Nici nu mai stiu cand am auzit prima oara de lacatale iubirii, sau love padlocks, asa cum sunt ele cunoscute in lumea toata. Dar mi s-a parut o idee foarte simpatica de la bun inceput si inca imi doresc ca la un moment dat sa prind si eu un lacat frumos colorat si gravat de un astfel de gard, si sa-l las pe el sa arunce cheia.

Acest obicei de a agata lacate ale iubirii pe gardul care separa zona de pietoni de calea ferata de pe Podul Hohenzollern a fost adoptat de nemti in 2008, dar pare a fi mult mai vechi si imprumutat din China.

Foarte multe cupluri de indragostiti au agatat cate un lacat de gardul podului, l-au incuiat si apoi au aruncat cheia in rau, pecetluindu-si astfel dragostea ce si-o poarta. (Cum de n-au ripostat ecologistii? Doar Deutsche Bahn a avut o tentativa de a opri fenomenul, dar a cedat repede)

Da, ma voi intoarce in Köln

Pana atunci, mi-am propus inca de anul trecut sa merg la Teatrul Masca din Bucuresti, ca sa vad asa-zisul gard autohton incarcat un cateva lacate. Octavian a propus chiar sa popularizam gardul, sa facem un Lacat-meetup Eu zic sa-i zicem #teatrulacatemeetup si sa vedem si o romantica poveste de dragoste. Who’s in?

Si as mai vrea sa stiu pe unde ati mai vazut garduri din acestea cu lacatele iubaretilor? Poate pe Ponte Milvio din Roma? Aveti poze?

Multumesc Virgi & Victor pentru fotografii!

El e singurul pe care am avut onoarea sa-l intalnesc la Braila, de mai multe ori. Fiindca acest Costel Patrascan este brailean ca si mine (desi s-a nascut in Galati, in prezent locuieste in Braila ), iar eu pastrez la loc de cinste o caricatura de-a lui in format A4 pe care am primit-o cu o ocazie anume. Si mai am si o brosura cu cateva selectii. Unde mai pui ca am vizitat si vreo 3 expozitii de-ale lui?

Mai multe n-o sa spun, fiindca in cazul de fata, caricaturile vorbesc de la sine. O sa va arat doar cateva, restul le gasiti la el pe site. Sau, mai nou, pe pagina lui de Facebook (lansata ieri). Hai, intrati si like-uri sa-i dati!

Cu ocazia asta eu am aflat cate premii nationale si internationale a castigat, si am facut ochii mari!

Si fiindca tot e la moda sa protestam, incerc sa ma abtin de la comentariile inutile si va solicit atentia catre cele ce urmeaza:

Spor la rasfoit site-ul lui Costel Patrascan! Sigur veti gasi caricaturi bune!

2010 a fost anul in care mi-am invins fricile, luandu-mi inima in dinti de mai multe ori si facand lucruri de care nu ma credeam in stare. Totodata, am bifat multe lucruri de pe wishlist-ul meu. Au mai ramas doar 79368452 dorinte.

Intr-un cuvant, i-as spune an de pretuire a prieteniei.

Iar fotografia pe care eu o aleg ca fiind reprezentativa este aceasta, facuta in Porto, cu prietenii mei Erasmusi: Alina, Nastya, Anastasia, Johannes, Artem, Damian, Alina, Anca, Istina, Ivan.

Leapsa primita de la Oana merge mai departe catre Anne-Marie.

E frumos sa fii turist in propriul tau oras. Sa-ti iei liber, sa-ti pui rucsacul in spate, sa iei harta-n brate si s-o iei la pas. Cand esti turist intr-un oras te uiti altfel la cladiri, le analizezi din perspectiva stilului arhitectonic, le privesti cu admiratie. Faptul ca astepti la semafor nu te irita, ci iti da posibilitatea sa privesti cu atentie in jurul tau. In plus, ai timp sa vizitezi muzeele, sa faci poze prin locurile prin care poate treci zilnic, ingorandu-le.

Asta e si motivul pentru care m-a bucurat mult ideea Corinei Georgescu de a organiza un tur cu bloggerii Prin Bucurestiul Meu. Mi-a dat posibilitatea sa revad Palatul Parlamentului si Muzeul Satului si sa vizitez pentru prima oara Palatul Cotroceni alaturi de un ghid excelent. Ca deh, in Barcelona am avut timp sa vizitez in cateva zile tot ce mi-am dorit pentru o prima excursie, dar in Bucuresti n-am avut timp 3 ani de zile. Rau ca sunt altii care n-au avut timp in 22 de ani.

(Adi, Pyuric, Andreea si Nebuloasa in Casa Poporului, simtindu-se ca acasa )

Imi pare rau ca n-am avut aparat foto sa fac mai multe poze, dar astept cu interes pozele facute de ceilalti bloggeri. (Telefonul meu nu m-a lasat nici de aceasta data la greu)

Multumim frumos Paralela45, Norc.ro, Hotel Răzvan, BlueAir si Hotel Stil fiindca ati ajutat-o pe Corina sa organizeze evenimentul acesta frumos.

Plimbarea noastra epocala a culminat cu o masa suculenta la Copolovici, unde am pozat-o si pe Anca:

Si cand credeam ca ziua se incheie, Cristina Bazavan a zis ca nu le lasa pe Tomata si pe Nebuloasa sa plece inapoi la Timisoara fara sa le arate si ea cateva locuri dragute din Bucuresti. Si uite asa am ajuns noi 4 la cel mai de fite hotel din tara, inclus in prestigiosul Conde Nast Traveler Top 136 Best Hotels of the World. Se cheama Carol Parc Hotel si are un candelabru de 14 m, cat patru etaje.

De pe terasa ai o priveliste minunata asupra Bucurestiului, fiindca te afli pe cel mai inalt punct natural din capitala.

Inauntru, esti ca-ntr-o poveste cu regi si printese, mai ceva ca la Cotroceni. Fiecare incapere este unica prin decoratiunile sale, avand paturi regale din lemn nobil, semineuri functionale, matasuri fine, carti vechi legate in piele, bai imense cat o camera de camin studentesc, pian, harpa…

Iar pretul unei camere nici macar nu e asa mare. Dar trebuie sa ai recomandare ca sa ajungi acolo, fiindca e posibil sa dai nas in nas cu Beyoncé sau cu vreun politician strain cu influenta.

Am plecat de la hotel pe strada cu scari, am vazut Arenele Romane inainte de festivalul Liveland, ne-am plimbat pe  strada Mantuleasa a lui Eliade si ne-am asezat la povesti in redactia revistei Tabu, de unde doar furtuna si-a amintit sa ne trimita acasa.

PS: Au mai scris si altii. Alina a pus accentul pe partea ludica a zilei de ieri, Dan pe practic, iar Nebuloasa pe povesti.

In seara aceasta am fost pentru prima oara la Institutul Cultural Roman, unde am vizitat, alaturi de Titus si Ionut, expozitia cu titlul “De la sublim la ridicol. 70 de ani de reclame in Romania“. Am gasit acolo reproduceri ale unor afise si machete publicitare romanesti de la sfarsitul Primului Razboi Mondial pana la caderea regimului comunist.

Majoritatea reclamelor au fost preluate din Almanahul Flacara, Almanahul Scanteia, Almanahul Scanteia Tineretului, Realitatea Ilustrata, Almanahul Cooperatiei Mestesugaresti sau Almanahul Magazin.

“Reclama spune povesti despre oameni, mentalitati si atitudini care, privite peste timp, frapeaza sau starnesc melancolia.”

Aceasta este o reclama la bere din anul 1927:

“Stomacul când ţi se-ntăreşte,/ Tablete tu le găseşte,/ Şi învaţă din Abecedar,/ Că doar Koprolu-i salutar.“ (Purgativ ideal de ciocolată)

Elita!

“Albeata dintilor de fildes”

De aici s-o fi inspirat Omu’ cu sobolani?

Tarom rezista, si rezista, si rezista…

Si Nestle rezista…

Epoca PECO:

Si reclama mea preferata din cadrul acestei expozitii:

PS: Expozitia va fi deschisa pana pe 20 mai 2010, iar intrarea este libera. Astept impresiile voastre

Una dintre chestiile care mi-au placut cel mai mult la Timisoara a fost Pedalarea de primavara. Ii multumesc mult Nebuloasei fiindca ne-a indrumat pasii prin oras, ca sa ajungem la timp acolo unde trebuie. (hala Timco)

A meritat sa ma trezesc la 9, intr-o zi de sambata, dupa o saptamana obositoare! A meritat fiindca am fost singura dintre bloggerii veniti din Bucuresti care-a pedalat timp de o ora si ceva pe bulevardele largi ale Timisoarei, printre copacii verzi, pe strazile umede, cu miros de ploaie. ( Da, e un repros, lenesilor! )

Hai sa va arat si cateva poze, ca sa va ofticati mai tare:

Iata si cativa dintre bloggerii cu care m-am intalnit acolo:

(Ovi, Ionut, Nebuloasa, Cristina )

(Laurentiu, Sebi)

Revenim la pozele generale:

Mi-a placut mult si centrul de biciclete si l-am pozat si pe el:

Insa poze cu adevarat frumoase gasiti aici!

Toata lumea a auzit de Carnavalul de la Rio, de cele 12 scoli de samba care defileaza pe Sambadrom si de placerile fara limite. Dar eu de exemplu am aflat de curand ca de fapt carnavalul in Brazilia inseamna cu totul altceva decat ce vedem noi la televizor. Da, carnavalul din Rio e cel mai mare, atrage cei mai multi turisti si in fiecare an in luna februarie e subiect international de discutie. Dar prietenii mei brazilieni mi-au spus ca celelalte carnavaluri din Brazilia n-au nimic de-a face cu spectacolul de femei frumoase, dezbracate, ce danseaza samba. ( citez “sex on the beach is, indeed, a common thing in Brazil” )

Revenind la oile noastre, ieri am participat si eu la Carnavalul din Bragança, la “defilarea mastilor”. Traditia asta se respecta de cine stie cate sute de ani si in ciuda incercarilor de tot felul de a o opri, oamenii n-au cedat si inca o pastreaza.

Mi-a placut mult si sincer am ramas impresionata. Nu mi-a venit sa cred ca exista atatia oameni in Bragança! Strazile erau pline de oameni de toate varstele, din toate paturile sociale, care se bucurau impreuna. Fireste, prietenul meu brazilian a fost atat de impresionat, incat a spus un “wooow” mai mult decat ironic.

Iata si cateva poze, realizate cu al meu superb telefon Sony Ericsson, care rezista, si rezista, si rezista…

Iar aceasta este o mare parte din parada: [ a se observa ca majoritatea grupurilor incercau sa ma sperie ]

PS: Se cheama ornitofobie

PS2: Nu, mie nu mi-e teama de pasari. Sincera sa fiu, fricile astea mi se par cam dubioase. Spre exemplu, agorafobia, sociofobia si misofobia ( teama de bacterii ) sunt in topul meu de frici neintelese.

A scris ieri Cabral despre vienezi la rascruce de ani si a completat articolul cu niscaiva poze ce infatiseaza miracolul austriac. Costin a completat azi cu un articol in stilul sau specific. Pe buna dreptate, credeai ca numai in Romania se intampla toate alea naspa?

Uite cum arata o singura straduta din centrul Lisabonei pe 1 ianuarie:

Si uite cum arata si faimoasa( de altfel superba) Plaça de Catalunya din Barcelona, surprinsa de Adela in noaptea de Anul Nou:

(Sursa thumbnail)

Vineri, mestrul Copolovici ne anunta ca au cazut primii fulgi de zapada la Gura Humorului.  Isterie mare pe twitter, reactii de tot felul, asa ca s-a sesizat omu’ si-a pus si-un video pe blog. Ieri cand m-am trezit eu deja toti bucurestenii erau unii mai fericiti, altii mai disperati ca ninge! Astazi nici n-am apucat sa fac ochi, ca a mea colega m-a anuntat nu prea entuziasmata, ca ninge! In Bragança!

Nu, nu m-a luat prin surprindere fiindca saptamana trecuta m-am uitat pe prognoza meteo, de curiozate sa vad cat – 3 grade sunt si am vazut ca o sa ninga. Oricum fusesem avertizati de la inceput ca-n Bragança ninge in decembrie, dar daca stiam asta de-acasa, mi-as fi luat si eu cizme, manusi…

In orice caz, eu de fapt voiam sa va arat cum arata strada mea in septembrie cand am venit aici si cum arata acum:

PS: Oare colega mea prinde avionul din Porto spre Romania ? Caci nici traficul din nordul Portugaliei nu e prea fericit cand ninge.