsurile. Un pic mai tarziu, dupa ce am locuit o vara in Grecia si aproape sase luni in Portugalia, mi-am dat seama ca sunt, cumva, dependenta de Bucuresti. Cu plusuri si cu minusuri, cu gropi si caini comunitari, cu greve la metrou si cu furturi din poseta, nu pot sa nu-i simt lipsa. Tocmai fiindca-i  un oras care ascunde povesti frumoase. Nu zic ca n-as putea locui in alta parte, mi-am demonstrat deja ca pot, dar nu ma vad locuind in alt...

Mi-am petrecut weekendul la Nisovo, alaturi de alti 20 si ceva de oameni invitati de Neogen la Blogaria 5. (eveniment  cincinal, da? ) Anul trecut, la editia 4×4 am calculat o medie de 30 de sarituri de persoana in piscina. Anul acesta numarul sariturilor  a scazut, dar as mentiona vreo 5 ore petrecute in jacuzzi.  Cred ca a scazut si numarul berilor baute, dar a crescut consumul de Jack… In orice caz, Arhi isi merita titlul de campion la sarituri. El “e taticul saritorilor in piscina”. Si-acum, poze: Paragusul, in inima Bucurestiului: Costin, primul, ca-ntotdeauna....

Una dintre chestiile care mi-au placut cel mai mult la Timisoara a fost Pedalarea de primavara. Ii multumesc mult Nebuloasei fiindca ne-a indrumat pasii prin oras, ca sa ajungem la timp acolo unde trebuie. (hala Timco) A meritat sa ma trezesc la 9, intr-o zi de sambata, dupa o saptamana obositoare! A meritat fiindca am fost singura dintre bloggerii veniti din Bucuresti care-a pedalat timp de o ora si ceva pe bulevardele largi ale Timisoarei, printre copacii verzi, pe strazile umede, cu miros de ploaie. ( Da, e un repros, lenesilor! ) Hai sa va arat si cateva poze, ca sa va ofticati mai tare: ...

Mi-ar fi placut sa transmit in direct din orasul de pe Bega, direct de pe pista de biciclete, dar dupa cum vedeti, am ramas ultima datoare cu un articol despre weekendul frumos ce tocmai a trecut. In primul rand, ce este Blogtrip-ul? Citez din mine [ ) ]: “BlogTripul e un fel de excursie cu clasa, in care colegi iti sunt alti bloggeri, iar pe post de diriginte il ai pe Bobby Voicu” Blogtrip-ul e distractiv, tocmai pentru ca esti “blocat” atatea ore alaturi de alti bloggeri faini intr-un Viano care se deplaseaza catre un capat al tarii. Iar cand destinatia finala e...

Maine plec in BlogTrip la Timisoara, unde o sa-i cunosc in sfarsit pe bloggerii timisoreni! Si colac peste pupaza, in Timisoara se sarbatoreste in acest weekend cea de-a cincea ediţie a Zilelor Cetăţii. Ce bine ne-am nimerit, asa-i? Ne asteptati cu paine si sare? Eu n-am participat la concurs fiindca merg la Timisoara ca moderator ftwro, dar mi-a placut atat de mult tema propusa de unul dintre sponsori, incat vreau sa va povestesc unde mi-as duce eu prietenii daca as avea un Viano la dispozitie. I-as duce in Europa. I-as duce sa-mi intalneasca prietenii, cei alaturi de care am inteles o mica...

Aflandu-ma in fata primului meu salt, ma simteam mai pregatita ca niciodata. Nici nu ma gandisem prea mult la saritura propriu-zisa ( parasirea avionului, pozitia corpului, deschiderea parasutei principale, pilotarea, pozitia corpului la aterizare ). Voiam pur si simplu sa ma las purtata de curentii de aer, sa ma aflu pentru cateva secunde in cadere libera, pentru ca la final sa pot spune ca am zburat, fara Redbull. Emotii n-am avut. Va spun sincer, nu incerc sa bravez, dar chiar n-am avut emotii. Fiind un salt in tandem, de mine depindeau prea putine. Iar domnul Ramiro, cel caruia ii multumesc...

De Pasti am fost la tara si fiindca dupa-amiaza a fost atat de cald si frumos in curte, m-am apucat sa fac cateva fotografii cu super telefonul meu Copacii infloriti si curtea plina de lacramioare – de nepretuit. “Iepuroiul nu mai vine, ca nu prea se simte bine A aflat din parlament ca e criza in buget Asa ca s-a imbatat Ca sa nu mai fie crizat” ( Mara ) Bleaga asta mica a intrat cu capul in fereastra si nu prea mai putea sa zboare: Sperietorul de hoti din ultimele doua imagini se lasa intimidat de musafiri: Atentie! Caine rau!    [ ) ]